Problema citostaticelor revine în actualitate. Din păcate

Mii de pacienți bolnavi de cancer din România se luptă în fiecare zi să obțină medicamentele de care depinde viața lor. Sistemul medical s-a confruntat, în ultimii ani, cu un deficit acut de citostatice, pe măsură ce mai multe tipuri de medicamente, în special cele ieftine, au fost foarte greu sau imposibil de obținut. La sfârșitul lunii ianuarie 2013, am crezut că situația și-a găsit, în sfârșit, o rezolvare: Ministerului Sănătății a decis să majoreze capitalul social al Companiei Naționale UNIFARM și să împrumute din Trezoreria Statului către UNIFARM cei 800.000 de euro necesari pentru achiziționarea medicamentelor necesare.

Din păcate, citind interviul din 21 martie 2013 al domnului Adrian Pană, secretar de stat în Ministerul Sănătății pentru portalul de știri Hotnews aflu că în continuare există o problemă. Domnul ministru Pană afirmă că sunt probleme birocratice și de comunicare în gestionarea problemei citostaticelor și admite că “surile pe care le-am luat în ianuarie nu și-au dovedit eficiența pe care ne-o doream. Din păcate lucrurile nu au mers atât de repede pe cât ne-am fi dorit”.

Având în vedere această situație, am adresat o întrebare către Ministerul Sănătății, solicitând informații despre măsurile pe care le are în vedere  conducerea ministerului pentru urgentarea deblocării mecanismului birocratic al achiziției acestor medicamente vitale pentru pacienți și pentru rezolvarea definitivă a acestei probleme. 

medicamente

Reclame

Din nou despre reorganizarea sistemului de sănătate publică

Săptămâna aceasta, la grupul parlamentar de la Senat al PSD am avut o discuție cu ministrul sănătății, Eugen Nicolăescu privind intențiile și planurile acestuia de reorganizare a sistemului național de sănătate.

Am să fiu cât se poate de sincer: concluzia senatorilor PSD după această discuție a fost de a NU susține măsurile preconizate de ministru. Iar argumentele noastre au fost cât se poate de solide.

În primul rând, măsurile de reorganizare anunțate sunt simple declarații de intenție; asupra lor nu a existat o consultare cu specialiștii noștri și nici nu există un consens politic. Domnul ministru s-a grăbit puțin să anunțe anumite măsuri asupra cărora nu există o înțelegere nici în Guvern și nici în USL. Guvernul USL din care face parte și domnul Nicolăescu a câștigat puterea prin votul democratic al românilor: tocmai de aceea cred că el nu trebuie să devină un mijloc de afirmare individuală, ci dimpotrivă să însemne valoficarea unei oportunități unice de a readuce țara pe drumul cel bun și de a asigura un trai mai bun pentru fiecare român. Ce vreau să spun este că prin astfel de abordări este posibil să câștigi la nivel individual (de exemplu, imagine), însă cu certitudine vom pierde la nivel de echipă. Ce este mai grav nu este că pierde o echipă aflată temporar la cârma Puterii, ci că se va pierde încrederea abia câștigată a românilor.

Toți susținem că este nevoie de anumite schimbări și reforme în domeniul sănătății, însă la fel cum a spus și premierul Victor Ponta, este foarte important și cum facem aceste lucruri. Putem fi de acord cu domnul ministru asupra obiectivelor propuse (eficientizarea și îmbunătățirea sistemului), însă avem viziuni diferite în ceea ce privește mijloacele prin care putem atinge aceste obiective. Or, în acest caz soluția ar trebui să reiasă în urma dialogului și a consensului.

În al doilea rând, ”reformele” structurale ale ministerelor cu valențe regionale ar trebui să se implementeze abia după ce va exista o decizie politică clară în ceea ce privește delimitarea viitoarea regiuni administrative și atribuțiile acestora. Vom susține orice măsură de reorganizare care este bine explicată și bine fundamentată și vine în sprijinul pacienților și a celor care lucrează în sistemul de sănătate. Nu susținem însă măsuri care vor stârni nemulțumiri și care vor pune oamenii și medicii pe drumuri.

