Asigurarea accesului la medicamente inovative

Asigurarea accesului la medicamente inovative, de ultimă generație, la prețuri cât mai mici constituie una dintre elementele fundamentale ale politicii guvernamentale din domeniul sănătății.

În acest sens, aș dori să salut decizia recentă a Guvernului condus de Marcel Ciolacu privind actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite. Începând de la 1 mai, această listă se va îmbogăți cu 28 molecule inovative, din care 22 molecule noi, nelistate până în prezent și alte 6 molecule (Isavuconazolum, Adalimumabum, Dapagliflozinum, Rituximabum, Upadacitinibum și Apremilastum) introduse pentru alte indicații decât cele pentru care sunt listate în HG 720/2008. În acest fel, Programul naţional de oncologie se completează cu șase noi molecule de ultimă generație: Lipegfilgrastimum DCI, Tucatinibum DCI, Sacituzumab Govitecan DCI, Asciminibum DCI, Imunoglobulină anti-limfocite DCI și Mosunetuzumabum DCI.

Este o veste cât se poate de bună pentru pacienții care suferă de cancer, dar și pentru cei suferinzi de alte afecțiuni precum: hepatite cronice de etiologie virală B, C şi D, ciroză hepatică, boala Parkinson şi alte afecţiuni neurologice, colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice), poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, psoriazis cronic sever şi artrita juvenilă, boli endocrine și metabolice, boala cronică de rinichi (faza predializă), boli degenerative ale ochiului (glaucom şi boli maculare), boala cronică inflamatorie intestinală și sindrom de intestin scurt, poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, spondiloartrita axială, psoriazis cronic sever.

Această listă lungă de afecțiuni ne arată impactul benefic major al măsurii luate de Guvernul Ciolacu în ceea ce privește un tratament mai bun pentru foarte mulți pacienți din România: medicamentele inovative vor salva vieți și vor duce la o ameliorare a condiției pacienților.

Alături de celelalte molecule introduse deja în lista de medicamente compensate și gratuite în ultimii doi ani, această decizie este cea mai bună dovadă a responsabilității față de pacienți.

În același timp, din punctul meu de vedere, o preocupare majoră trebuie să rămână asigurarea accesului la medicamentele generice care reprezintă resursa terapeutică pentru 80% din pacienții români. Accesul la noile molecule și la medicamente inovative nu trebuie să afecteze în vreun fel accesul pacienților români la medicamentele generice.

În acest context merită menționat și faptul că Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a publicat o serie de recomandări pentru a aborda vulnerabilitățile în ceea ce privește producția și livrarea medicamentelor incluse pe lista Uniunii Europene de medicamente critice și pentru a consolida lanțul de aprovizionare al acestora.

Fără să intru în detalii tehnice, merită spus că printre aceste recomandări se regăsesc unele privind creșterea capacității de producție și a diversificării furnizorilor din lanțul de aprovizionare (de exemplu, prin adăugarea unor centre de producție alternative) și a monitorizării previziunilor privind cererea și oferta de medicamente și a stocurilor disponibile în întregul lanț de aprovizionare sau constituirea de stocuri de medicamente pentru a se proteja împotriva fluctuațiilor cererii sa sau ale ofertei.

În încheierea intervenției mele, permiteți-mi să mă refer și la câteva aspecte bugetare, pentru că fără asigurarea resurselor financiare din partea Guvernului, accesul pacienților la medicamente ar fi unul limitat.

Cu un buget de 19,4 miliarde de lei pentru medicamente și 62 miliarde lei pentru CNAS, sănătatea încă are nevoie de o optimizare a costurilor, asfel încât pacienții să nu fie afectați.

Unele măsuri au fost deja luate, altele așteaptă să fie puse în aplicare. Printre acestea aș aminti achizițiile publice centralizate, eliminarea unor facilități la plata asigurărilor de sănătate sau ajutoarele de stat de 500 de milioane de euro pentru industria farmaceutică vizând tocmai medicamentele generice și biosimilare.

În ceea ce privește această ultimă măsură, sper ca autoritățile implicate să deschidă cât mai repede apelul de proiecte astfel încât să facem un pas mare înainte pentru susținerea și stimularea producției naționale de medicamente.

Desigur, și celelalte măsuri de aliniere a taxei clawback sau de ajustare cu rata inflației a prețului la medicamente sunt pași importanți în contextul optimizării bugetare.

În concluzie, cred că este limpede pentru toată lumea că ”sănătatea” este prioritatea guvernării PSD, iar alocările bugetare pentru sistemul medical, precum și măsurile menite a îmbunătăți calitatea serviciilor asigurate pacienților dovedesc acest lucru!

Declarație politică, Senatul României, 30.04.2024

Europarlamentarii USR au trădat România!

Vreau să semnalez un fapt pe care îl consider extrem de grav și de periculos pentru securitatea României.

Astfel, săptămâna trecută, un grup de 86 de europarlamentari, dintre care 4 membri ai dreptei neomarxiste și useriste din țara noastră, au semnat o scrisoare prin care cer guvernelor României, Germaniei, Spaniei, Greciei, Poloniei şi Olandei să sprijine Ucraina cu sisteme de rachete Patriot. 

