Întrebare parlamentară privind controalele ANAF

Procedurile de control ale inspectorilor Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) fac, de la inceputul acestui an, obiectul numeroaselor anchete jurnalistice si plangeri din partea societatile comerciale din intreaga tara.

Din punct de vedere statistic, la nivel regional, judetul Bihor este cel mai „controlat” judet din regiunea de Nord-Vest a Romaniei doar pentru simplul motiv ca aici se gaseste sediul Regionalei Antifrauda. Bilantul pe anul 2014 al institutiei este unul cat se poate de graitor in acest sens: au fost acordate amenzi in valoare totala de 5,61 milioane lei doar in Bihor, corelate cu 40 de sesizari ale organelor de urmarire penala pentru recuperarea unor prejudicii de 56,23 milioane lei. Comparativ, in judetul Cluj, au existat doar 14 cazuri penale sesizate de inspectorii ANAF, amenzile totalizand 3,02 milioane lei. Statistica negativa se mentine si la nivelul suspendarii activitatii firmelor: la 58 de firme din Bihor le-a fost oprita activitatea, comparativ cu doar 35 in judetul Cluj. O diferenta si mai mare se inregistreaza in ceea ce priveste numarul controalelor: Bihorul este „fruntas” cu 1773 de cazuri, mai mult decat dublul judetelor Cluj (623), Maramures (593) sau Satu-Mare (472), in conditiile in care judetul Cluj dispune de doua ori mai multi angajatori activi decat judetul Bihor.

dgaf (1)

Pornind de la aceste statistici, problemele survin in momentul in care marea majoritate a amenzilor aplicate si a deciziilor ANAF sunt contestate si schimbate de catre instantele de judecata. Sunt foarte multe cazuri care nu au la baza elemente concrete de legislatie fiscala sau motivatii pertinente, dovedind astfel modul abuziv in care actioneaza unii inspectori ANAF. Se pericliteaza astfel atat imaginea institutiei cat si integritatea financiara a acesteia, prin obligarea ei la actiuni judiciare costisitoare, fara temei, care ar fi putut fi evitate. De asemenea, Federatiile Patronale din mai multe judete ridica problema controalelor directionate catre micii comercianti in loc de marii evazionisti, care pagubesc in continuare bugetul statului.

Nu in ultimul rand trebuie remarcata si problema atitudinii angajatilor care efectueaza controalele. Deseori, acestia recurg la perchezitii, controale corporale si amenintari, actionand cu mult exces de zel, la limita legalitatii. Cunoastem fiecare dintre noi exemple concrete de inchideri abuzive de firme, de controale efectuate la limita legii si a bunului-simt.

Avand in vedere toate aceste probleme, astazi, am adresat o intrebare presedintelui ANAF, in care am solicitat sa mi se comunice ce masuri are in vedere pentru corectarea greselilor si pentru efectuarea controalelor la societatile comerciale in limita legii si a bunului-simt, astfel incat sa se poata asigura echilibrul atat de necesar si de sanatos intre combaterea eficienta a marii evaziuni fiscale si asigurarea unui climat prietenos pentru dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii.

Reclame

Înăsprirea legii antifumat, un pas spre normalitate

Săptămâna trecută, printr-un vot, aş zice eu curajos, am reuşit să adoptăm la Senat, cu o largă majoritate, modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Pe această temă, săptămâna aceasta, am susţinut o declaraţie politică.

Consider că este un pas important făcut pentru interzicerea completă a fumatului în  spaţiile publice. În sensul modificării adoptate de noi, fumatul va fi interzis în toate spaţiile publice închise. Prin spaţiu public închis se înţeleg toate instituţiile publice centrale şi locale, unităţile economice, de alimentaţie publică, de turism, de învăţământ, medico-sanitare, culturale, sportive, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări, aeroporturi, indiferent că ne referim la unităţi de stat sau private. De asemenea, modificarea legislativă priveşte şi spaţiile închise de la locul de muncă, cu excepţia spaţiilor strict delimitate şi special amenajate pentru fumat din incinta acestora.

