Inițiativă legislativă privind reglementarea statutului personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul Serviciilor de Ambulanţă

În numele mai multor senatori și deputați și cu susținerea colegilor din Bihor, pe 22 decembrie 2015, am depus la Senat proiectul de lege care reglementează statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Serviciile de Ambulanţă Judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov sunt unităţi strategice de interes naţional, fiind parte importantă şi rol de bază în Sistemului naţional de servicii medicale de urgenţă şi prim ajutor calificat în baza Legii 95/2006 Titlu IV, unităţi care asigură asistenţa medicală de urgenţă publică integrată, împreună cu structurile de profil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale prin Direcţia pentru apel unic de urgenţă 112.

Asistenţa medicală de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri diagnostice şi terapeutice întreprinse de către personalul profesionist operativ de intervenţie, şi este acordată la diferite niveluri, de către medici, asistenţi medicali, ambulantieri/şoferi autosanitată şi operatori registratori de urgenta, cu diferite grade de pregătire. Serviciile de Ambulanţă Judeţene, respectiv Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov sunt unităţile sanitare publice de importanţă strategică, cu personalitate juridică, finanţate integral din bugetul de stat, în subordonarea directă a Ministerului Sănătăţii prin Compartimentul de Medicină de Urgenţă.

În Monitorul Oficial nr. 88 din 4 februarie 2014 a fost publicată O.U.G. nr. 1 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Astfel, a fost constituit Departamentul pentru situaţii de urgenţă, in cadrul MAI, cu atribuţii de coordonare şi control, la nivel naţional, a activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă inclusiv primul ajutor calificat şi asistenţa medicală de urgenţă în prespital. Departamentul coordonează operaţional Serviciile de Ambulanţă Judeţene, respectiv Bucureşti-Ilfov incadrând activitatea acestor unitati sanitare publice în categoria celor de importanţă strategică.

Având în vedere rolul major al activităţii acestei categorii de personal profesionist de intervenţie, se impunea elaborare şi legiferarea unui statut.

DOC-page-001

Proiectul de statut conţine noile principii, termeni şi idei apărute ca urmare a integrării serviciilor de ambulanţă în Sistemul naţional strategic de urgenţă, sistem în care a apărut personalul paramedical (pompier fără pregătire medicală). Proiectul de statut are drept scop eliminarea discriminării şi asimilarea unor drepturi dobândite de personalul operativ militar din cadrul M.A.I., ce îndeplinesc atribuţii de urgenţă şi intervine alături de personalul profesionist operativ de intervenţie din Serviciile de Ambulanţă Judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Proiectul nostru recunoaşte şi asigură păstrarea personalului profesionist operativ de intervenţie cu studii superioare şi studii medii care activează în Serviciile de ambulanţă Judeţene şi în Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Promovarea unei asemenea măsuri legislative era necesară pentru a prevedea modalitatea de stabilire a condiţiilor de asimilare nediscriminatorie a personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi de statuare a regimului muncii în condiţii deosebite şi speciale.

Prin limitarea şi restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi ale personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene și Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov se crează premiza acoperirii legale a acestora prin statuarea unor drepturi compensatorii de muncă şi de pensionare, similare categoriilor de personal din cadrul celorlalte ministere parte a sistemului sus-mentionat.

Având în vedere necesitatea furnizării de servicii medicale de urgenţă în concordanţă cu nevoile reale ale comunităţii şi implicarea nemijlocită a personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov în cadrul Sistemului National strategic de ugenţă, consider se impune adoptarea acestui act normativ.

Schimbările preconizate de actul normativ vizează:

1. reglementarea şi definirea prin statut a personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, ca personal profesionist calificat, cu responsabilităţi malpraxis şi care răspunde disciplinar, civil şi penal pentru modul în care îşi execută atribuţiile de serviciu;

2. stabilirea obligațiilor precum şi a drepturilor personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, personal care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, urmând ca prin acestă lege, personalul profesionist operativ de intervenţie să dobândească un STATUT special;

3. restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi ale personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov;

4. stabilirea modalitaţilor de participare directă şi activă a personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov în caz de instituire a PLANULUI ROŞU, a stării de urgenţă, a stării de asediu ori în caz de mobilizare şi de război;

5. stabilirea modalităţilor de selecţionare, pregătire, încadrare şi încetare a relaţiilor de munca ale personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov;

6. stabilirea măsurilor compensatorii acordate personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene si Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov în caz de deces sau incapacitate definitivă de muncă.