Toate bune și frumoase, cu excepția faptului că respectivii indivizi șantajează acum România cu amânarea descărcării de gestiune pentru bugetul pe 2022. Indivizii susțin că fac acest lucru ca reacţie la absenţa unei decizii a statelor membre de a livra Ucrainei sisteme de apărare Patriot.

Ori, de la una la alta, stimați colegi, e o mare distanță, ca și distanța dintre a munci, în Parlamentul European pentru țara ta, pentru românii care te-au trimis acolo și a o trăda, pentru că, negru pe alb, asta au făcut respectivii: prin șantajul lor ordinar, userist, și-au trădat țara.

Ca să fie clar, România ajută și trebuie să ajute Ucraina, în cadrul UE și al NATO, la fel ca și celelalte state membre. Doar că aici nu este vorba despre asta! Aici vorbim despre niște europarlamentari români care nu doar că lucrează în interesul unui stat terț, dar o fac acționând cu știință împotriva propriei țări!

Ei bine, amicii acestor indivizi, sau chiar ei, în frunte cu penalii din fruntea listei candidaților USR, vor cere iarăși votul românilor pe 9 iunie.

Întrebarea mea este, pentru ce? Pentru ca vreme de cinci ani să își trădeze iar țara, pe bani mulți? Pentru ca vreme de cinci ani să lucreze pentru oricine altcineva dar nu pentru români? Mai rău! Ca să comploteze împotriva României?

Eu vă asigur, trădătorilor useriști, că românii, la urne, prin vot, vă vor da răspunsul pe care îl meritați. Deși, în condițiile în care șantajul este în mod clar o infracțiune, cred că ar trebui să răspundeți și penal. Poate, cine știe, mai adăugați câțiva ”penali” pe lista celor pe care vreți să îi trimiteți la Bruxelles.

Declarație politică, 23.04.2024, Senatul României

România are nevoie de o guvernare puternică!

Războiul declanșat de ruși la granițele României, evenimentele explozive din Orientul Apropiat, tensiunile din Marea Chinei de Sud, amenințarea terorismului islamist în Europa de Vest, populismul extremei drepte, toate aceste lucruri care ne afectează negativ, direct sau indirect – dar care, să nu păcălim singuri, ne afectează – trebuie să își primească răspuns pe plan intern printr-o guvernare solidă, stabilă și printr-o clasă politică responsabilă, care acționează unită, în interesul românilor.

Această guvernare este și trebuie asigurată în continuare de coaliția PSD-PNL, singura forță politică și democratică în stare să ofere oamenilor atât siguranță cât și continuarea dezvoltării României, într-un context regional și internațional extrem de volatil și de periculos.

Dacă de la partidele de opoziție, anti-justiție și compromise, nu ne putem aștepta la atitudini și inițiative responsabile – ele lucrând parcă, prin tot ce spun și prin tot ce fac, în slujba regimului Putin – de la noi, de la membrii coaliției de guvernare, am alte așteptări.
Mă întristează să văd cum unii colegi peneliști, inclusiv președinți de consilii județene, atacă guvernul din care și partidul lor face parte, guvern care i-a sprijinit de fiecare dată în ultimii ani, cu tot ce a fost nevoie, fie prin miniștrii social-democrați, fie prin cei liberali. Avem un exemplu recent și în Bihor, dar el nu este singular.

De aceea, apelul meu este unul de responsabilitate. Orice miză politicianistă, repet, orice miză, locală sau personală, pălește, devine irelevantă, egală cu zero, în contextul cu care ne confruntăm și în fața pericolelor care amenință România.
Țara noastră, stimați colegi, are nevoie de stabilitate mai mult decât oricând în ultimele trei decenii!

Eu sunt sigur, extrem de sigur, că românii urmăresc cu mare atenție ce spunem și ce facem, inclusiv prin consiliile județene și sunt sigur că ne evaluează nu după criteriul ’uite ce i-a spus-o’, ci după modul în care, concret, suntem sau nu în stare să gestionăm problemele lor și ale țării, nu prin demagogie, ci prin chibzuință.

Prin urmare, chiar dacă se apropie începutul oficial al campaniei electorale, chiar dacă tentațiile de a ieși în evidență sunt mari, politicienii responsabili și partidele responsabile nu se vor juca, în niciun caz, cu stabilitatea, cu siguranța și cu prosperitatea României.

Cei și cele care înțeleg, în aceste vremuri, să facă politică în interes personal și împotriva interesului național, vor fi trimiși de români acolo unde le este locul: la groapa de gunoi a clipei, pentru că în istorie sigur nu vor intra, oricât de mult s-ar strădui s-o facă.

Declarație politică, 16.04.2024, Senatul României

Menținerea plafonării prețurilor la energie

Cabinetul Ciolacu a decis recent să mențină plafonarea prețurilor actuale la consumatorii finali de energie, până în martie 2025, în condițiile în care riscul ca prețurile să o ia din nou razna persistă.