Din punctul meu de vedere necesitatea înăspririi legislaţiei privind consumul de tutun este indiscutabilă şi absolut necesară. Că vorbim din punct de vedere social sau medical, că ne raportăm la practica ţărilor civilizate, toate argumentele sunt pentru interzicerea totală a fumatului în spaţiile publice. Fuma­tul nu doar că reduce speranţa de viaţă, dar şi calitatea vieţii atât a celui care fumează, cât şi a celor cu care el interacţionează zi de zi: familie, copii, colegi, prieteni, cunoscuţi, etc. .

Nu există un argument serios pentru a perpetua situaţia actuală! Nu mai putem continua să tolerăm să avem pe hârtie o legislaţie care interzice fumatul, dar în practică, totul să devină interpretabil, iar aplicarea legii să fie deficitară. Ştim cu toţii cum stau astăzi lucrurile, cu spaţii destinate fumătorilor care nu sunt delimitate în mod corespunzător, şi cum este afectată sănătatea nefumătorilor, deveniţi, fără voia lor, fumători pasivi.

N-aş vrea să insist cu aspecte medicale privind nocivitatea fumatului activ sau a celui pasiv. În medie, o persoană care fumează 20 ţigarete pe zi trăieşte cu 7 ani mai puţin decât un nefumător. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, tabagismul ucide anual în lume şase milioane de oameni, dintre care aproximativ 600.000 sunt fumători pasivi, numărul victimelor tabagismului fiind în creştere. În România există circa 5 milioane de fumători, specialiştii avertizând că fiecare al zecelea deces din ţara noastră este corelat cu fumatul!

No Smoking

Fumatul este, aşadar, o problemă de sănătate publică, iar o astfel de problemă gravă necesită intervenţia promptă a autorităţilor, inclusiv a noastră, reprezentanţii aleşi ai cetăţenilor. Şi noi avem datoria de a depune toate eforturile pentru a combate acest fenomen, inclusiv votând o lege mai strictă!

În plenul Senatului, am avut parte de dezbateri încinse şi mă aştept ca şi la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, să existe colegi parlamentari care să se împotrivească iniţiativei noastre. Sunt optimist totuşi că și colegii deputați, indiferent de culoarea lor politică, inspirați de votul nostru, vor vota pentru intrarea în normalitate, adică pentru interzicerea totală a fumatului în spaţiile publice.

Întrebare parlamentară privind situația lucrărilor de reabilitare a DN 76 Oradea-Beiuș-Deva

La începutul lunii martie a.c., conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, aflată în vizită de lucru în judeţul Bihor, a putut constata la faţa locului problemele care au apărut la lucrările de reabilitare a DN 76 Oradea-Beiuş-Deva.

La trei ani după începerea lucrărilor, în condiţiile în care există asigurată întreaga finanţare din surse europene, ritmul de muncă al constructorilor este total nemulțumitor, iar calitatea lucrărilor pe mai multe porțiuni este departe de standardele acceptabile.

dn76

Într-un comunicat transmis de către Prefectura Bihor în data de 6.03.2015 se arată că „s-a constatat lipsa cvasitotală de activitate a societăţii SCT Bucureşti (care a preluat CCCF Timişoara), deţinătoarea contractului de execuţie pe tronsonul Oradea-Pocola. Ca urmare a acestui fapt, în cursul săptămânii viitoare conducerea CNADNR va lua măsuri împotriva societăţii amintite, luându-se în calcul inclusiv rezilierea contractului din cauza incapacităţii dovedite de către societatea respectivă de a-şi onora la termen obligaţiile contractuale”.

Având în vedere că ne apropiem deja de sfârșitul lunii martie, iar bihorenii așteaptă cu nerăbdare finalizarea cât mai urgentă a lucrărilor de modernizare a DN 76, am adresat o întrebare către CNADNR privind decizia asupra contractului cu societatea SCT București. De asemenea, am solicitat lămuriri şi informaţii privind măsurile avute în vedere pentru accelerarea lucrărilor pe toate tronsoanele de șantier și care este termenul limită până la care se estimează finalizarea lucrărilor, astfel încât bihorenii, și nu numai, să poată circula în condiții civilizate pe DN 76.

Întrebare parlamentară privind finanaţarea sportului românesc din taxele pe jocurile de noroc

Prin intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 92/2014 din 30 decembrie 2014, Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) i se alocă, începând din acest an, 2% din taxele percepute pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, precum şi din taxa de acces.

