Salariile trebuie să crească și mai mult în România!

În mod cert, mai mult chiar decât atragerea de investiții străine, o preocupare esențială a oricărei guvernări trebuie să fie sprijinirea antreprenorilor locali. Totul trebuie făcut pentru a-i încuraja și susține pe acești români în demersurile lor de a deschide noi afaceri și de a crea noi locuri de muncă, în condiții de lucru mai bune, și mai bine plătite!

Statul român, la fel ca orice stat democratic și capitalist, are nevoie de acești oameni și are nevoie ca ei să reușească, mai ales în cazul celor care pot deveni exportatori!

Susținerea capitalului autohton reprezintă însă doar o parte a misiunii oricărei guvernări. Pentru că, stimați colegi, așa cum am menționat, ea trebuie să genereze în primul rând locuri de muncă de calitate. Și abia apoi urmează veniturile la buget!

A susține o firmă nu înseamnă a susține patronatul acesteia, ci a-i susține pe antreprenorii care reușesc să atragă angajați motivați pe care să-i plătească cu salarii decente. Nu avem niciun interes în a multiplica numărul de firme care plătesc prost, menținând mii sau zeci de mii de români în condiții de precaritate permanentă! Este valabil și în cazul investițiilor străine.

La fel, nu avem niciun interes de subvenționa anumite sectoare cu bani de la buget, pentru ca apoi consumatorii să fie loviți de prețuri nesimțite.

Prin urmare, totul trebuie făcut pentru a sprijini mediul privat să crească salariile angajaților!

Iar aici, social democrații au o poziție clară: dacă statul român, cu bune și cu rele – și, după cum se vede, cu multe bune – își face datoria față de antreprenori, mediul privat, la rândul său, are datoria de a împărți profitul realizat cu angajații care îl produc! Iar asta se face prin creșterea salariilor!

Relația dintre stat și mediul privat are, totuși, două direcții, iar direcția dinspre privat spre stat înseamnă, desigur, plata corectă a impozitelor și plata corectă a angajaților.

Nu cred că s-a inventat încă firma care să creeze profit în vid, fără condițiile și infrastructura asigurate de stat, din banii tuturor, și fără angajați – care la rândul lor plătesc taxe și impozite prin care statul sprijină antreprenoriatul! De aceea, eu cred că și patronii au anumite obligații.

 Profitul acestora nu va fi mai mic, ci va crește odată cu creșterea salariilor pentru că ea, desigur, este însoțită și de creșterea productivității. Pentru asta, însă, patronii trebuie să înceapă să-și vadă angajații ca parteneri esențiali ai afacerii respective și să-i trateze ca atare.

Declarație politică, Senatul României, 03.04.2024

Problema scăderii demografice din România

Ca membru al Parlamentului României preocupat de mai bine de 10 ani de problemele privind populația și demografia, permiteți-mi ca astăzi să mă refer la una dintre problemele majore cu care se confruntă țara noastră. Aș spune chiar, că pe termen mediu și lung, este cea mai gravă problemă cu care se confruntă societatea românească.

Mă refer, desigur, la problema scăderii demografice din România!

Conform statisticilor naționale și europene, populația României scade cu aproximativ un milion de oameni la fiecare 10 ani! Este o cifră enormă și extrem de îngrijorătoare, și, din nefericire, până acum nicio guvernare nu a reușit să gestioneze problema. Trebuie să fim onești și să admitem acest fapt. Fie pur și simplu s-a ignorat problema, fie soluțiile propuse au eșuat. Pe lângă sporul negativ al populației determinat de cauze naturale – au venit pe lume mai puțini copii decât numărul celor decedați, declinul masiv al populației este cauzat și de migrația externă.

Nu doar trecutul și prezentul sunt extrem de problematice. Din păcate, nici viitorul nu arată deloc așa cum ar trebui să arate, în condițiile în care, proiecțiile demografice ale Comisiei Europene până în 2100 arată că România va avea una dintre cele mai accentuate scăderi ale populației din Uniunea Europană.