Reclame

Interpelare privind blocajele de la punctele de trecere ale frontierei

Românii din străinătate care s-au întors acasă pentru Sărbători au avut parte de o surpriză neplăcută la punctele de trecere ale frontierei. Înainte de a ajunge alături de cei dragi, după călătorii lungi și obositoare, nervii lor au fost puşi la încercare maximă la intrarea în țară. Cozi kilometrice şi ore de aşteptare pentru a intra în România, aceasta este imaginea de la punctele de frontieră în aceste zile.

Cele mai aglomerate au fost punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară, unde traficul a fost de cinci ori mai mare decât într-o zi obişnuită. Această situație neplăcută a fost cauzată, în primul rând, de controalele amănunțite dispuse la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.). Prin măsurile aplicate, în loc să fluidizeze traficul și să reducă timpii de așteptare, ministerul a reușit să blocheze punctele de frontieră, enervând sute de mii de români.

nadlac

Personal am văzut astfel de blocaje la Nădlac, Borș și Valea lui Mihai și consider că este revoltător ceea ce li s-a întâmplat românilor la intrarea în țară. Nicio amenințare teroristă sau criză a refugiaților nu poate justifica un management atât de defectuos al situației.

Având în vedere această situație inacceptabilă și ținând cont de faptul că peste câteva săptămâni, punctele de trecere ale frontierei se vor aglomera din nou, de data aceasta pe sensul de ieşire din ţară, am adresat o interpelare ministrului de interne pentru a vedea ce măsuri are în vedere pentru ca românii să poată călători în siguranță și condiții confortabile, iar verificările sistematice să nu îi mai blocheze în mod inutil.

Legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise a fost adoptată de Parlament!

Astăzi, plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat cu o largă majoritate (164 de voturi “pentru”, 20 voturi “împotrivă” şi 26 de abţineri) proiectul inițiat și susținut de parlamentarii PSD prin care se modifică Legea nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Astfel, fumatul în toate spațiile închise va fi interzis! Vobim aici despre spații precum locul de muncă, unităţile sanitare şi de învăţământ, instituțiile publice, barurile, restaurantele și locurile de joacă pentru copii.

Fumatul-interzis-in-City-Mall-1

Este o victorie a normalității și mă bucur că eforturile și demersurile repetate și-au atins obiectivul și avem o lege care vine să protejeze sănătatea oamenilor! Sunt convins că ea va fi promulgată cât se poate de repede de către președintele Iohannis, astfel încât, de la începutul anului viitor ea își va putea produce deja efectele.

Declaraţie pentru deblocarea proiectului de lege privind interzicerea fumatului în spațiile publice închise

Astăzi, 9 decembrie 2015, am susținut o nouă declarație politică în plenul Senatului pe tema modificării Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun. În lumina evoluțiilor din ultimele săptămâni m-am simțit obligat să iau din nou poziție și să adresez un apel ferm către colegii deputați pentru a nu mai bloca adoptarea proiectului de lege privind interzicerea fumatului în spațiile publice închise.

Nu înțeleg decizia de a scoate proiectul de pe ordinea de zi a plenului Camerei chiar înainte de votul final, mai ales că motivul invocat nu stă în picioare. Din punctul meu de vedere s-a găsit un ”pretext” pentru a tergiversa adoptarea legii, ceea ce este regretabil, pentru că, așa cum am mai spus-o, niciun interes economic nu trebuie să prevaleze asupra interesului public privind protejarea sănătății românilor, mai ales a generațiilor tinere!

fumat

Mă intrigă și incidentul de ieri din Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor. Din păcate, dezbaterea proiectului de lege a fost amânată, din nou, fără niciun motiv. Ceea ce este însă și mai regretabil este maniera în care s-a ”reușit” acest lucru. Astfel de atitudini nu fac cinste Parlamentului României!

Mai rămâne, totuși, o speranță ca săptămâna viitoare Comisia să reușească să ia o decizie și proiectul să fie votat în plenul Camerei încă în această sesiune parlamentară. Nu cred că ne mai putem permite să pierdem timp prețios: fumatul în spațiile publice trebuie interzis cât mai repede!