Trebuie spus de la început că măsura plafonării prețurilor la energie – la care s-a adăugat și limitarea adaosurilor comerciale la alimente – s-a dovedit a fi una corectă. Datele statistice privind inflația arată că Guvernul a reușit să stabilizeze prețurile și a reușit să oprească specula! Pentru că, din păcate, trebuie să admitem, pe piața așa-zis liberalizată a energiei despre asta a fost vorba. Despre speculă! Liberalizarea nu a dus la o concurență sănătoasă, ci la o goană după profit a vânzătorilor de energie în detrimentul consumatorilor. Prețul ”competitiv” a fost doar pentru vânzători, pentru consumatori, adică pentru românii de rând, nu a fost deloc așa, din contră!

Războiul din Ucraina a agravat problema, însă trebuie să o spunem răspicat, problema pieței de energie din România nu a pornit de la război, ci de la inițiativa neoliberală – pusă în prectică la presiunea Uniunii Europene – de liberalizare completă a pieței, începând de la 1 ianuarie 2021. Intenția bună s-a transformat într-o mare problemă: în loc să beneficieze de pe urma noilor reglementări și să aibă acces la prețuri mai mici, consumatorii români au avut parte de prețuri din ce în ce mai mari, iar piața de furnizare de energie (gaz și electricitate) în loc să devină una competitivă, contribuind la evoluția pozitivă a economiei s-a transformat într-o sursă generatoare de inflație.

Desigur, actuala schemă de plafonare a prețurilor nu este deloc una ieftină: din toamna anului 2021, când a fost instituită prima schemă de plafonare, statul a plătit furnizorilor aproximativ 22 miliarde de lei și are datorii de alte 3 miliarde de lei către aceste companii. Chiar și așa, în absența ei, costurile ar fi fost mult mai mari, nu doar pentru bugetul statului, dar mai ales pentru buzunarele românilor.

Potrivit datelor bursei de energie OPCOM, în luna februarie prețul mediul al energiei pe Piața pentru Ziua Următoare (piața bursieră relevantă) a fost 347 de lei pe MWh, la jumătate față de anul trecut în aceeași lună (699 lei pe MWh). Mulți s-au întrebat de ce mai este nevoie de această schemă, din moment ce prețul energiei pe bursă este aproape la jumătate față de anul trecut? Ministrul PNL al Energiei a trebuit să admită că din rațiuni de stabilitate pentru clientul final: ”Nu putem risca să liberalizăm piața și să ne trezim că facturile o iau razna”, a spus acesta.

M-aș fi bucurat ca și precedesorul său, un alt ministru PNL al Energiei să fi gândit și să fi acționat la fel în urmă cu trei ani. Nu mai ajungeam aici! Desigur, nu putem întoarce timpul înapoi, în schimb, pentru a învăța ceva din această experiență nefericită și păguboasă, trebuie să ne amintim cum am ajuns unde suntem și mai ales din cauza cui am ajuns să avem problemele pe care le avem.

În final, aș dori să salut decizia Guvernului prin care a modificat schema de plafonare-compensare a prețurilor. Chiar dacă noul preț reglementat la producătorii de energie electrică, de 400 lei/MWh, nu reflectă realitatea din piață, fiind peste nivelurile medii, sunt convins că acest guvern de coaliție nu va rămâne pasiv, iar tendința de scădere a prețului sub valoarea medie a ultimelor 12 luni, tendință înregistrată deja pe piețele spot europene, îi va da dreptul să intervină din nou și să reevalueze mecanismul de sprijin ori de câte ori va fi cazul.

Din punctul meu de vedere însă, dincolo de prelungirea schemei cu încă un an, Guvernul mai are și o altă responsabilitate: de a găsi o soluție viabilă nu doar pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung. Un anumit nivel de reglementare este un lucru înțelept mai ales pe termen lung. În plus, este nevoie de o regândire a funcționării întregii piețe în beneficiul consumatorilor finali și este nevoie de reglementări clare și eficiente pentru a se evita tendințele speculative și creșterile nejustificate de prețuri.

Declarație politică, Senatul României, 09.04.2024

Salariile trebuie să crească și mai mult în România!

În mod cert, mai mult chiar decât atragerea de investiții străine, o preocupare esențială a oricărei guvernări trebuie să fie sprijinirea antreprenorilor locali. Totul trebuie făcut pentru a-i încuraja și susține pe acești români în demersurile lor de a deschide noi afaceri și de a crea noi locuri de muncă, în condiții de lucru mai bune, și mai bine plătite!

Statul român, la fel ca orice stat democratic și capitalist, are nevoie de acești oameni și are nevoie ca ei să reușească, mai ales în cazul celor care pot deveni exportatori!

Susținerea capitalului autohton reprezintă însă doar o parte a misiunii oricărei guvernări. Pentru că, stimați colegi, așa cum am menționat, ea trebuie să genereze în primul rând locuri de muncă de calitate. Și abia apoi urmează veniturile la buget!

A susține o firmă nu înseamnă a susține patronatul acesteia, ci a-i susține pe antreprenorii care reușesc să atragă angajați motivați pe care să-i plătească cu salarii decente. Nu avem niciun interes în a multiplica numărul de firme care plătesc prost, menținând mii sau zeci de mii de români în condiții de precaritate permanentă! Este valabil și în cazul investițiilor străine.