Acest declin accentuat din anii următori va avea loc mai ales în zona populației active, 15-64 de ani. Va fi un șoc accentuat al ieșirii la pensie a așa zisei generații a ”decrețeilor” care, începând cu anul 2031 va fi tot mai mare: cohorte de oameni vor ieși la pensie și vor necesita sprijin, iar problema este că din spate vin din ce în ce mai puțini oameni, insuficienți cât să acopere bugetul asigurărilor sociale de stat!

Îmi exprim speranța că actualul cabinet și actualul ministru al familiei, așa cum îi spune și titularura, să acționeze cu viziune și cu mai multă determinare. Pe lângă recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor sociale, este nevoie stringentă de măsuri pro-active de sprijinire a tinerelor familii și de creștere a natalității.

În același timp îmi exprim și întreaga disponibilitate de a colabora și de a conlucra cu membrii executivului pentru a găsi cele mai bune soluții legislative și de politici publice. Trebuie să acordăm importanța cuvenită problemelor demografice, nu de alta, dar dacă nu găsim rapid soluții viabile, statul român nu va mai avea de unde să dea pensii beneficiarilor și ajutoare sociale celor aflați în nevoie sau dacă o va face, se va produce cu costuri foarte mari pentru bugetul de stat. În același timp, scăderea demografică va cauza și alte probleme structurale grave în mai toate domeniile, începând de la economie și continuând cu educația și sănătatea.

Declarație politică, Senatul României, 13.02.2024

România și dreptul de veto în Uniunea Europeană

În contextul opoziției nedrepte a Austriei în ceea ce privește aderarea țării noastre la spațiul Schengen, în decembrie anul trecut, președintele PSD, Marcel Ciolacu adresa un îndemn autorităților statului român de a folosi dreptul de veto al țării noastre la nivelul Uniunii Europene: ”Până la urmă, demersul va trebui să fie unul diplomatic. Dar, până atunci, în forurile europene, România are obligaţia, în acest moment, să dea drept de veto de fiecare dată când există un interes al statului austriac”. 

Trebuie să recunosc că alături de dumneavoastră am fost neplăcut surprins să aflu, că fostul ministru de externe al României, Bogdan Aurescu – fără nicio consultare, fără să fi primit vreun mandat explicit și încălcând propriile sale angajamente anterioare, dar probabil cu acceptul președintelui Iohannis – a anunțat că România se alătură altor nouă state (Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Slovenia, Spania și Olanda) care cer eliminarea dreptului de veto al statelor membre în două domenii esențiale precum politica externă și securitatea.

România a avut inițial o poziție de susținere a unanimității, pentru că întotdeauna am considerat că statele mici ar trebui să aibă această pârghie la îndemână dacă există o situație în care interesele lor cer să poată bloca o anumită decizie. Totodată, spre deosebire de alte țări, diplomația românească a acționat întotdeauna într-un spirit european și a încercat să găsească formulele de consens, fără a se opune prin veto, cum au făcut de exemplu austriecii în relația cu noi.

Mass media a notat că dincolo de schimbarea poziției Guvernului României la 180 de grade, renunțarea la a mai avea vreun cuvânt de spus în Uniunea Europeană este o trecere jenantă de la poziția în genunchi, la poziție târâș. Stau și eu să mă întreb: oare care sunt motivele care stau în spatele unei decizii atât de surprizăntoare, dar și controversate? Oare ce câștigă România de pe urma acestei schimbări bruște de atitudine și care ar fi avantajele pentru români?