De asemenea, susținem o regionalizare care va simplifica și îmbunătăți actul administrativ și va reduce birocrația. Cu toții ne dorim o regionalizare care să îmbunătățească accesul oamenilor la serviciul public și nu doar de dragul reformei. Cred că aici este cel de-al doilea punct vulnerabil al proiectului ministerial: măsurile propuse contrazic flagrant principiile unei regionalizări sănătoase. Practic se iau atribuții de la nivel local și județean și sunt transferate la nivel regional și central. Mă refer aici la reorganizarea Direcțiilor de Sănătate Publică și a Seviciului de Ambulanță, precum și la programele de sănătate publică și centralizarea achizițiilor publice. Sensul regionalizării ar trebui să fie invers: să descentralizăm și să întărim autoritățile locale; să luăm atribuții de la ministere și autorități centrale – agenții, autorități, etc – și să le dăm la nivel local și regional. În acest sens, nu înțeleg de ce pe de o parte sunt vizate reducerea unor posturi din sistem, dar în același timp, se propune și înființarea unor agenții centrale cu personalitate juridică, unde vor trebui făcute angajări! Nu cred că este cel mai bun semnal pe care îl putem transmite!

În concluzie: reforma în sănătate nu trebuie făcută pe genunchi și în pripă. Să așteptăm să vedem cum se va finaliza procesul de regionalizare și între timp să ne gândim foarte bine ce măsuri dorim să luăm, cu ce costuri și cu ce beneficii! 

dsp_bihor

Întrebare adresată ministrului sănătății privind viitoarele Autorități Regionale de Sănătate Publică

Reorganizarea sistemului național de sănătate publică a ajuns una dintre cele mai discutate și dezbătute teme în mediul politic și medical. 

Ministerul Sănătății a supus recent spre dezbatere publică un proiect de restructurare organizatorică ce prevede înființarea a 8 Autorități Regionale de Sănătate Publică – ce vor avea în subordine 34 de Oficii județene de sănătate publică (OJSP). Pe același model se propune și reorganizarea Serviciului de Ambulanță și a sistemului național de transfuzie sanguină. 

Pe această temă, ieri seară, în plenul Senatului am adresat o întrebare către ministrul Nicolaescu, fiind curios să aflu care vor fi criteriile, în afara celor geografice, pe baza cărora se vor stabili sediile viitoarelor Autorități Regionale de Sănătate Publică, rezultate ca urmare a transformării și reorganizării actualelor componente ale sistemului național de sănătate. 

Cred că este o întrebare legitimă în condițiile în care, pe de o parte, la ora actuală, nu există o decizie oficială privind capitalele viitoarelor regiuni administrative, iar pe de altă parte, există regiuni unde mai multe localități au universități de medicină cu tradiție și cu specialiști recunoscuți (de exemplu, în regiunea noastră, municipiile Oradea și Cluj Napoca) și care, astfel, pot emite pretenții pentru a deveni sediile viitoarelor Autorități Regionale. 

dsp-bihor-de-craciun

Alte noutăți (contestate de unii, apreciate de alții) ale proiectului prezentat de Ministerul Sănătății sunt înființarea a două agenții în subordinea Bucureștiului: Agenția Națională de Programe de Sănătate care va gestiona programele naţionale de sănătate și Agenția Națională de Achiziţii şi Investiţii în Sănătate (ANAIS) care se va ocupa de achizițiile centralizate pentru întregul sistem sanitar. 

Răspunzând unei întrebări de la presă, premierul Victor Ponta a făcut următoarea declaraţie pe acest subiect:

„Ideea de a merge mai departe cu reforma în sănătate e un lucru pe care îl susţin. Şi, din punctul acesta de vedere, domnul Nicolăescu are sprijinul meu. Însă lucrurile trebuie discutate cu toţi cei implicaţi, fie că vorbim de direcţiile de sănătate publică, eu personal sunt de acord şi cred că e un lucru bun să treacă la autorităţile locale şi asta am discutat cu colegii mei, preşedinţi de consilii judeţene. Casa Naţională continuă să existe şi va continua, pentru că nu avem un alt sistem care să funcţioneze. Fără Casa Naţională şi fără case organizate într-un mod în care să fie mai puţină birocraţie şi un acces direct… La fel, trebuie discutat despre sistemul de intervenţii, ambulanţe. Colegii mei spuneau că sistemul de ambulanţă poate foarte bine să treacă tot la autorităţile locale odată cu direcţiile de sănătate publică. De altfel, au trecut spitalele, deci ar avea un sens şi o logică. E un gen de reformă pe care trebuie, în primul rând, să o explicăm foarte bine – şi aici şi ministrul, şi preşedintele Casei Naţionale, şi toţi ceilalţi trebuie să explice oamenilor ce vrem să facem, nu doar să îi anunţăm că de mâine se întâmplă ceva. Sănătatea este un domeniu mult prea sensibil ca să faci lucrurile fără să le explici înainte. În al doilea rând, trebuie văzuţi exact paşii prin care se continuă reforma. Nu vorbesc despre detalii pentru că nu acesta e rolul meu, însă, repet, reforma, da, trebuie să continuăm în sănătate cu reforma şi trebuie să luăm fiecare element în parte şi să-l gândim foarte bine, să-l explicăm, să-l discutăm cu toţi cei implicaţi – vorbesc de medici, vorbesc de sindicate, vorbesc de autorităţi locale, vorbesc de pacienţi, de asociaţiile de pacienţi, în aşa fel încât intenţiile bune să se şi materializeze şi să fie înţelese, că altfel degeaba ai intenţii bune dacă nu le explici bine şi nu e de acord şi pacientul. Aşa e în sănătate, dacă vrei să-l operezi, dar pacientul nu vrea, e aproape sigur că operaţia va eşua. Dar altfel, ideea de a continua un proces de restructurare şi de reformă în sănătate e o idee pe care o susţin şi pe care, până la urmă, o susţine toată lumea. Important e cum să facem lucrul acesta”.

