Raport activitate parlamentară 2012 – 2016

La finalul primului meu mandat de senator se cuvine să fac un scurt raport al activității parlamentare desfășurată în perioada 2012-2016.

Elementele cele mai vizibile ale activității mele sunt inițiativele legislative la care mi-am adus aportul, în număr de 99 și cele 91 de declarații politice și 171 de luări de cuvânt de la tribuna Senatului. Pe lângă acestea, am adresat peste 122 de interpelări și întrebări către Guvern și diferite autorități, exercitând astfel în mod intens dreptul de control parlamentar al Executivului. Săptămânal am adresat întrebări și interpelări pe diverse probleme ce mi-au fost semnalate de oameni sau care erau pe agenda publică. Am criticat atunci când era cazul și am încercat să determin Guvernul să ia măsuri și să găsească soluțiile optime la problemele românilor. Sunt cifre și statistici care au în spate o activitate intensă și implicare susținută.

Din cele 98 de întrebări adresate diverselor structuri ale statului, marea majoritate, 35 au vizat probleme privind sistemul sanitar și au fost adresate Ministerului Sănătății sau CNAS. Celelalte au vizat domenii precum: mediu și eficiență energetică; rectificări și probleme bugetare; agricultură; infrastructură; educație; migrație și cooperare transfrontalieră; piața muncii și social.

În ceea ce privește situația interpelărilor, cele mai multe, în număr de 9, au vizat aspecte ce țin de sistemul sanitar, câte două infrastructrura, respectiv agricultura, iar câte una probleme din finanțe, vămi, educație și muncă. Am adresat și șase interpelări primului-ministru Dacian Cioloș. Două au avut ca temă reforma din sistemul sanitar, două au abordat chestiuni bugetare și două privind relația dintre Guvern și Parlament.

Din 91 de declarați politice, în 39 am abordat subiecte din domeniul sănătății, 22 au vizat aspecte sociale sau marcarea diferitelor zile naționale sau internaționale, 14 au fost luări de poziție strict politice privind activitatea Guvernului sau ipocrizia PNL, șapte țin de buget și finanțe, șase vizează chestiuni din domeniul educației și câte una a vizat politicile agricole, de mediu sau piața muncii.

Mai puțin cunoscută marelui public, însă la fel de consistentă, rămâne activitatea pe care am desfășurat-o în comisia de specialitate din care fac parte, Comisia pentru Sănătate Publică. Dincolo de comunicarea directă cu oamenii și exercitarea rolului de reprezentare a acestora, din punctul meu de vedere, în comisia parlamentară este locul unde ne putem dovedi cel mai bine utilitatea. Este locul unde parlamentarul poate interveni cel mai bine în procesul legislativ și poate aduce schimbarea în bine dorită de cei care i-au acordat mandatul. Aici am avut cele mai intense dezbateri de idei, aici s-au adus amendamentele cele mai importante la legi, aici am reușit să trecem peste liniile partizane și să punem pe primul plan calitatea în fața artificiilor oratorice.

fb-senat

O realizare mai puțin vizibilă în cadrul Comisiei pentru sănătate publică a fost reconstituirea Subcomisiei pentru Populaţie şi Dezvoltare. Prin intermediul acesteia, România este parte astăzi a Forumului Parlamentar European pentru Populaţie şi Dezvoltare, o platformă de cooperare parlamentară pan-europeană în sprijinul obiectivelor privind populaţia şi dezvoltarea. Principalele teme de pe agenda noastră au fost probleme cu impact global precum: HIV/SIDA, sănătatea maternă, dinamica populaţiei şi dezvoltarea durabilă, sănătatea şi drepturile sexuale şi reproductive, politicile pentru tineret, egalitatea de gen şi condiţia femeilor şi a tinerelor fete.

În ultimii trei ani am avut onoarea de a face parte și din Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru aderarea României la spațiul Schengen. Prin activitățile desfășurate și prin inițiativele de diplomație parlamentară care ne-au stat la îndemână, am încercat să punem umărul la atingerea acestui obiectiv important pentru țara noastră. Sunt încrezător că în ciuda problemelor de ordin politic și cele ce țin de o anumită conjunctură și context internațional, în curând, românii vor putea circula liber și fără controale inutile pe tot continentul european.