Practic, solicitarea MAE echivalează că o renunțare la o parte a suvernatității României și vă spun sincer că scrisoarea celor 10 miniștri de externe ai UE – publicată într-un ziar european – nu m-a convins deloc! Din contră, ea conține foarte multe elemente ce necesită o discuție serioasă și aplicată, dezbatere care a lipsit însă totalmente. Bogdan Aurescu, cu de la sine putere, a luat o decizie care trebuia discutată în Guvern, Parlament, CSAT, etc.. Este extrem de îngrijorător că o decizie atât de importantă a fost luată atât de netransparent și aproape în secret. Nu cred că aceasta trebuie să fie calea de urmat! Dacă MAE va continua pe această linie, ne putem trezi că un viitor ministru decide să renunțe la dreptul de veto și în alte domenii vitale, iar noi aleșii românilor nici măcar să nu știm și să fim puși în fața faptului împlinit.

În declarația mea de săptămâna trecută arătam că România trebuie să aibă un rol mult mai activ la nivelul deciziilor luate de către Uniunea Europeană și că misiunea acestui guvern, condus președintele PSD, este să consolideze cu adevărat poziția noastră de țară importantă la nivel regional și continental. Nu vom putea face însă acest lucru adoptând o poziție servilă sau subordonându-ne intereselor altor state. În acest context, este de neînțeles poziția adoptată de Ministerul Afacerilor Externe. Sper totuși că noul ministru – despre care știu că este o diplomată desăvârșită și care a acționat exemplar în timpul președinției române a Consiliului Uniunii Europene în 2019 – va corecta eroarea predecesorului ei! Uniunea Europeană a fost gândită și trebuie să rămână în continuare o uniune a popoarelor și a statelor naționale. Nu putem accepta ca, sub pretextul unor crize și războaie, ”tehnocrați” de la Bruxelles și patronii lor politici și economici să o transforme într-o distopie în care vocea națiunilor nu mai contează, ci doar interesele oligarhilor zilei.

Declarație politică, Senatul României, 28.06.2023

Transformările din economie trebuie să însemne oportunități și nu șomaj!

Conform unui raport publicat recent de Forumul Economic Mondial, piața muncii va trece, în următorii ani, prin schimbări fundamentale.

Bazat pe informații și estimări obținute de la sute de companii, raportul susține că mediul de afaceri se așteaptă ca până în 2027 peste 14 milioane de locuri de muncă să dispară definitiv la nivel global, atingând, peste jumătate de deceniu, un total de 26 de milioane de șomeri! În contextul dezvoltării sistemelor de inteligență artificială, acestea vor pune multe slujbe în pericol pe măsură ce tot mai multe operațiuni vor fi automatizate. Același raport însă, prevede o creștere de cel puțin 30% a locurilor de muncă din domeniile direct legate de aceste transformări, sau din domenii conexe.

Din acest motiv, ca membru al Parlamentului României solicit în mod urgent mobilizarea totală și imediată a tuturor celor implicați sau afectați: Parlament, Guvern, patronate, sindicate, universități și crearea urgentă a unui grup de lucru care să realizeze o strategie pentru combaterea acestui pericol și transformarea lui în șanse reale pentru angajații români.

Avem nu doar nevoia, avem obligația de a acționa rapid, de acționa acum, astfel încât, conștienți de schimbările care ne așteaptă, să anticipăm transformările din economie, nevoile de formare, recalificare și să facem din România un lider regional și poate chiar european în domeniile noilor tehnologii și al surselor de energie mai curate.

Declarație politică, 17.05.2023, Senatul României

De ce nu are România o politică externă

Așa cum am arătat și cu altă ocazie, punându-ne în fața faptului împlinit în ceea ce privește dragarea canalului Chilia-Bâstroe, Ucraina arată lipsită de respect față de români și România. Acordul ”parțial” dat pentru măsurătorile de pe Dunăre sunt o continuare a acestei politici de sfidare. Oare ce au de ascuns autoritățile de la Kiev? Dacă a respectat convențiile internaționale și regimul de adâncime pe canalul Chilia – Bâstroe, partea ucraineană nu ar avea motive să se opună măsurătorilor făcute de noi pe teritoriul său…

Știți ce cred eu că stă, de fapt, în spatele acestei atitudini a ucrainienilor vizavi de noi? Nu doar sprijinul internațional masiv și nu doar statutul lor de victimă a agresiunii rusești. Eu cred că este vorba și despre interese economice majore. De ce a pierdut România bătălia pe Bâstroe? E simplu: pentru că interesele Ucrainei și a celor care fac profit de pe urma războiului sunt mai importante decât interesele României sau cele privind protejarea și conservarea biosferei Deltei Dunării.

