Sărbători fericite!

Vă doresc un Crăciun fericit şi vă transmit cele mai bune gânduri pentru un An Nou cu sănătate şi plin de realizări. La mulţi ani!

feli

Reclame

Întrebare parlamentară privind eliberarea reţelor compensate pentru vârstnicii cu pensii sub 700 lei

Întrebarea de săptămâna aceasta pe care am adresat-o Ministerului Sănătăţii vizează o situaţie care nedreptăţeşte milioane de români, atât pacienţi, cât şi medici de familie.

Multor medici de familie din România li se impută sume mari de bani chiar dacă singura lor „greşeală” este că au oferit servicii în Centrele de Permanenţă conform contractelor încheiate, sau că au eliberat reţetele necesare vârstnicilor, conform nevoilor medicale ale acestora. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) recunoaşte că sunt imputări care nu au la bază o fraudă sau o greşeală a medicilor, ci legislaţia ambiguă în vigoare. Şi mă refer aici la Hotărârea de Guvern nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor.

În articolul 2 din acest act normativ se prevede că în programul de compensare intră doar pensionarii “cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 lei”, astfel încât vârstnicii care primesc subvenţii de la APIA (subvenţiile se acordă sub formă de plăţi directe la hectar, cu scop clar determinat, iar încadrarea lor la capitolul “venituri” nu are nici o justificare) sau au un mic deposit bancar care le generează câteva sute de lei anual sunt excluşi, de facto, din categoria beneficiarilor. Mai rău decât atât, cei care nu au declarat aceste „venituri” atunci când s-au prezentat la medicul de familie pentru eliberarea reţetei compensate sunt puşi acum în situaţia de a returna sumele de bani. În judeţul Bihor, de exemplu, au fost 182 de astfel de cazuri.

medici-familie-600x360

Conform regulilor de prescriere, pacienţii aduc la medic talonul de pensie şi dau o declaraţie pe propria răspundere că nu au alte venituri. Însă, uneori, pacientul a mai avut un minim venit pe lângă această pensie, pe care nu l-a anunţat în declaraţie. Curtea de Conturi a imputat aceste reţete CNAS, iar unele case de asigurări judeţene le împută medicilor de familie, iar aceştia, la rândul lor, trebuie să recupereze sumele de la pacienţi. În aceste condiţii, se poate ajunge la situaţii absurde în care, pentru a elibera o reţetă, medicii vor solicita certificate fiscale pacienţilor.

Personal, consider că nu este normal ca medicii să se transforme în organe fiscale şi nici pensionarii nu trebuie trataţi ca nişte infractori, mai ales că sunt o categorie vulnerabilă, care şi aşa trăieşte greu, la limita sărăciei. Ei au dreptul să beneficieze de tratamentul şi serviciile medicale necesare, iar medicii trebuie lăsaţi să îşi facă adevărata meserie. Având în vedere această problemă am întrebat oficialii ministerului ce măsuri intenţionează să ia pentru a corecta această situaţie de-a dreptul absurdă şi, de asemenea, cum se gândesc să evite apariţia unor situaţii similare pe viitor.

Întrebare privind accesul la tratamente de ultimă generație pentru bolnavii cronici

Aşa cum bine ştim cu toţii, există un număr mare de bolnavi cronici din România care așteaptă de o perioadă îndelungată să aibă acces la tratamente noi și mai eficiente, care ar putea să le salveze viețile. Bolile de care suferă acești pacienți variază de la cancer și diabet până la boli vasculare și neurologice. Din păcate însă, media de așteptare pentru accesul la terapii de ultimă generație a pacienților români este trecută de 1500 de zile, în timp ce în alte țări ale Uniunii Europene aceasta este cuprinsă între 88 și 392 de zile.

Actualizarea listei de medicamente gratuite și compensate a fost însă amânată în repetate rânduri până acum. Reforma inițiată de actuala conducere a Ministerului în domeniul Sănătății urmează să fie aplicată începând cu anul viitor și, conform declarațiilor oficiale, își propune introducerea unui număr de peste 150 de medicamente de ultimă generație care ar putea fi decontate, în conformitate cu angajamentul luat cu FMI.

medicamente

Având în vedere această situaţie problematică, săptămâna aceasta l-am întrebat pe ministrul sănătăţii, dacă data de 1 februarie 2014 mai este considerată viabilă pentru introducerea acestui proiect de reformă, în ce formă va fi el introdus (în întregime sau doar parțial), și, de asemenea, care este aria de acoperire pe care aceste noi medicamente le vor avea din procentul bolnavilor cronici din Români. 

First global Parliamentary Champions for Diabetes forum & Wold Diabetes Congress

Zilele acestea mă aflu în Australia, la Melbourne, unde am participat la prima întâlnire mondială a parlamentarilor “campioni”  în domeniul diabetului, organizată de către International Diabetes Federation (IDF).

melbourne declaration1Ca reprezentant al României, a fost onorant să fiu primul care a semnat Declaraţia de la Melbourne

La acest eveniment au fost invitaţi parlamentari din 50 de ţări care au avut activitate susţinută în această problemă, eu fiind reprezentantul României. De asemenea, au fost prezenţi comisarul european pentru sănătate, dl. Tonio Borg, prima doamnă a Africii de Sud, aproape tot guvernul Statului Victoria şi reprezentanţi din guvernul federal al Australiei.

melbourneÎn stânga mea, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Diabet, Sir Michael Hirst; în dreapta, dl. Guy Barnett, Ambasador pentru diabet al Australiei (fost parlamentar) şi dl. Ken Smith parlamentar din Parlamentul Victoriei. 

În continuarea întâlnirii parlamentarilor se va desfăşura Congresul mondial pentru diabet (2-6 decembrie), la care participă peste 10000 de invitaţi din întreaga lume.