Dacă ar fi să mă refer la cea mai importantă realizare a mandatului meu de senator și care a avut și cel mai puternic impact la nivelul societății, aceasta ar fi adoptarea legii pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Este o lege cu beneficii directe semnificative în viața fiecărui român. De asemenea, în acest prim mandat de senator, am reușit să introduc pe agenda parlamentară și în dezbaterea publică un proiect foarte apropiat de sufletul meu și de preocupările mele din domeniul medicinei. Mă refer la inițiativa legislativă privind reproducerea umană asistată medical. La ora actuală, această inițiativă adoptată de Senat se află la Camera Deputaților, urmându-și procedura legislativă. La aceste inițiative se adaugă numeroase amendamente la legi importante precum Legea Educației Naționale, Legea Pensiilor sau Legea Reformei în Sistemul de Sănătate.

Sunt câteva realizări notabile, la fel cum sunt și lucruri pe care mi-am propus să le îmbunătățesc în viitor. Am învățat foarte multe lucruri în acești patru ani despre ce înseamnă democrația parlamentară, despre faptul că ea se poate consolida doar prin dialog și colaborare. Vă asigur că în viitorul mandat voi rămâne la fel de activ și de implicat. În plus, prin experiența acumulată, activitatea mea va căpăta și mai multă consistență.

Nu pot să închei fără a sublinia ceea ce pentru mine contează cel mai mult. Întâlnirile și discuțiile purtate în acești patru ani cu sute și mii de oameni, din Oradea, din Bihor, dar și din alte colțuri ale țării noastre, precum și sentimentul că pot să le fiu util îmi dau o energie extraordinară. Ele îmi aduc aminte de ce am decis să fac politică și de ce am decis să candidez pentru un nou mandat de senator: pentru a-i asculta în continuare pe oameni, pentru a face legi bune pentru ei și pentru a-i ajuta să-și rezolve problemele cu care se confruntă.

Reclame

Scrisoare deschisă: Se dărâmă oraşul pe oameni, domnule primar!

Domnule primar al municipiului Oradea,

O spun încă de la început, nu mă aştept ca aceste rânduri să găsească vreun ecou în conştiinţa dumneavoastră. Suntem competitori politici, ar fi pe undeva de înţeles… Faptul că nu vă ascultaţi nici măcar proprii colegi de partid şi faceţi doar cum doriţi dumneavoastră mi se pare mult mai grav, însă şi aceasta este o problemă care vă priveşte.

Ceea ce ştiu însă, domnule primar, este că, între mitingurile electorale şi şedinţele de partid de la Bucureşti, este obligatoriu să îi ascultaţi pe orădeni, pe toţi orădenii!

Dincolo de cultul personalităţii pe care unii se luptă din răsputeri să vi-l construiască – pe bani publici, fireşte!, faptele, domnule primar, vorbesc mult şi pe înţelesul tuturor, iar de aceste fapte, ale dumneavoastră, nu vă puteţi ascunde, indifferent de cât de mult vă laudă anumite organe de presă!

Domnule primar, o lucrare scumpă, suspectă din multe puncte de vedere şi prost făcută, nu ţine de culoarea politică, ţine de competenţă şi bun simţ. Iar Dealul Ciuperca, cel mai recent caz dintr-un şir mai lung de bani cheltuiţi prost, pe lucrări necesare, desigur, dar făcute în grabă şi de mântuială (Podul Macio – Mareşal Prezan, Pasajul Vulturul Negru, Piaţa Rogerius, etc.), doar pentru ca să vi le puteţi bifa la “marile” realizări, cred că reprezintă o ultimă probă a nivelului dumneavoastră de incompetenţă. Sau poate, şi în acest caz, veţi da vina tot pe PSD?

La fel ca de fiecare dată când aţi dat-o în bară, pe banii orădenilor, nu mă aştept să aveţi bărbăţia de a vă asuma responsabilitatea. Aveţi angajat un bun tăietor de panglici şi încasator de palme publice în persoana unuia dintre viceprimarii dumneavoastră. Probabil şi de data aceasta veţi scoate pe altcineva ţap ispăşitor pentru acest eşec răsunător.

ciuperca2

(sursa foto: facebook.com)

Stimate domnule primar,

Oradea este în acest moment, aşa cum au obervat foarte mulţi, un oraş în care se fac multe şi degeaba, la costuri exorbitante. Oradea este un oraş în care administraţia locală nu are nicio viziune, singura grijă fiind să cheltuie banii, nu contează cum. Oradea a ajuns un oraş fără primar, condus de adjuncţi.