Soluții urgente pentru a opri exodul medicilor din România

Conform ultimelor statistici furnizate de către Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România, din 2007 şi până în prezent şi-au dat demisia din sistemul autohton de sănătate peste 14.000 de medici. Aceștia au ales să plece peste graniţele ţării unde pot avea salarii mai mari și condiții de trai mai bune. Medicii români şi asistenţii medicali au ajuns astfel “marfa” cea mai interesantă pentru angajatorii străini care caută personal în România.

“Exodul” medicilor face ca în prezent, în Romania, să existe doar 1,9 medici la 1.000 de locuitori, în timp ce media europeană este 3,7 la 1.000 de locuitori, așa cum rezultă din ultima monitorizare realizată de biroul european al Organizației Mondiale a Sănătății. Potrivit Institutului Național de Statistică, în domeniul sănătăţii din țara noastră mai lucrează doar 334.000 de persoane, cu 60.000 mai puţine decât în anul 2009. Aceste cifre ne situează pe penultimul loc în Europa la numărul de medici pe cap de locuitor.

Tot pe ultimele locuri din Europa ne situăm și în ceea ce privește nivelul salarizării cadrelor medicale și finanțarea sistemului sanitar. Salariul mediu net în sectorul medical românesc este de circa 280 euro, iar salariul unui medic primar este de circa 400 euro, în timp ce salariile plătite în Occident pentru medici şi asistenţi încep de la 2.000 de euro şi pot ajunge la 5000 – 6.000 euro lunar.

În contextul în care pentru școlarizarea unui student la medicină statul român cheltuiește în cei șase ani de facultate cel puțin 8.000 de euro, pierderea pe care o înregistrează același stat prin plecarea medicilor este enormă. Matematica arată că, anual, România pierde milioane de euro! Dar nu despre pierderi de bani este vorba. În condițiile în care avem cea mai mare rată de îmbolnăvire a populației din zonă, prin plecarea în masă a personalului medical, asigurarea de servicii medicale de calitate de către medici specialiști este foarte greu de realizat. Foarte multe specialități medicale rămân neacoperite din cauza lipsei de specialiști, fiind periclitată astfel chiar viața pacienților. Degeaba vom avea spitale

modernizate la standarde europene. Dacă nu vom avea și personalul calificat care să muncească în ele, aceste spitale vor deveni în curând doar niște muzee frumos amenajate.

În ceea ce privește finanțarea sistemului sanitar, în acest moment România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană, în timp ce Ungaria are un buget de trei ori mai mare, iar Germania de peste 10 ori mai mare decât bugetul alocat sănătății românești. Sub-finanțarea de la noi a ajuns deja una cronică. În România alocăm pentru Sănătate, între 2% și 4% din PIB, comparativ cu țările central și est-europene unde bugetul Sănătății a fost între 6%-8% din PIB-ul lor, iar în cazul țărilor OECD, banii alocați pentru acest domeniu au urcat între 10% ș 12% din PIB-ul lor.

Țin să vă reamintesc, că în urmă cu câțiva ani, în Cehia, a fost nevoie de o grevă generală și de o demisie în bloc a medicilor ca semn de protest împotriva salariilor mici din sistem și a lipsei reformei. Presa internațională a vorbit atunci despre cel mai mare succes sindical din ultimii 15 ani. Sper totuși ca în România să nu ajungem într-o astfel de situație…

Având în vedere această situație îngrijorătoare, cred că la nivelul Guvernului este nevoie de soluții cât mai rapide și de măsuri concrete, pe de o parte, pentru a opri cât mai repede “exodul” cadrelor medicale din România, pe de altă parte pentru a crește finanțarea sistemului. Susțin cu tărie măsura creșterii salariilor medicilor și a asistenților medicali și militez pentru un management eficient și o cheltuire responsabilă a banilor din sistemul sanitar românesc.

work