La fel, nu avem niciun interes de subvenționa anumite sectoare cu bani de la buget, pentru ca apoi consumatorii să fie loviți de prețuri nesimțite.

Prin urmare, totul trebuie făcut pentru a sprijini mediul privat să crească salariile angajaților!

Iar aici, social democrații au o poziție clară: dacă statul român, cu bune și cu rele – și, după cum se vede, cu multe bune – își face datoria față de antreprenori, mediul privat, la rândul său, are datoria de a împărți profitul realizat cu angajații care îl produc! Iar asta se face prin creșterea salariilor!

Relația dintre stat și mediul privat are, totuși, două direcții, iar direcția dinspre privat spre stat înseamnă, desigur, plata corectă a impozitelor și plata corectă a angajaților.

Nu cred că s-a inventat încă firma care să creeze profit în vid, fără condițiile și infrastructura asigurate de stat, din banii tuturor, și fără angajați – care la rândul lor plătesc taxe și impozite prin care statul sprijină antreprenoriatul! De aceea, eu cred că și patronii au anumite obligații.

 Profitul acestora nu va fi mai mic, ci va crește odată cu creșterea salariilor pentru că ea, desigur, este însoțită și de creșterea productivității. Pentru asta, însă, patronii trebuie să înceapă să-și vadă angajații ca parteneri esențiali ai afacerii respective și să-i trateze ca atare.

Declarație politică, Senatul României, 03.04.2024

Despre tineri și votul anti-sistem

Conform unui studiu IRES, realizat în această lună pentru inițiativa „Tinerii Votează”, aproape 70% dintre tinerii din România cred că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, iar 37% dintre ei spun că nu au deloc încredere în democrația din România. Mai rău decât atât, instituțiile democrației, de guvernare a statului român, sunt cele în care tinerii au cea mai puțină încredere. La coada încrederii stau partidele politice, Parlamentul, Guvernul, Președintele și mass media. Se observă că în proporție de 90-95% tinerii din România spun că au încredere puțină sau deloc în toate aceste instituții ale statului democratic.

”Vreau să votez cu cineva care să poată rade tot”, se gândesc tinerii, iar această stare de nemulțumire generală și de frustare este exploatată politic, din nefericire, însă deloc surprinzător de către partidele populiste sau neomarxiste. Populiștii de la AUR sau demagogii de la USR și celelalte partidulețe de ”dreapta” nu reprezintă însă o alternativă reală și nici viabilă. Drulă, Orban și ceilalți de ”dreapta” și-au dovedit cu vârf și îndesat incompetența în guvernare, iar Simion și gașca sa de ”suveraniști” nu știu decât să facă circ și scandal. Niciuna dintre aceste personaje nu vrea să schimbe cu adevărat sistemul: toți contestă actuala ordine politică pentru că urmăresc doar să ajungă în vârful sistemului și să îl controleze, iar pentru a-și atinge acest obiectiv sunt gata să profite de valul anti-sistem care crește pe zi ce trece.

Acest lucru nu trebuie însă să ne oprească să privim în față realitatea și să admitem atunci când greșim: concentrându-ne pe guvernare, pe politicile publice prin care am combătut criza prețurilor la energie, pe lupta cu inflația, pe realizarea marilor proiecte de infrastructură, pe măsurile prin care să menținem și să creștem nivelul de trai, suntem pe punctul de a-i pierde pe drum pe tinerii nemulțumiți – întemeiat sau nu, nici nu mai contează – care ajung să vadă salvarea țării în partidele populiste sau neomarxiste, ce se pretind anti-sistem.

Trebuie să înțelegem că tinerii de astăzi sunt dezamăgiți și frustrați, iar atunci aleg să voteze cu așa zisele partidele anti-sistem, dar care nu fac altceva decât să le înșele încrederea, fie nefăcând nimic, fie aplicând politici dezastruoase. Trebuie să le explicăm că dărâmarea actualului sistem nu ajută România pe termen lung: vor venii alții care vor construi un alt sistem imperfect, care va dezamăgi și el, iar noile generații vor dori să îl schimbe și pe acela. Acest cerc vicios al construcției și dărâmării nu poate aduce nimic bun, din contră, doar macină inutil resurse și energii importante.

Actualul sistem politic și de guvernare nu este perfect, dar este unul funcțional și poate produce rezultatele pe care le așteptăm cu toții. Bineînțeles că el poate fi îmbunătățit, bineîmțeles că poate fi reformat, însă în niciun caz el nu trebuie dărâmat.

Trebuie să explicăm tinerilor că cei care astăzi pretind că sunt mari revoluționari și le promit că vor rade tot – guvern, partide, instituții, etc. – nu sunt altceva decât fi niște șarlatani care nu cred ce spun, fie niște fanatici de care trebuie să se ferească și mai mult. Să le aducem aminte că toți robespierrii sunt doar la un pas distanță să transforme guvernarea democratică într-o nouă ”mare teroare”.