În acest moment, Ucraina nu mai are nici un port funcțional la Marea Neagră, așadar, nu are altă variantă de aprovizionare navală decât canalul Chilia – Bâstroe. Portul Odessa a ajuns impracticabil și va rămâne așa mult timp de acum înainte, mai ales că finalul războiului nu se arată a fi prea apropiat. Dacă nu poate avea un port la Marea Neagră, Ucraina are nevoie măcar de un port cu acces direct la Marea Neagră. Un port unde mărfurile (nu doar cerealele) să poată ajunge direct, cât mai repede și cât mai ușor, din toate punctele de vedere.

Și mai este ceva în spatele lipsei de respect față de România. Faptul că avem diplomați slabi și o politică externă incoerentă, uneori fără nicio simțire românească. Stau să mă întreb cum se numește atunci când te arunci (poate benevol, poate forțat de împrejurări) în apărarea necondiționată a unei țări străine, în dauna intereselor propriei țări și ale propriului popor? 

Dacă Ministerul de Externe și Klaus Werner Iohannis au știut de dragarea canalului Chilia – Bâstroe, dar au ascuns acest lucru în fața românilor înseamnă un lucru extrem de grav. Informațiile apărute în spațiul public sugerează nu doar că au știut, dar au și  fost de acord. Un acord pe care Ministerul de Externe îl ține la secret. Mă întreb oare de ce această secretomanie și lipsă de transparență? Nu cred că poate fi vorba despre vreun secret militar sau strategic ce trebuie protejat… Cred că mai degrabă vorbim despre lașitate!

Dacă domnii Aurescu, Ioahnnis și ceilalți lideri PNL care se ”ocupă” de politica externă a României nu au știut ce se întâmplă pe granița cu Ucraina este la fel de grav. Oricum am privi lucrurile, ministrul Aurescu (numit în funcție nu de PNL ci de către „stat”, așa cum ne-a explicat Rareș Bogdan), precum și protectorul său de la Cotroceni și-au încălcat jurământul solemn luat în fața românilor. Și nu doar în cazul canalului din Delta Dunării, dar și a celor mai importante dosare de politică externă a României: aderarea la Schengen a eșuat, vizele pentru români în Statele Unite nu au fost încă ridicate, interesele comerciale ale firmelor românești nu sunt apărate, etc. 

Trebuie să ținem cont de un lucru esențial: astăzi, toată politica externă a României, atâta câtă mai este, este coordonată de miniștrii și reprezentanții PNL. În loc să se certe în public, aceștia ar trebui să vină în fața românilor cu soluții concrete. Să vină cu un plan coerent de aderare la Spațiul Schengen și pentru a ridica vizilele pentru SUA, cu un alt plan privind abordarea relației cu Ucraina în cazul Canalului Chilia – Bâstroe și al minorității românești de acolo. Și așa mai depare, pentru fiecare dosar important.

Din păcate, constatăm că am ajuns să nu avem o politică externă coerentă, de fapt nu avem nicio politică externă. Și asta de când președintele Iohannis a confiscat politica externă a României, iar Guvernul și MAE joacă rolul unor simple marionete. Ce să mai vorbim despre promovarea intereselor economice ale României… A ajuns sublimă, dar lipsește cu desăvârșire! România lucrului bine făcut înseamnă doar să plătească românii la străini, iar România să fie ținută la marginea Europei.