Mă adresez instituţiei Primăriei Municipiului Oradea, în mod public şi în numele orădenilor revoltaţi şi stupefiaţi de faptul că o bucată de oraş se prăbuşeşte peste ei şi solicit să ni se răspundă la următoarele întrebări cât se poate de legitime:

  1. În ce constă, dacă ele există, garanţiile depuse de cei care au realizat studiul de fezabilitate, proiectul şi construcţia lucrării de la Dealul Ciuperca şi cum vor fi aceastea executate?
  1. Cum se manifestă responsabilitatea firmei care a asigurat dirigenţia de şantier şi a echipei din Primăria Oradea care a gestionat proiectul în numele dumneavoastră?
  1. Din ce bani vor fi plătite lucrările necesare pentru refacerea întregii investiţii?
  1. Ce alte “ctitorii” similare reprezintă în acest moment un pericol public pentru orădeni? Ce garanţii mai pot avea orădenii că lucrurile nu se vor repeat şi în cazul altor “proiecte”?

Aveţi datoria de a ne informa pentru ca, sperăm noi, nimeni nu vrea ca oamenii să moară pe altarul cultului primarului absent!

Cu respect,

Florian Bodog

Senator de Oradea

Guvernul trebuie să anuleze HG 800 care scumpeşte 65% din medicamentele vitale pentru pacienţi

Partidul Social Democrat solicită imperativ Ministerului Sănătăţii și Guvernului să anuleze HG 800/31.10.2016, o hotărâre care are ca efect scumpirea a 65% din medicamentele din Catalogul Naţional, respectiv 3536 din 5430 medicamente. Vorbim despre medicamente vitale pentru sute de mii de pacienţi din România care se scumpesc chiar şi cu peste 1.000%.  Astfel, în urma aplicării hotărârii Guvernului, medicamente ca: Metformin, pentru diabet, se va scumpi de la 1,71 lei la 4,87 lei, Enalapril, pentru boli cardiace, se va scumpi de la 1,86 lei la 5 lei, pentru a da doar două exemple. Beneficiarii acestei hotărâri de guvern cu dedicaţie sunt marile companii străine, iar cei loviţi sunt producătorii români de medicamente şi pacienţii români.

Guvernul tehnocrat susținut de PNL nu doar că refuză să aplice ordinul de ministru 75 prin care s-ar ieftini cu 35% medicamentele inovative, ci adoptă şi hotărâri care duc la scumpirea medicamentelor vitale pentru pacienţi. PSD somează Guvernul să anuleze HG 800/2016! Este o hotărâre împotriva pacienţilor români şi împotriva României.

Este extrem de grav că Ministerul Sănătăţii si Guvernul sunt mai preocupate să treacă astfel de hotărâri cu dedicaţie, în loc să deblocheze programul de tratament fără interferon, pe care guvernarea PSD l-a început, şi care ar fi trebuit să continue în 2016 cu introducerea în tratament a peste 10,000 de bolnavi de hepatită C, cu grad F3. Este un program pe care ministrul Vlad Voiculescu îl ţine blocat, deşi Ministerul Sănătăţii are peste 500 milioane lei surplus bugetar, bani care vor rămâne necheltuiţi. Din păcate, incompetenţa anulează dreptul a peste 10,000 de bolnavi la un tratament care le-ar salva viaţa.

PSD vrea să îi asigure pe toţi românii că dacă ministrul Sănătăţii nu va anula această hotărâre, PSD o va face, dacă românii ne dau încrederea lor. Mai mult, vom debloca programul pentru pacienţii cu hepatită C cu grad F3 şi vom pune în aplicare un set de măsuri pentru a continua eforturile de însănătoşire a sistemului medical, începute în guvernarea PSD 2012-2015, după dezastrul guvernării Boc-Băsescu, ai căror miniştri se regăsesc acum pe listele PNL.

Programul PSD pentru Sănătate

Conducerea Partidului Social Democrat a prezentat astăzi, 4 noiembrie 2016, Programul partidului nostru pentru Sănătate. Este un document strategic elaborat de către specialiști în medicină și manageri de spitale.