În încheiere aș mai adăuga un singur lucru: România și românii nu de lideri providențiali au nevoie, ci de lideri responsabili și cu viziune! Tinerii din România au nevoie de lideri politici care să-i inspire și în care să aibă încredere, au nevoie să vadă că politicile publice rezolvă și nu creează probleme, au nevoie de o țară unde să-și dorească un viitor. Dacă nu găsesc ceea ce caută sau nu văd lucrurile bune care se întâmplă astăzi în România nu este vina lor, ci doar a noastră!  

Mesajul meu de astăzi se dorește a fi un semnal de alarmă până nu e prea târziu. Îndemn liderii coaliției PSD-PNL, pe care îi știu oameni onești și atenți la semnalele societății, să ieșim cu toții din zona de confort și să mergem noi către cei tineri, chiar și în condițiile în care aceștia din urmă nu ne iubesc prea tare. Să mergem să vorbim cu ei, să le explicăm ce am realizat bun în această coaliție și de ce este important ca România să rămână pe drumul stabilității și să nu se ajungă la derapaje democratice și nici la experimente guvernamentale dezastruoase.

Declarație politică, Senatul României, 26.03.2024

România trebuie să renunțe la cota unică!

În decembrie anul trecut, după ce a lăudat eforturile Guvernului României de reducere a deficitului și pentru încurajarea creșterii economice, Fondul Monetar Internațional a recomandat ca măsură suplimentară și trecerea de la cota unică la impozitul progresiv.

Raportul publicat săptămâna trecută de OCDE pentru România recomandă și el tranziția spre o impozitare progresivă a salariilor. Inclusiv secretarul general al organizației – la care țara noastră dorește să adere – a spus, într-un interviu acordat acum câteva zile presei române, că actualul sistem de impozitare lovește în românii cu salarii mici și încurajează munca la negru.

Ani de zile, cei de dreapta ne-au spus că impozitarea progresivă ar fi o măsură comunistă. Aș vrea să le spună și celor de la FMI și OCDE că sunt comuniști. Nu i-am auzit până acum.

Aș vrea să le spună și Statelor Unite, Angliei, Germaniei sau Franței că sunt comuniste și să învețe aceste țări cu e de fapt cu democrația și capitalismul.

Aș vrea să le spună românilor că modelul economic al dreptei din țara noastră sunt state precum Bolivia, Madagascar, Arabia Saudită sau Mongolia, toate folosind cota unică de impozitare.

Dar mai mult decât orice, aș vrea, la modul cel mai serios, ca în sesiunea parlamentară viitoare să dezbatem și să adoptăm un proiect de lege care să ne pună de partea corectă a istoriei și economiei.

Dogmatismul de „dreapta” este păgubos nu doar pentru economie ci – o spun FMI și OCDE – și pentru buzunarele și viața majorității românilor.

Declarație politică, Senatul României, 19.03.2024

Despre majorările salariale și digitalizarea sistemului medical

În declarația mea de astăzi aș dori să salut două dintre cele mai recente decizii din domeniul Sănătății ale Cabinetului Ciolacu, ambele susținute în egală măsură de către PSD.
În primul rând este vorba despre majorarea salariilor medicilor, asistenților medicali și a întregului personal din sistemul public de sănătate dar și asistență socială.
Ordonanța de urgență adoptată de Guvernul Ciolacu a fost inițiată și susținută de către PSD, ea fiind rezultatul consultărilor cu partenerii sociali, reprezentanții sindicatelor
Salariile de bază ale personalului din sănătate, precum și cele ale personalului TESA vor crește cu 20% comparativ cu salariul din luna decembrie, majorarea urmând să se facă în mod egal, în două tranșe, luna aceasta, respectiv în iunie. De această majorare vor beneficia peste 235.000 de medici, farmaciști, biologi, chimiști, fizicieni, registratori medicali, statisticieni medicali și personal auxiliar-sanitar, precum și personalul TESA, salariile mai mari fiind o recunoaștere a importanței sociale a muncii lor și a gradului de complexitate și responsabilitate.
Actul normativ rezolvă și o altă problemă mai veche a sistemului sanitar: stabilește că medicii de medicină generală care efectuează gărzi în cadrul serviciilor de ambulanță și al structurilor de primire urgențe (UPU/CPU) din cadrul unităților sanitare vor beneficia de indemnizație pentru gărzile efectuate, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial.