Suntem precum o coajă de nucă în ocean: nu ne scufundăm, dar nici nu avem direcție. Agenda României este făcută de alții, iar rolul ”autorităților” noastre este să execute ordinele altora, interesele altora fiind mult mai importante decât ale noastre.

Dacă e criză, să fie și pentru corporații, nu doar pentru oamenii obișnuiți!

Acum trei ani, când președintele țării vorbea despre o simplă răceală, a urmat o perioadă cruntă, de restricții, blocaje, șomaj, dar și de achiziții cel puțin ciudate realizate în mandatele domnilor Orban și Cîțu, peste care însă, în mod straniu, s-a așternut tăcerea. Toate aceste achiziții au prilejuit profituri imense, nu doar în România, pentru unele corporații din domeniul farmaceutic și sanitar. Românilor li s-a cerut să stea în case și să se sacrifice. Era pandemie.

Anul trecut, odată cu invazia rusă în Ucraina, prețul energiei a explodat, ducând la inflație, dar și la profituri colosale, cele mai mari din istorie, mai ales pentru companiile din domeniul energiei. Aceleași profituri nesimțite au înregistrat și băncile. Iarăși, românilor li s-a cerut să se sacrifice pentru că, nu-i așa, e criză.

Nu avem încă datele pentru perioada recentă, dar mă aștept ca la începutul anului viitor să se raporteze profituri colosale din partea companiilor din domeniul armamentului. Iar luptele sunt departe de a se fi terminat. Românilor li se transmite că e război și, prin urmare, e nevoie să strângă cureaua.

În mod revoltător, cumva, nu știm cum dar trebuie să aflăm, crizele acestea succesive au reușit să îi afecteze doar pe oamenii obișnuiți, pe cei care muncesc de dimineața până seara, pe cei care trăiesc de la un salariu la altul sau de la o pensie la alta, pe cei care trebuie să se îndatoreze pe viață dacă vor o locuință, dar iată, nu și pe marile companii!

În același timp, avem companii străine care realizează profituri uriașe în România dar care anunță sus și tare că pot și că se vor sustrage de la a fi solidari cu românii. Acest lucru, doamnelor și domnilor, trebuie să înceteze!

Politicienii nu lucrează pentru corporații, ci pentru oameni, pentru cei mulți, pentru cei care au mai mare nevoie de protecția și de sprijinul statului. În această direcție trebuie să ne concentrăm toate eforturile, și nu avem nicio scuză să nu o facem pentru că, nu-i așa, e criză, e inflație și e război. Dacă e așa, și cu siguranță este, nimeni nu trebuie să profite de pe urma lor.

Despre respect și războiul din Ucraina

Recent s-a împlinit un an de la invazia Rusiei în Ucraina, o agresiune militară condamnabilă, care a produs numai nenorociri: sute de mii de morți și răniți, milioane de refugiați și o țară distrusă.

România a fost alături de poporul ucrainean încă de la început. Am primit milioane de refugiați, le-am acordat sprijin – casă, hrană, locuri de muncă, educație pentru copii, facilități pentru exporturi de cereale, etc. –  și ne-am implicat total și necondiționat, pentru ca Ucraina să reziste în război. Am fost solidari cu ucrainienii și vom continua să-i sprijinim fără nicio rezervă în lupta lor pentru libertate și integritate teritorială.

Acest lucru nu trebuie însă să ne împiedice să vedem realitatea și să susținem interesele noastre naționale, atunci când situația o cere. Și mă refer aici nu doar la problema canalului Bâstroe, un subiect intens mediatizat și dezbătut în aceste zile, dar și la situația precară a minorității românești din Ucraina.

