Patriotism economic vs. „prin noi înșine”

Știți care e diferența dintre patriotismul economic practicat de PSD și sloganul PNL „prin noi înșine”?

Guvernul de condus de Marcel Ciolacu, președintele PSD a obținut acceptul Comisiei Europene pentru a sprijini compania de stat TAROM cu aproape 100 de milioane de euro.

Cu acești bani, se va putea construi o companie modernă și eficientă, complet digitalizată și adaptată unei piețe în care concurența este mai dură ca oricând. În următorii doi ani, TAROM poate redeveni un transportator aerian capabil să-și susțină dezvoltarea prin propriile performanțe economice.

Pentru mine și colegii mei din PSD, TAROM înseamnă simplu: #CălătoreșteRomânește!  Este un brand național în care noi continuăm să credem.

În schimb, Consiliul Judeţean Bihor, condus de Ilie Bolojan președintele PNL Bihor (Partidul Național Liberal) preferă să susțină din banii bihorenilor cu 10 milioane de euro compania de stat poloneză LOT pentru ca aceasta să efectueze zboruri către Varșovia.

În cel mai pur stil anti-național și anti-liberal, peneliștii care administrează județul, orașul și aeroportul finanțează o companie de stat străină pentru a concura compania noastră națională.

Mai rău, peneliștii bihoreni subvenționează curse aeriene nerentabile economic, adică pentru care nu există călători suficienți. Cu alte cuvinte, pentru că nu există o cerere naturală, „piața” (sic!), un concept fundamental al liberalismului autentic, este creată și menținută în mod artificial prin intervenția Consiliului Judeţean care injectează foarte mulți bani publici într-o „afacere” menită a salva aparențele și noul aeroport de la Oradea (o altă „afacere” penelistă) de la a sta gol și inutil.

PSD scoate păcănelele din localitățile sub 15.000 de locuitori!

PSD și-a respectat angajamentul de a rezolva o problemă gravă ce luase amploare în  societatea românească și în special în rândul cetățenilor cu venituri mici, din localitățile rurale sau din urbanul mic, adică în peste 90% din localitățile din România. Prin legea adoptată astăzi de Parliamen, aparatele de tip slot-machine sau „păcănelele” nu mai sunt permise în aceste zone!

Este o primă lege care închide sălile de păcănele, este primul pas, dar vor mai urma și altele. PSD are o altă lege depusă în Parlament care reglementează publicitatea la jocurile de noroc și un alt proiect de lege cu privire la închiderea jocurilor de noroc în toate localitățile.

De altfel, Guvernul deja a luat măsuri privind o reglementare mai strictă a domeniului jocurilor de noroc (toate firmele sunt obligate să aibă sediul fiscal în România), dar și de creștere a taxelor de până la zece ori pentru această industrie.

Controlul dependenței de jocurile de noroc este unul dintre obiectivele esențiale ale acestei guvernări. Mai important decât sumele de bani la buget este viața oamenilor, pentru că acest flagel tinde să distrugă familii întregi.

PSD va urmări cum se va conforma piața la noile recomandări și va introduce alte reglementări pentru a limita efectele nocive asupra societății provocate de această activitate!

Ce câștigă românii în urma implementării salariului minim european

1) Creșterea salariilor mici, în principal la salariații din mediul privat, la un nivel decent și adecvat situației economice din România.
2) Creșterea salariilor medii, ca efect al creșterii salariului minim, pentru a se menține diferențierile de vechime, studii și experiență între angajați.
3) Apropierea de media salariilor europene, odată cu dezvoltarea economică a României. Politicile salariale din România vor fi construite, în mod oficial și obligatoriu, după modelul european.
4) Stoparea creșterii decalajelor dintre cei cu salarii mici și cei cu salarii mari, întrucât salariului minim se va raporta mereu la salariul mediu pe economie. Creșterea salariilor mari va determina creșterea salariului minim.
5) Predictibilitate pentru salariați: inclusiv guvernele de „dreapta” – care sunt în general ostile creșterii salariilor mici – vor trebui să aplice mecanismul de creștere a salariului minim aprobat prin lege.
6) Predictibilitate pentru mediul de afaceri: mecanismul de creștere instituit prin lege le va permite angajatorilor să estimeze cheltuielile cu salariile pe tot anul.
7) Sustenabilitatea sistemului de pensii:  creșterea salariilor implică și creșterea contribuțiilor aferente pentru pensii.
8) Mai multe fonduri pentru Sănătate: creșterea salariilor odată cu economia înseamnă creșterea CASS aferentă, deci mai mulți bani pentru investițiile în domeniul Sănătăţii.