Întotdeauna Partidul Social Democrat a demonstrat că sprijină dezvoltarea sistemului medical din România în beneficiul pacienților, iar acest lucru s-a concretizat în măsuri concrete și nu doar lozinci goale de conținut, așa cum a fost cazul altor partide care au mai deținut portofoliu Sănătății în cadrul Guvernului.
PSD a asigurat finanțarea corespunzătoare atât pentru investițiile și dotările din spitale, la fel cum am susținut și reașezarea pe baze corecte a salariilor, astfel încât să asigurăm resursa umană atât de necesară pentru buna funcționare a spitalelor și a unităților de medicină ambalatorie.
Vă reamintesc că în luna ianuarie a acestui an, au fost anunțate cele 27 de spitale, secții medicale sau pavilioane ce vor fi construite din fonduri europene în valoare de peste 2 miliarde de euro, precum și cele 55 de unități de medicină ambulatorie care vor primi bani din PNRR – aproape 514 milioane de lei – pentru a fi modernizate, extinse, dotate sau chiar construite de la zero. De asemenea, vă aduc aminte că ultima majorare semnificativă a salariilor din Sănătate am făcut-o tot noi, cei din PSD, iar rezultatul a fost imediat vizibil: calitatea serviciilor spitalicești a crescut, iar exodul cadrelor medicale a fost stopat.
În încheierea intervenției mele aș dori să subliniez și aprobarea finanțării pentru digitalizarea a 207 spitale din toată țara. Aproximativ 150 de milioane de euro este valoarea totală a proiectelor aprobate de Cabinetul Ciolacu, cu fonduri europene prin PNRR. Este un alt pas fundamental pentru modernizarea reală a sistemelor clinice și non-clinice din spitalele publice românești. Digitalizarea nu este însă un scop în sine, este un instrument. Îmbunătățirea și simplificarea proceselor din sistemul de sănătate, prin digitalizarea strategică a tuturor componentelor din sănătate este și va continua să rămână însă un obiectiv major al guvernării PSD.

Declarație politică, 12.03.2024

Importanța alegerilor europene pentru România

Chiar dacă în data de 9 iunie românii vor vota atât pentru Parlamentul European cât și pentru alegerile locale, cred că avem obligația de a nu rata să dezbatem și să propunem cetățenilor o viziune clară a României asupra Uniunii Europene precum și obiective clare și ambițioase pentru cei care ne vor reprezenta la Bruxelles și Strasbourg.

Cred că aleșii noștri europeni vor trebui să lupte mai mult și mai bine pentru a asigura locul și rolul care îi revine României într-o Uniune aflată într-o construcție și într-o consolidare permanentă.

Prin urmare, nu putem accepta proiecte de așa zisă reformă precum cel al unui grup de cercetători franco-german care propune o Uniune compusă din mai multe cercuri, pornind de la cel interior, compus din state care ar deveni, automat, mult mai egale decât restul! La fel cum nu putem accepta eliminarea dreptului de veto pentru Statele Membre în materie de politică externă și de securitate.  

De asemenea, cred cu tărie că viitorii europarlamentari români vor trebui să lupte (acesta este cuvântul) pentru ca dimensiunea socială a UE  – aflată în însăși ADN-ul ei dar obturată în perioadele recente mai ales prin creșterea influenței marilor corporații, prin armatele de lobbiști de pe lângă Comisia Europeană și nu numai – să capete, în sfârșit, nu doar formă ci și conținut.

Nu în ultimul rând, Uniunea Europeană trebuie să rămână o uniune a națiunilor. Este o modalitate esențială, cred eu, pentru a evita recrudescența extremismului și a euroscepticismului. Nu doar statele membre ci mai ales națiunile europene, popoarele, trebuie să se simtă și să fie reprezentate cu adevărat, iar deciziile să fie luate de cei aleși, nu de birocrați. De aceea, cred că atât Consiliul cât și Parlamentul au nevoie de prerogative sporite de control asupra Comisiei.

Prin urmare, așa cum am mai spus de la acest pupitru, cred că România trebuie să aibă un rol și un comportament mult mai proactiv la nivelul procesului decizional din UE și că una dintre misiunile importante ale viitorilor europarlamentari va fi aceea de a consolida poziția țării noastre ca țară importantă la nivel regional dar și continental!

Nu vom putea însă face acest lucru adoptând o poziție servilă ori abandonându-ne interesele legitime în folosul altor state, fie ele aliate, prietene și partenere pentru că nimeni nu face acest lucru!

Nu putem accepta ca sub pretextul unor crize permanentizate, tehnocrații de la Bruxelles și patronii lor politici și economici să transforme UE într-o distopie în care vocea națiunilor nu contează, ci doar interesele oligarhilor zilei.

De aceea, stimați colegi, avem nevoie să discutăm și să dezbatem, de aceea avem nevoie de un proiect clar pentru viitorii europarlamentari, de aceea campania pentru Parlamentul European trebuie să se vadă și să se audă distinct. Locul nostru, fără discuție și fără rezerve este în Uniunea Europeană! Dar trebuie să decidem dacă ne dorim un loc de necuvântători și de yes-men, sau o voce clară care să contribuie la dezvoltarea și la consolidarea UE, în interesul legitim al României și al românilor.

Declarație politică, Senatul României, 05.03.2024

PS. Apropo de importanța alegerilor europene și aderarea României la spațiul Schengen, cea mai importantă problemă de rezolvat de către țara noastră la nivel european, observ cu amărăciune că manifestul electoral al PPE adoptat la București – pe care unii încearcă să-l prezinte ca fiind o mare ”victorie” – nu este altceva decât praf în ochii românilor! În condițiile în care formularea din documentul respectiv este una cât se poate de vagă (se cere ”aderarea cât mai curând posibil a României la spațiul Schengen), perspectiva rămâne una incertă, cel puțin din partea popularilor europeni! Acest lucru este întărit de faptul că Austria, prin vocea cancelarului Karl Nehammer prezent și el la București, a anunțat clar că se opune în continuare aderării României la Schengen. În ceea ce privește așa-zisa ”unanimitate” cu care s-a adoptat această rezoluție inutilă, comunicarea celor de ”dreapta” este una înșelătoare: popularii austrieci nu au mai votat împotriva prevederii privind spațiul Schengen pentru că această delegație pur și simplu nu a fost prezentă în sală.