Profitând de situația sa, de sprijinul internațional care îi este acordat și de circumstanțele războiului împotriva invadatorilor ruși, Ucraina tratează România în mod neprietenos și lipsit de respect! În cazul lucrărilor la canalul Bâstroe, pur și simplu ne-a pus în fața faptului împlinit pentru a-și atinge un obiectiv strategic vechi, la care a început să ”lucreze” de peste 20 de ani. În ceea ce privește minoritatea românească din Ucraina, problemele legate de utilizarea limbii materne sau cele privind cultul ortodox nu și-au găsit încă o rezolvare din partea autorităților ucrainiene. Din contră! Problemele s-au agravat, iar abuzurile și discriminarea s-au înmulțit. Acestea sunt faptele! Iar adevărul trebuie spus atunci când este vorba de interesele esențiale ale țării noastre!

Nimeni nu ne poate lua dreptul la cuvânt, iar faptul că semnalăm anumite probleme nu înseamnă că suntem ”putiniști” sau pro-ruși. Este de neacceptat ideea că orice critică la adresa Ucrainei servește interesele Moscovei. Înțelegem bine gravitatea situației în care se află autoritățile de la Kiev, le-am acordat și le vom acorda tot sprijinul posibil, însă aceste lucruri nu ne pot obliga să tăcem sau să le îngăduim chiar orice!

Din punctul meu de vedere, o relație corectă între două țări ar trebui să se bazeze pe dialog și o colaborare onestă. Până acum, România și-a făcut datoria. Așteptăm însă și din partea autorităților ucrainiene aceeași atitudine. Românii vor sta mereu alături de națiunile democratice cărora le pasă de demnitatea umană, de pace și de progresul întregii umanități. În același timp, românii cer Kievului să fie respectați! Un lucru atât de simplu și ușor, chiar și pe timp de război!

Declarație politică, 01.03.2023

Viitorul locurilor de muncă din România în domeniul industrial

Parlamentul European a aprobat, săptămâna trecută, printr-un vot final, regulamentul care pune capăt vânzării de automobile noi echipate cu motoare termice începând din 2035.

Dincolo de argumentele privind lupta împotriva schimbărilor climatice, o luptă corectă și necesară în condițiile în care ea se desfășoară rațional și nu emoțional, sau chiar isteric, vreau să atrag atenția asupra unui aspect care, de data aceasta, ne privește direct și care nu ține nici de Strasbourg, nici de Bruxelles, în sens generic, ci de București!

În condițiile unui regulament votat la nivel european, este clar că rezultatul va fi cel anticipat. Peste 12 ani, mașinile noi cu motoare pe benzină sau motorină nu vor mai putea fi vândute. Concret însă, asta înseamnă că producția lor se va opri mult mai devreme, dat fiind că nimeni, cred eu, nu va risca să rămână cu stocuri de mii sau zeci de mii de automobile nevândute. Deși, foarte probabil, vânzările vor crește în acea perioadă.

Asta mai înseamnă, la nivelul României, un pericol major pentru mii, probabil multe, de locuri de muncă, adică de oameni înalt calificați! Un pericol pe care îl vedem de acum, foarte clar conturat și nu avem nici o scuză în a nu acționa.

De aceea, solicit aici, în Parlament, mobilizarea totală și imediată a tuturor celor implicați sau afectați – Parlament, Guvern, producători, sindicate, etc. – și crearea urgentă a unui grup de lucru care să realizeze o strategie pentru combaterea acestui pericol!

Dacă vorbim de promovarea impusă uniform, la nivel de UE, avem nevoie în România de infrastructură de reîncărcare, avem nevoie de noi capacități de producție a energiei, într-un mod sustenabil, avem nevoie să atragem investiții și investitori în noile domenii, avem nevoie de formare și calificare sau recalificare astfel încât miile de români afectați să se poată reintegra rapid și natural pe piața muncii. Avem nevoie, stimați colegi, suntem obligați, să nu așteptăm ci să acționăm, acum. 