În condițiile în care taxele colectate de către statul român de pe urma jocurilor de noroc ajung anual în jurul sumei de 700 de milioane de euro, MTS va încasa echivalentul a aproximativ 14 milioane de euro/an, sumă destinată susţinerii sportului din România.

sport

Având în vedere necesitatea unei finanțări mai eficiente și mai transparente a sportului românesc, am adresat o întrebare parlamentară Ministerului Tineretului şi Sportului, solicitând lămuriri privind criteriile pe baza cărora se vor aloca aceşti bani, cât sumele ce vor ajunge la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, precum şi cât vor primi sportivii de performanță şi ce sume vor fi direcționate spre investiții.

Programul “Cornul şi Laptele” merită să continue, dar trebuie regândit

În declaraţia mea politică de săptămâna aceasta m-am referit la Programul “Cornul şi Laptele”, subliniind necesitatea de a regândi acest program de succes şi de a-l adapta condiţiilor socio-economice actuale.

Programul “Cornul şi Laptele” funcţionează în România de peste un deceniu, fiind o iniţiativă demnă de remarcat a fostului Guvern PSD de care beneficiază peste 2 milioane de copii. Din nefericire, de atunci rezultatele au început să lase de dorit, astăzi, programul derulându-se mai mult din inerţie, chiar dacă utilitatea lui este de necontestat.

Atunci când a fost lansat, în 2002, programul avea ca scop accesul la educaţie pentru categoriile vulnerabile şi urmărea reducerea sărăciei. Dacă beneficiile lui, mai ales în mediul rural sunt evidente, la oraşe lucrurile stau puţin diferit: nu toţi copiii consumă porţia zilnică, produsele fiind fie aruncate, fie date altor copii sau luate de personalul şcolilor.

Programe similare se desfăşoară peste tot în lume şi Europa, iar beneficiile nu sunt limitate la partea de asistenţă socială, fiind şi instrument util de educaţie a copiilor în privinţa alimentaţiei sănătoase. La noi, această asociere lipseşte încă. Ori, astăzi, prin Schema Europeană a Laptelui, cea prin care se finanţează o parte importantă şi a programului nostru, Uniunea Europeană doreşte mai mult încurajarea unui stil de viaţă sănătos şi sprijinirea producătorilor din industria laptelui. Practic, trebuie să ne armonizăm cât mai repede obiectivele naţionale cu cele urmărite de UE. În caz contrar, riscăm să pierdem finanţarea europeană.

corn_si_lapte_arhiva_evz

România trebuie să alinieze programul naţional la iniţiativa europeană şi să elaboreze cât mai repede o strategie naţională. În absenţa acestei strategii, autorităţile judeţene şi locale nu vor mai putea face cereri de finanţare din fondurile europene alocate, în condiţiile în care România s-a situat, în 2012, pe locul 4 din 26 de state din punct de vedere al absorbţiei de fonduri pe programul de lapte şcolar.

În viziunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, laptele este unul dintre cele mai importante elemente ale unei alimentaţii zilnice sanatoase. Tocmai din acest motiv sunt cu totul de acord cu cei care spun că Programul „Cornul şi Laptele” trebuie să continue, doar că este necesară o regândire a lui: păstrând componenta de protecţie socială, obiectivul trebuie reorientat mai mult spre partea educaţională. Trebuie să ne educăm copiii astfel încât ei să înţeleagă de ce e important consumul de lapte şi să îl lege de un comportament alimentar şi de un stil de viaţă sănătos.

Întrebare parlamentară privind combaterea alcoolismului

Conform unui studiu recent publicat de Organizația Mondială a Sănătății, peste 2 milioane de români întâmpină probleme legate de boala alcoolismului. În ceea ce privește consumul anual de alcool pe cap de locuitor, statisticile nu sunt deloc încurajatoare: cu un consum anual de aproximativ 14 litri de alcool pur/locuitor, România se situează pe locul 5 în lume la capitolul alcoolism.