Așadar, partidele popular europene și-au dovedit încă odată, și la evenimentul de la București, impotența de a tranșa practic o problemă stringentă a României la nivel european, problemă care ține exclusiv de liderii acestor partide! Este o mare deosebire față de social-democrații europeni, care s-au pronunțat în nu mai puțin de 4 rânduri, inclusiv social-democrații austrieci, pentru susținerea aderării complete a României la spațiul Schengen. De două ori au votat rezoluțiile în Parlamentul European, o dată la Congresul PES de la Malaga de anul trecut și recent, săptămâna trecută, prin aprobarea cu unanimitate a Programului Politic al PES la Roma!

Despre leadership și război

Câteva gânduri legate de războiul din Ucraina.

Așa cum notează Andrii Liubka poet, scriitor și eseist ucrainean, în ultimii doi ani, am murit cu toții un pic. Au trecut doi ani teribili, în care poate cea mai semnificativă schimbare este că ne-am obișnuit cu războiul și cu răul. Acestea au ajuns parte din viața noastră, din rutina noastră cotidiană. Faptul că ne-am obișnuit cu războiul, că am învățat să trăim fără să-i acordăm o prea mare atenție este însă o schimbare înfricoșătoare. Ceea ce mi se pare și mai grav este că aproape nimeni nu mai caută binele, adică pacea. Ambele părți combatante, pe de o parte Ucraina și partenerii ei occidentali, pe altă parte Rusia și aliații ei, s-au lăsat capturate de o logică belicoasă din care nu mai pot și parcă nici nu mai vor să iasă.

Împlinirea a doi ani de la izbucnirea conflictului nu a adus nicio speranță că sfârșitul războiului este mai aproape, din contră, escaladarea conflictului pare o perspectivă mult mai probabilă și realistă. Dorința și voința de a negocia au dispărut aproape în totalitate. Nimeni nu vorbește despre pace, ci doar despre noi livrări de echipamente militare și despre fonduri destinate industriei de război. Niciun cuvânt despre salvarea vieților omenești. Auzim doar știri despre noi încorporări și mobilizări de forțe armate.

Calea războiului a ajuns să primeze asupra căii diplomatice de soluționare a conflictului. Ceea ce, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie fix invers: întotdeauna diplomația trebuie să primeze asupra războiului.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO a declarat că nu există niciun indiciu că Rusia se pregăteşte pentru pace. Din păcate, aici aș adăuga, că nici din partea Ucrainei și a NATO nu am identificat astfel de indicii. Din contră, observ o cursă a reînarmării și o mobilizare de război nemaiîntâlnite de la sfârșitul Războiului rece. Nicio parte nu mai este dispusă să se așeze la masa discuțiilor și să ajungă dacă nu la un consens, măcar la o înțelegere acceptabilă. Războiul din Ucraina a devenit un joc de sumă nulă: una dintre părți trebuie să-și elimine adversarul pentru a putea clama victoria. Iar victoria trebuie să fie una finală și totală.

Pot să înțeleg o astfel de abordare, însă nu pot fi de acord cu ea, așa cum nu pot accepta nici banalizarea răului. Umanitatea a mai trăit astfel de momente și istoria ne arată că acestea nu s-au terminat niciodată bine. Și nu s-au terminat deloc bine mai ales pentru oamenii de rând. Pentru că dincolo de state și armate, cei mai mari perdanți ai acestui conflict rămân oamenii de rând, cei care plătesc cel mai mare preț posibil. Pentru nebunia unor lideri iresponsabili, ei plătesc cu viața lor și cu agoniseala lor.

În prezent, Ucraina este angajată oficial în viziunea maximalistă a victoriei, dar chiar şi la Kiev, așa cum notează expertul în Rusia Mark Galeotti, există voci tăcute care recunosc că ţara ar putea ajunge să se confrunte cu o dilemă teribilă: să continue războiul la nesfârşit sau să accepte pierderea unor teritorii în numele posibilităţii de a merge mai departe, mai ales în ceea ce priveşte aderarea la NATO şi la UE? După cum a recunoscut un oficial, „nu suntem nici pe departe în această situaţie acum, dar s-ar putea ca într-o zi să trebuiască să decidem că vieţile ucrainenilor contează mai mult decât pământul ucrainean”.

Deși este o alegere aproape imposibilă, cred totuși că salvarea vieților omenești trebuie să primeze în fața protejării integrității teritoriale. Pentru că la ce folos un pământ pustiit și decimat de populație? Așa cum văd eu lucrurile, rostul unui stat nu este doar să organizeze teritoriul, ci să guverneze pentru populația de pe teritoriul respectiv. Un stat fără populație reprezintă un non-sens, tocmai de aceea populația este întotdeauna mult mai importantă decât pământul, oricât de atașați emoțional am fi de acel teritoriu.