Nu mai vorbesc acum despre faptul că, pentru mulți ani de acum, prețul mașinilor electrice este unul prohibitiv pentru mulți români. Nu mai vorbesc despre faptul că UE depinde de importul de nichel pentru baterii din Rusia – unul dintre materialele la care importurile au crescut și nu au scăzut de la impunerea de sancțiuni! Nu mai vorbesc de faptul că electricitatea, care pare acum unicul răspuns la toate problemele noastre, ar putea deveni, până în 2035, o soluție secundară date fiind avansurile tehnologice în alte domenii… Sunt prea multe detalii și variabile de care grupul de lucru pe care îl propun va trebui să se preocupe.

Ce nu trebuie să uităm este nevoia de a proteja mii de români aflați în pericolul pierderii locurilor de muncă în industria auto. Dacă ne mobilizăm așa cum trebuie, chiar putem să reușim transformarea acestui pericol într-o oportunitate. Nu depinde decât de noi.

Declarație politică, 22.03.2023

Vremea linsului de clanțe a trecut!

Sunt multe cauze pentru ratarea, în 8 decembrie, a aderării României la spațiul Schengen, în ciuda recunoașterii repetate, și de către Parlamentul European și de Comisia Europeană, a faptului că îndeplinim toate criteriile aplicate și celorlalte state membre, în ciuda ridicării MCV – acțiune târzie dar deplin meritată, în ciuda sacrificiilor pe care le facem pentru a sprijini Ucraina, în ciuda achizițiilor de sute de milioane de euro în tehnică și echipamente, în ciuda adevărului și a bunului simț.

Este, desigur, eșecul Uniunii Europene care, mai mult ca oricând, a arătat că nu funcționează după mult clamatele valori, oricare ar fi ele, ci după interese politice, economice sau financiare. Prin nerespectarea regulilor proprii, în condițiile în care, încă o dată, instituții fundamentale ale UE au spus de multe ori că suntem pregătiți, Uniunea s-a discreditat pe sine pentru multă vreme de acum încolo. Orice superioritate morală și-ar fi arogat unii lideri europeni, chiar dacă ea era închipuită, aceasta s-a dus.

Dar tot acest amalgam de emoții, de fapte și de realități nu trebuie să ne facă să-i uităm pe principalii autori ai acestui eșec: Iohannis, Ciucă, Bode, Aurescu, Hurezeanu, Orban, Cîțu și multe alte nume care s-au cocoțat la putere pe cadavrul imaginii României în Europa și în lume. Nu trebuie să uităm nici cauzele.

Țineți minte cum, așa-zisa dreaptă românească își punea poalele în cap și fugea, vorba turnătorului Petrov, patronul ei spiritual și nu numai, ca să lingă clanțele ambasadelor străine și să se plângă de orice, atunci când nu erau în stare prin forțe proprii să convingă românii să îi voteze?

Țineți minte cum Monica Macovei tuna în Parlamentul European, fără dovezi, ceva de genul lui Trump, că la noi se fură voturi?

Țineți minte ONG-urile cu finanțare obscură care au petrecut ani de zile și multe milioane de euro veniți nu știm de unde pentru a terfeli imaginea României?

Țineți minte un director de bancă austriacă la care astăzi nici gura nu-i miroase pentru că nu a mâncat usturoi și care spune că nu poate comenta decizii politice, dar care în 2017 se lăuda că protestează împotriva Guvernului României? Aceasta este prima cauză.

Țineți minte, acum, recent, un ministru de externe care în loc să facă lobby pentru România, în Suedia, sau Olanda, sau Austria, se plimba pe la Istanbul?

Țineți minte, tot recent, un ministru de interne care ne spunea că omologul lui austriac, cu care a dat mâna, nu vorbește împotriva României?

Țineți minte un premier care s-a mulțumit să dea un telefon la Viena cu o seară înainte de votul din JAI?

Țineți minte un președinte care, pentru că vorbește totuși limba germană, ar fi trebuit să stea o săptămână, o lună, oricât, pe capul austriecilor, la ei acasă, dar s-a ascuns cine știe pe unde? Aceasta este a doua cauză a eșecului Schengen.