Obiectivul principal al programului de sănătate îl reprezintă pacientul. Pacientul este prima prioritate și trebuie să fie prima prioritate a oricărei reforme în sănătate, pentru că viața este, de fapt, neprețuită. Bugetul pentru sănătate va fi construit în funcție de nevoile sistemului, de nevoile pacientului, astfel încât niciun bolnav să nu se simtă părăsit și fiecare bolnav din România să știe că pentru el există soluții.

programul-psd-pe-sanatate-04-11-2016-page-002

Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, tot sistemul de sănătate trebuie să fie în slujba pacientului, ministerul, casele de sănătate, sistemul de urgență, medicii de familie, ambulatoriul și spitalele. Trebuie să se simtă sprijinit și ajutat de sistem, nu împiedicat de sistemul de sănătate și de birocrația din acest sistem sau de lipsurile din acest sistem.

În perioada care urmează vă voi prezenta pe larg măsurile propuse de noi și soluțiile PSD pentru reforma sistemului medical.

 

Referitor la minciunile vehiculate în legătură cu cariera mea academică

Referitor la Ordinul ministrului educației privind retragerea atestatului de abilitare și a calității mele de conducător de doctorat, aș dori să fac următoarele precizări, astfel încât să înțelegeți cu toții cum stau cu adevărat lucrurile în cazul meu.

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor și Certificatelor Universitare (CNATCU) nu mi-a cerut niciodată un punct de vedere și nici nu a ținut cont de adeverințele din dosarul de abilitare din care reies foarte limpede că am calitatea de autor principal la toate lucrările din dosarul meu. Singurii care pot stabili calitatea de autor principal sunt autorii lucrării, nici presa și nici altcineva. Mai mult decât atât nu există o procedură legală pentru reverificarea dosarului meu, astfel că Ordinul ministrului educației nr. 5567/2016 nu are nici un fundament legal. Este un document abuziv emis prin forțarea legislației, pe cale de consecință, îl voi ataca în instanța de contencios administrativ. Mai mult decât atât, Ministerul Educației a dat mai întâi pe surse informația către o anumită parte a presei, mai exact săptămânalul ”Bihoreanul”, iar eu nu am fost anunțat asupra începerii re-verificării dosarului și nici ordinul nu mi-a fost adus la cunoștință. Voi contesta procedura prin care s-a acționat în cazul meu și voi solicita în instanță suspendarea și anularea ordinului de ministru.

De asemenea, îmi rezerv dreptul de a da în judecată săptămânalul ”Bihoreanul” pentru calomnie și defăimare. Această publicație cu o reputație îndoielnică încearcă prin toate mijloacele să mă discrediteze, în cel mai recent articol fiind acuzat că aș fi ”impostor” și că aș fi fost ”prins cu hoția”. Într-un stat de drept și cu o lege sănătoasă a presei, o astfel de gazetă nu ar putea publica astfel de minciuni.

Vreau să precizez că nu mi-am acordat singur dreptul de a conduce doctorate. O instituție a statului român mi-a conferit atestatul de abilitare pe baza unui dosar verificat conform procedurii de panelul de specialitate din CNATCU și validat de CNATCU de două ori. Așadar, a spune despre mine că sunt impostor este o minciună. La fel de mincinoasă este și acuzația că aș fi fost prins cu hoția. Nu am furat nimic de la nimeni, afirmațiile redactorului săptămânalului fiind simple speculații prezentate drept evidențe. În paginile aceleiași publicații de scandal, mi se sugerează să fac un ”pas în spate”, ceea ce arată intențiile ascunse ale autorilor.

doctorat

Toate așa-zise ”anchete de presă” și ”dezvăluiri” nu sunt altceva decât o încercare de mă discredita în pragul campaniei electorale. Este o campanie murdară instrumentată de către adversarii mei politici și cei care nu au dorit ca eu sa câștig alegerile pentru funcția de rector și să scot Universitatea din Oradea din zona mediocrității și a subdezvoltării.

Am luat decizia de a candida pentru un nou mandat de senator pentru că am dovedit în ultimii patru ani ca pot fi un parlamentar activ și implicat, care știe să facă legi bune, în interesul oamenilor. Am avut o activitate consistentă atât în plenul Senatului, cât și în comisiile din care am făcut parte: Comisia de Sănătate Publică, sub-comisia pentru populație, comisia specială pentru aderarea la Schengen. Am avut numeroase declarații și interpelări la adresa miniștrilor, am avut 165 de intervenții în plenul Senatului și am inițiat 98 de propuneri legislative, prin care și legea pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun. 