Speranțele că armata ucraineană, cu sprijinul militar și financiar al țărilor NATO, va reuși o victorie de răsunet împotriva forțelor de invazie rusă par a fi lipsite de realism. De partea cealaltă, ”operațiunea militară specială”, care trebuia să ocupe Ucraina în trei zile s-a dovedit a fi la fel de iluzorie. S-a ajuns la un război de uzură care, din nefericire, înseamnă sute și mii de victime omenești în fiecare zi, care înseamnă resurse economice și financiare importante, de ordinul zecilor miliarde de dolari risipite în neant. Pentru orice minte rațională este foarte greu să mai creadă într-o victorie categorică și fără echivoc a vreunei părți. Mai degrabă ne îndreptăm către un nou Război rece!  

Liderii occidentali cred oare cu adevărat că armata ucraineană, susținută cu arme și bani, va reuși să recucerească teritoriile ocupate ilegal de ruși sau că îl vor debarca de la putere (nimeni nu știe cum) pe Putin și camarila sa? Experiențele de până acum și istoria ne arată că toate aceste obiective, dacă le putem numi așa, sunt foarte greu, dacă nu chiar imposibil de atins. Și atunci se pune întrebarea legitimă: care ar putea fi un obiectiv mai realist? Cum se va încheia totuși acest conflict?

În primul rând, consider că obținerea imediată a încetării focului pentru a evita noi vărsari de sânge și pierderi de vieți omenești trebuie să prioritară. De aici ar trebui pornit, iar mai apoi continuat cu găsirea acelor puncte care să apropie părțile beligerante și nu să exacerbeze cele care le despart. Toate acestea se pot obține însă prin mai multă diplomație și mai puțin război!

De la autocrații ruși nu am nicio așteptare, în schimb de la liderii europeni și americani putem avea cu atât mai multe. În loc să se amăgească singuri, mă așteptam la o abordare mai pragmatică din partea lor! În loc de atât de mult wishfull thinking cred că ar fi nevoie de mai mult leadership! În loc de atât de multă propagandă deșănțată ar fi nevoie de comunicare reală bazată pe informarea corectă a cetățenilor. 

Escaladarea conflictului și permanentizarea stării de război nu sunt opțiuni sustenabile pe termen lung. Așa cum Rusia nu va putea înfrânge niciodată Ucraina, așa nici Ucraina, cu tot sprijinul NATO, este foarte greu de crezut că va putea îngenunchea vreodată o Rusie, care în ciuda tuturor sancțiunilor repetate, a ajuns mai puternică decât s-a apreciat în cancelariile occidentale. Dacă vor ajunge cu spatele la zid, sunt convins că autocrații ruși nu vor avea nicio ezitare de a apela inclusiv la arsenalul nuclear. În momentul în care nu vor mai avea nimic de pierdut și de asta va depinde supraviețuirea lor fizică și politică, liderii de la Kremlin și oligarhia care îi susține nu vor avea nicio remușcare în a arunca în aer, la propriu, întreaga planetă. Tocmai din această cauză, continuarea abordării de tip win-loose și blocarea tuturor căilor de comunicare pentru a identifica o soluție de pace devin de-a dreptul sinucigașe. Un lider responsabil ar trebui să dechidă ușile, chiar și ale inamicilor, nu să închidă toate căile de dialog.

Nu e niciun secret că Moscova a început acest război cu scopul de ține Ucraina în  afara NATO, refuzându-i dreptul de a-şi alege propria cale. Este limpede că liderii ruși și-au ratat acest obiectiv. Ucraina este tot mai aproape de NATO, iar întrebarea nu este ”dacă” Ucraina va deveni membru NATO, ci ”când”. Problema va fi însă alta și despre asta nu vorbește, din păcate, niciun lider occidental: Ucraina va ajunge în NATO, dar va ajunge o țară în ruine, un stat distrus complet.

Solidaritatea noastră cu cauza Ucrainei nu trebuie să ne obtureze gândirea critică și pragmatică. Trebuie să analizăm situația în rațional și nu emoțional.

Cei care cred că Rusia poate fi înfrântă rău de tot și că rușii trebuie să sufere și să plătească pentru răul pe care l-au făcut și pe care continuă să-l facă nu numai Ucrainei, ci lumii întregi sunt fie niște naivi, fie niște idioți. O astfel de abordare vindicativă nu a rezolvat niciodată niciun conflict. Din contră! Înarmarea și pomparea de bani sunt soluții simpliste și la îndemâna oricui, însă cu astfel de ”măsuri” nu se va ajunge la pace. Ele nu dovedesc leadership adevărat. Așa cum am mai spus, de la dictatorii și oligarhii ruși nu putem avea mari așteptări. În schimb, liderii occidentali dacă într-adevăr sunt așa cum pretind – adică liderii lumii libere – trebuie să se autodepășească, să-și lepede abordarea dogmatică și să dovedească că sunt capabili nu doar să escaladeze un război, dar și că îi pot pune capăt în cel mai scurt timp!