Persoanele care suferă de dependență de alcool ajung deseori spitalizate pentru a fi tratate și apoi externate, fără a fi însă și consiliate cu privire la boala de care suferă. În mod normal, într-un centru de recuperare modern, durata internării poate dura până la 4 luni, timp în care pacienții beneficiază de consiliere psihologică și monitorizare permanentă pentru a se încerca întreruperea acestei dependențe.

alcoholics_anonymous_ll_120314_wg1

Din păcate, nu așa se întâmplă și în România. Alcoolismul nu beneficiază de un tratament decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, deși afecțiunile provocate de alcoolism sunt tratate în cadrul sistemului public de asigurări de sănătate. Spitalele de stat tratează efectele devastatoare ale alcoolului dar nu contribuie deloc la înlaturarea cauzei, fapt ce perpetuează problema existentă. Mai mult decât atât, nu există un program implementat la nivel național pentru combaterea alcoolismului. Există doar câteva centre private de tratament care sunt deseori suprasolicitate și care tratează, printre altele, atât sindromul de dependență alcoolica cât și alcoolismul cronic și diferite psihoze legate de această boală.

Având în vedere această situație, am adresat o întrebare parlamentară către Ministerul Sănătății privind măsurile pe care intenționeazăle adopte pentru implementarea cât mai rapidă a unui program național de combatere a alcoolismului, precum și pentru informarea și tratarea eficientă a persoanelor care suferă de această boală.

Update:

Salut pe această cale decizia Guvernului de a înfiinţa Consiliul național pentru coordonarea politicilor și acțiunilor de reducere a consumului dăunător de alcool, organism care va funcționa în coordonarea Ministerului Sănătății.

Scopul acestei structuri este coordonarea politicilor și acțiunilor de reducere a consumului dăunător de alcool, prin elaborarea unui plan de acțiuni coordonate și eficiente, pe termen mediu și lung, care să fie implementat de autoritățile cu atribuții în domeniu. Activitățile Consiliului vor fi în acord cu prioritățile Uniunii Europene, ale Organizației Mondiale a Sănătății și cu situația pe plan național.

Sănătatea femeii înseamnă sănătatea unei societăți

Duminică, 8 martie, de Ziua Internațională a Femeilor, am celebrat cu toții o frumoasă sărbătoare a feminității. În astfel de momente este bine însă să trecem puțin peste felicitări și urări și să ne aplecăm și asupra problemelor cu care se confruntă femeile din România. Iar una dintre domeniile sensibile în acest sens este sănătatea. Și spun că este un domeniu sensibil, având în vedere faptul că, din nefericire, țara noastră deține mai multe recorduri negative la nivel European și mondial. Pe această temă am susținut săptămâna aceasta o declarație politică în plenul Senatului.

Cancerul de col uterin şi cel mamar ucid cel puţin treizeci de românce în fiecare zi, cifră record în comunitatea europeană. Singura strategie naţională de depistare precoce a cancerului nu şi-a atins deocamdată scopul. Doar jumătate din testele gratuite au fost efectuate. 55.000 de femei au fost diagnosticate fie cu cancer mamar, fie cu cancer de col uterin în România ultimilor cinci ani. Mai bine de jumătate, din păcate, nu mai trăiesc în prezent. Multe femei nici măcar nu au ştiut că aveau dreptul la teste gratuite.

Anul trecut, deși se puteau face peste 350.000 de teste Papanicolau, conform coordonatorilor Programului Naţional de Screening, au fost realizate mai puțin de jumătate, circa 140.000. Din păcate, un număr relativ mare de medici de familie (aproximativ 40%) nu sunt înscriși încă în Programul Național, ceea ce împiedică pacientele să-și exercite dreptul la o analiză gratuită. Dacă medicul de familie nu este înscris în program, doamnele și domnișoarele de pe lista de pacienți nu pot beneficia de program. Tot româncele conduc şi în clasamentul deceselor cauzate de boli cardiovasculare şi hepatita C. Media lor de viaţă este de 77 de ani, adică cu doi ani mai mică decât cea europeană.

femeie_medic

Sunt probleme grave de sănătate publică ce privesc populația feminină a țării noastre, de aceea, cred că este momentul propice pentru a îndemna la acțiune și solididaritate.

În urmă cu puțin zile, pe 7 martie, Organizația Femeilor Social Democrate a lansat în dezbatere publică „Pactul pentru demnitatea femeii”, un document ce își propune îmbunătățirea vieții româncelor, inclusiv cu o componentă importantă în ceea ce privește sănătatea. Vă invit și eu pe această cale să îmbunătățim și să semnăm cu toții acest Pact, asumându-ne angajamentele înscrise în acesta. Personal, consider că doar printr-o astfel de formulă consensuală, ca o garanție a implicării active a fiecăruia dintre noi, putem asigura femeilor din România statutul meritat.