Săptămâna aceasta am adresat o interpelare și o întrebare către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, precum și o întrebare către Ministerul Sănătății.
Interpelarea către Ministerul Muncii vizează măsurile pe care acesta le are în vedere pentru a stimula angajarea tinerilor. Ultimele datele statistice arată că rata șomajului în rândul tinerilor între 15 și 24 de ani a crescut în ultimii patru ani de la 18,6% la peste 23%. Practic, la terminarea studiilor, 1 din 4 tineri nu-și poate găsi un loc de muncă, șomajul în rândul populației tinere fiind de patru ori mai mare decât în rândul populației adulte (dacă i-am adăuga și pe cei neidemnizați, proporția ar fi și mai mare). Acest trend crescător devine o problemă serioasă nu numai pentru tineri, dar produce efecte negative importante pentru toate sectoarele economiei din România.
În ceea ce privește întrebarea, aceasta pornește de la Raportul „Card 11” al Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) – în care este măsurată condiția copiilor în 29 dintre țările cele mai dezvoltate din lume – și care arată că un copil din patru din România trăiește într-o familie aflată sub pragul sărăciei. Cu un procent de 25,5% din numărul total de copii, România se clasează pe ultimul loc în clasamentul realizat de UNICEF, copiii din țara noastră fiind cei mai defavorizați din țările dezvoltate. În aceste condiții, UNICEF a făcut chiar și un apel public la Guvern să acorde prioritate copiilor și să plaseze drepturile copilului ca unul din punctele principale ale programului de guvernare.
Așa cum se știe, în România, alocația are caracter universal și este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora. Din păcate însă, cuantumul acestei alocații este cu mult sub nivelul optim. Pentru copiii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului care este încadrat într-un grad de handicap, alocația de stat este în cuantum de 200 lei/lună/copil. Pentru copiii care nu au un handicap și sunt în vârstă de peste 2 ani cuantumul alocației de stat este de doar 42 lei/lună/copil (adică sub 10 euro), iar pentru copiii mai mari de 3 ani care au un handicap cuantumul este de 84 lei.
Având în vedere această situație îngrijorătoare relevată de raportul UNICEF, precum și cuantumul redus al alocației de stat, am întrebat-o pe doamna ministru Mariana Câmpeanu ce strategie are ministerul pentru a îmbunătăți situația copiilor din România și ce soluții bugetare se pot găsi pentru a crește alocația acestora.
Cea de-a doua întrebare am adresat-o Ministerului Sănătății în problema finanțării serviciilor de medicină dentară, un subiect controversat aflat zilele acesta pe agenda publică. Măsura de sistare a alocării fondurilor pentru decontarea serviciilor de medicină dentară adoptată unilateral de către Ministerul Sănătății din lipsa fondurilor bugetare a generat o situație îngrijorătoare. Pe de o parte, se ignoră patologia specifică existentă ce situează România pe unul dintre ultimele locuri în cadrul Uniunii Europene, pe de altă parte, ca efect direct a acestei măsuri, a intervenit sistarea pe termen nedeterminat a tratamentelor gratuite sau compensate ale beneficiarilor asigurați, adică copiii, bătrânii și persoanele defavorizate. Implicit, acest lucru înseamnă înlăturarea din sistemul public al asigurărilor sociale a serviciilor de asistență stomatologică.
Pentru că această măsură – considerată de Colegiul Medicilor Dentiști din România drept una neconstituțională și ilegală – afectează în mod grav atât pacienții, cât și activitatea medicilor dentiști din România, am întrebat Ministerul pe ce și-a fundamentat această decizie. De asemenea, am cerut să mi se comunice dacă există un studiu de oportunitate sau unul de impact privind această măsură și care sunt concluziile acestor studii. Problema se află și pe agenda Comisiei de Sănătate a Senatului. Despre dezbaterea de aici vă voi relata într-o postare ulterioară.