Salariul minim european va fi introdus în România în acest an!

Salariul minim european va fi introdus în România în acest an! PSD își asumă acest obiectiv politic major! 

În acest sens, specialiștii PSD împreună cu cei ai Ministerului Muncii lucrează deja la elaborarea unei propuneri de reglementare pentru transpunerea în legislația națională a Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Consider că trebuie definit un mecanism automat pentru majorarea anuală a salariului minim din România, într-o manieră predictibilă, care să garanteze creșterea nivelului de trai și a puterii de cumpărare pentru toți salariații din România. 

Creșterea salariului minim la 3.700 de lei, anunțată de premierul Marcel Ciolacu pentru data de 1 iulie 2024, va ridica veniturile salariale la nivelul corespunzător pentru introducerea mecanismului de majorare automată a salariilor, conform prevederilor din Directiva europeană.

Din punctul de vedere al PSD, orice efect pozitiv din economie trebuie să se reflecte și în veniturile salariale ale cetățenilor, iar introducerea salariului minim european va constitui un beneficiu important în special pentru salariații din sectorul privat, acolo unde există cel mai mare număr de angajați încadrați la nivelul minim de salarizare.

Prelungirea plafonării prețului asigurărilor RCA

Guvernul PSD intervine pentru limitarea exceselor în toate piețele în care cetățenii se află într-o situație vulnerabilă față de agenții economici. Pe lângă plafonările de la energie, alimente și dobânzi, este necesar să se mențină și plafonarea RCA. Prelungirea acestei măsuri se impune pentru a preveni excesele și falimentele din această piață, care i-au afectat pe cetățeni.

PSD susține principiul pieței libere, dar atunci când piața nu asigură o competiție reală și apar anomalii care îi afectează pe consumatori este necesară intervenția statului care să oprească specula, abuzurile și excesele.

În acest sens, conform proiectului de hotărâre de guvern, pus în transparență decizională pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, plafonarea tarifelor maxime la RCA se prelungește cu trei luni, până la data de 30 iunie 2024. Prin urmare, niciuna dintre firmele de asigurări nu poate practica un tarif mai mare decât cel pe care l-a practicat în 28 februarie 2023, cu o ajustare de +6,8% (respectiv rata anuală a inflației din 2023).

Plafonarea dobânzilor la instituțiile de credit

De astăzi, românii vor fi protejați 100% față de abuzurile creditorilor, indiferent dacă vorbim de IFN-uri, bănci, societăți de leasing sau firme de recuperare creanțe. Instituțiile de credit nu mai pot percepe dobânzi excesive la creditele acordate cetățenilor, iar aceștia vor avea posibilitatea de a-și stinge datoria în limite decente.

La fel ca în piața de energie și în cea de alimente, pe piața creditării persoanelor fizice s-au manifestat comportamente excesive, cu dobânzi care au ajuns și până la 69.000 la sută! Plafonarea dobânzilor pune capăt acestor excese și restabilește dreptatea față de cetățeni.

„Proiectul de lege privind protecția consumatorilor față de costul total al creditării și cesiunea de creanțe” inițiat și susținut de ambele grupuri ale PSD, de la Senat și de la Cameră, dar și de alți parlamentari, închide cercul de protecție al cetățenilor față de toate instituțiile de credit din România.