Această activitate parlamentară nu are nicio legătură cu acuzațiile nefondate care mi se aduc, iar planul profesional și activitatea mea de la catedră nu au nimic de a face cu activitatea politică sau parlamentară. Orădenii nu m-au votat și nici nu le cer să mă voteze pentru ceea ce fac la catedră sau la facultate. Le cer să mă judece pentru ceea ce am făcut ca senator și îi rog pe toți să nu se lase manipulați într-un mod atât de grosolan. Personal nu am amestecat niciodată cele două planuri și consider că așa ar trebui să procedeze și mass media, dacă ar fi bine intenționată. Nu este cazul, desigur, la  săptămânalul ”Bihoreanul”, care a dovedit deja că este doar o trompetă a PNL și a conducerii administrative a municipiului Oradea.

Vă mulțumesc tuturor pentru că mă sprijiniți și îmi sunteți aproape.

Tehnocrații au eșuat să salveze România

Duminică, am comemorat cu toții un an de la tragedia de la Clubul Colectiv. Din păcate, nici până la ora actuală, Justiția nu ne-a putut arăta cine sunt vinovații pentru ceea ce s-a întâmplat acolo. Din punct de vedere politic, constat cu tristețe că unii încearcă să profite de conjunctura creată și să deturneze guvernarea tehnocrată spre una eminamente politică. PNL încearcă să se salveze lipindu-se de imaginea premierului Dacian Julien Cioloș, la fel cum USR încearcă să câștige capital electoral pentru a accede în viitorul Parlament.

Dincolo de această politizare fățișă, mult mai grav este faptul că, din punct de vedere economic, social sau al accesării fondurilor europene, România nu a făcut altceva decât să stagneze în ultimul an. Am pierdut un an de zile sub conducerea acestor falși eroi salvatori, care se pricep foarte bine la vorbe și discursuri meșteșugite, dar care au eșuat să producă schimbarea majoră pe care românii au așteptat-o. Mai mult, în absența rezultatelor notabile, actualii miniștri, în frunte cu premierul Cioloș sunt pe cale să compromită și idea de tehnocrație!

colectiv

Și aș dori să dau exemplul sistemului medical, domeniul meu de competență. Actuala conducere a Ministerului Sănătății a luat câteva decizii greu de înțeles pentru mine. Unele dintre ele sunt controversate, altele de-a dreptul revoltătoare. Personal, am serioase îndoieli că dacă, Doamne ferește, mâine s-ar întâmpla din nou o tragedie de proporţiile celei petrecute în urmă cu un an, autoritățile și sistemul sanitar ar fi mai bine pregătite decât au fost anul trecut. Este foarte bine că rănitii din accidentul de la Clubul Colectiv vor beneficia în continuare de susținerea statului pentru tratamentele în străinătate. E foarte bine că s-au simplificat procedurile și birocrația. Nu este însă și suficient!

Declarațiile recente ale ministrului Vlad Voiculescu mă neliniștesc profund. Ca ministru al sănătății și ca demnitar al statului român nu poți să rămâi la stadiul unor constatări cinice de genul ”niciun oraş din Europa nu ar fi fost pregătit pentru un număr de peste o sută de arşi grav”. Astfel de declarații nu ne ajută cu nimic. Întrebarea care se pune este: în ultimul an de zile, ce măsuri au luat miniștrii tehnocrați pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete? Ce măsuri a luat Ministerul Sănătății pentru ca numărul posibilelor victime să nu mai fie atât de mare, iar supraviețuitorii să aibă șanse reale de recuperare? Răspunsul la aceste întrebări este, din păcate, unul îngrijorător: prea puține. Și aici este marea problemă despre care acest Guvern și susținătorii său nu vor să vorbească!.

Îndrăznesc să cred că pe 11 decembrie, românii, prin votul lor, vor pune capăt acestui experiment nefericit care se numește guvernare tehnocrată. Este timpul să revenim la o conducere legitimă a Guvernului, una eficientă și care lucrează și ia decizii în interesul românilor. Este timpul ca PSD să revină la guvernare și să readucă România pe drumul normalității și al dezvoltării sociale și economice.

(Declarație politică suținută în ședința Senatului din 01.11.2016)