PSD extinde astfel plafonarea dobânzilor în alte zone în care agenții economici au comportamente excesive în dauna cetățenilor, aflați în situații vulnerabile.

1. Protecție față de creditele bancare – ratele nu pot crește mai mult de 50% față de valoarea stabilită la semnarea contratului. Această protecție a fost asigurată prin legea dării în plată – aprilie 2016.

2. Protecție față de societățile de leasing – dacă nu mai poate plăti ratele de leasing, cetățeanul are un termen de 30 zile în care poate vinde automobilul pentru a obține o sumă corectă, din care să poată achita sumele datorate. Această protecție a fost realizată prin legea dării în plată, la mașinile achiziționate în leasing – aprilie 2021.

3. Protecție față de Institutii Financiare Nebancare: suma rambursată nu poate depăși dublul sumei împrumutate. Protecția este asigurată prin legea adoptată astăzi.

4. Protecția față de recuperatorii de creanțe: aceștia nu mai pot solicita de la debitor sume mai mari decât valoarea creanței stabilită în momentul cesiunii. În general, creanțele bancare pentru persoanele fizice sunt achiziționate cu prețuri cuprinse între 7% și max.10% din valoarea creanței. Diferența de până la 100% este profitul recuperatorului. Dar au existat cazuri în care recuperatorul a perceput celui îndatorat, pe lângă plata datoriei propriu-zise, încă 3.000 de euro doar pentru serviciile de corespondență! Astfel de excese nu vor mai avea loc. Protecția cetățenilor este asigurată prin legea adoptată astăzi!

Cei care erau cel mai mult expuși față de abuzurile instituțiilor de creditare erau cetățenii cu venituri mici, care din disperare, apelau la împrumuturi pentru a-și plăti servicii și produse de strictă necesitate.

O precizare: unii acuză că „băncile au fost scoase din forma finală a legii” adoptate astăzi. În cazul instituțiilor bancare există deja legea dării plată care asigură protecția cetățenilor. Dobânzile sunt deja plafonate la maxim +50% față de valoarea inițială. De asemenea, în cazul creditelor pentru nevoi personale, băncile folosesc de regulă alte instituții financiare nebancare (IFN-uri) din grupul propriu, chiar dacă serviciile sunt promovate sub sigla băncii.  Aceste IFN-uri asociate băncilor intră sub incidența legii adoptate astăzi.  

Și o ultimă precizare. Aplicarea legii se va la contractele de creditare în desfășurare și la creanțele aflate în executare, atât în cazul IFN-urilir, cât și la creanțele aflate în executare de către recuperatorii de creanțe. Protecția privind consumatorii se instituie imediat după intrarea legii în vigoare. Nu va acționa retroactiv nici asupra creditelor deja achitate și nici asupra creanțelor deja recuperate.

Trei măsuri importante ale guvernării PSD

În timp ce unele partide erau ocupate cu gâlceavă și scandal, iar altele au vorbit doar despre liste electorale, candidați sau înțelegeri politice, PSD s-a comportat ca un partid de guvernare responsabil și a continuat să promoveze măsuri pentru cetățeni.

Printre cele mai importante astfel de măsuri trebuie amintite:
– prelungirea plafonării prețurilor la energie (până în 2026);
– limitarea adaosului comercial la alimente (cel puțin până la finalul anului 2024, respectiv până la coborârea inflației sub pragul de 5%);
– plafonarea dobânzilor la Instituțiile Financiare Nebancare – IFN (urmează votul în plenul Camerei Deputaților și promulgarea).

Altfel spus, PSD și Cabinetul Ciolacu continuă să livreze rezultate importante pentru protejarea nivelului de trai al cetățenilor!

Prelungim măsura limitării adaosului comercial!

PSD răspunde așteptărilor românilor care consideră că, în contextul incertitudinilor economice externe, este necesar să se asigure stabilitatea prețurilor la alimentele de bază, care constituie cea mai mare parte din cheltuielile curente ale persoanelor cu venituri mici.

Chiar dacă în urma introducerii măsurii au mai existat variații sezoniere la prețurile la alimente (întrucât nu s-a intervenit prin plafonarea prețului final, ci prin limitarea marjei adăugate de comercianți peste prețul producătorului), este clar că a fost eliminată specula, iar prețurile la alimente s-au stabilizat.

Cea mai bună dovadă a eficienței măsurii este numărul mare de cetățeni care au solicitat menținerea ei.

De această dată, prelungirea măsurii nu s-a mai luat la nivel guvernamental, întrucât ordonanța Guvernului care a extins anterior termenul de aplicare era deja pe traseul parlamentar și a fost mult mai simplă și mai eficientă intervenția pe legea de adoptare a acelei ordonanțe. Ca atare, plenul Camerei Deputaților, ca for decizional, a adoptat amendamentul PSD introdus în raportul de adoptare a OUG 5/2024, prin care se prevede că măsura se va aplica până la finalul acestui an.

„Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins: „Prezenta ordonanță de urgență se aplică până la data de 31 decembrie 2024”. În forma anterioară, termenul de aplicare a măsurii se încheia la 31 martie 2024.

Ajustarea mecanismului de plafonare a prețului la energie

Așa cum am promis, Guvernul Ciolacu vine cu o formulă îmbunătățită de plafonare a prețurilor la energie, astfel încât să-i sprijinim pe producătorii români pentru ca aceștia la rândul lor să aibă costuri mai mici iar produsele să fie mai ieftine pentru consumatorii finali, adică pentru cetățeni!

În acest fel combatem și inflația, iar consumatorii casnici vor rămâne în continuare deplin protejați. Plafonarea în noua formulă se prelungește, cu tot cu perioada de tranziție, până în primăvara anului 2026.

Costuri mai mici la energie înseamnă scăderea costurilor de producție pentru firme, și deci prețuri mai competitive la produsele fabricate în România.

În noua formulă îmbunătățită, care se va aplica de la 1 Aprilie 2024, scad plafoanele pentru producătorii și furnizorii de energie, în acord cu evoluția pieței. În egală măsură se ajustează și nivelul compensărilor acordate de stat pentru diferența dintre prețul de achiziție/distribuție și cel plafonat.

Producătorii de gaz, de exemplu, vor putea vinde gazul cu maximum 120 lei/MWh, față de 150 lei/MWh, nivel pe care-l practică în prezent, prin urmare, un plafon mai scăzut va duce inevitabil la scăderea prețurilor. În cazul furnizorilor scade plafonul de decontare de la 900 lei/MWh la 700 lei/MWh.

Din nou despre stabilizarea prețurilor

Institutul Național de Statistică a confirmat că prețurile la alimente, în general, au scăzut în februarie, inflația la această categorie de produse fiind de 4,5%, cu mult sub rata generală a inflației (7,2%) și în scădere față de luna ianuarie (5,6%).

Scăderile sunt însă mult mai mari dacă ne uităm la alimentele de bază cu adaos limitat, măsură introdusă de PSD.

Acest lucru ne confirmă că a fost o decizie corectă și că ea trebuie extinsă și îmbunătățită. În acest sens, PSD va propune în scurt timp o nouă formulă care să pună în valoare și să facă mai competitive produsele alimentare românești, astfel încât românii să aibă acces la hrană mai ieftină și mai sănătoasă.

Produse alimentare cu adaos limitat care au prețuri semnificativ mai mici decât în erau înainte de introducerea măsurii PSD:

Făină -31,2%
Mălai -26,3%
Ulei -17,4%
Unt -9,12%
Zahăr -7,83%

Există, desigur, și produse la care prețurile sunt mai mari din cauza unor influențe sezoniere. Este firesc ca prețul legumelor și al laptelui să fie mai mare iarna decât vara. Astfel de variații se manifestă în fiecare an, indiferent de nivelul inflației.

Datele ne arată o concluzie certă: a fost oprită specula, iar prețurile la alimente s-au stabilizat.