          Poate, deși mă îndoiesc, o parte dintre acești oameni vor învăța ceva din acest eșec și se vor retrage. Poate, totuși, alții își vor da seama că a împroșca minciuni și manipulare și declarații ticăloase despre propria țară se va întoarce nu împotriva lor, ci împotriva propriului popor. Poate.

          Ceea ce românii au văzut însă mai clar decât orice este faptul că linsul de clanțe, nu de ei ci de cei care pretind că le vor binele, nu le aduce de fapt nimic bun ci, dimpotrivă, le fură demnitatea, le fură munca, le fură mândria de a fi realizat atâtea lucruri în țara asta, decenii de sacrificii șterse cu buretele de câteva persoane pentru care a fost mai important să își vorbească țara de rău și să dea apă la moară unor străini care nu ne vor binele!

          Dacă e să învățăm ceva din eșecul monstruos al ”dreptei” din România în dosarul Schengen, este faptul că nu capul plecat, nu privitul de jos în sus la alții, nu clanțele linse la ambasade și ridicatul poalelor în cap față de străini duc România mai departe, ci demnitatea și energia și, mai mult decât orice, fermitatea. Asta așteaptă și asta trebuie să le oferim românilor. Nu să îi împingă unii și alții să plece din țară, nu să li se spună mereu că altundeva e mai bine, deși știm sigur că nu e așa. Românii, iar noi, în PSD, pentru asta vom lupta, au nevoie să își recâștige încrederea în ei, în forța lor, în puterea lor de muncă și, înainte de toate, în țara lor!

Ce ne facem cu Olanda?

Dacă votul din parlamentul olandez împotriva primirii României în spațiul Schengen a venit ca o surpriză pentru diplomația română, atunci este un lucru extrem de grav! Înseamnă că avem o mare problemă! Dacă nu a fost așa, problema este la fel de gravă, pentru că deznodământul știut, dincolo de situația umilitoare în care suntem puși, reprezintă un eșec major al diplomației noastre. Nu are rost să ne ascundem după cuvinte în aceste momente deosebit de complicate. Este ceea ce este și de aici suntem obligați să mergem mai departe.

Ceea ce mă intrigă și mă cutremură pe mine la nivel personal, este totuși faptul că Olanda nu vede ceea ce vede Comisia Europeană, de peste un deceniu, ceea ce vede Parlamentul European, cu patru rezoluții de susținere a României votate vreme de un deceniu și ceea ce văd toate celelalte 26 de State Membre UE, cu România inclusă: îndeplinim, doar de vreo zece ani, toate criteriile de aderare aplicate celorlalte țări care fac parte din Schengen.

Cum s-a ajuns aici? De ce s-a ajuns aici? De ce Olanda nu vrea sau nu poate sau nu știe să vadă ceea ce restul Uniunii repetă de prea mulți ani?

Desigur, nu putem noi să obligăm pe nimeni – deși alții par a găsi mereu pârghii ca să ne creeze nouă diverse obligații – dar ne aflăm, pe relația cu Olanda, într-un punct de cotitură. Ne aflăm în punctul în care plecăm, a mia oară, capul și acceptăm umilirea, sau în punctul în care, așa cum românii vor și așteaptă, acționăm exact la fel cum acționează olandezii împotriva noastră?! Ce vom alege să facem?

Vom uita, de exemplu, să le amintim prietenilor noștri olandezi cum prințesa lor moștenitoare are nevoie de protecție sporită de teamă că ar putea fi răpită de mafia din țara lalelelor? Vom uita să le spunem prietenilor noștri, când se va mai vota în Parlamentul European, că reprezintă cel mai mare paradis fiscal din UE, care reușește, miraculos, să transforme sute de miliarde de euro profit al companiilor în pierderi și în neant? Ne vom preface că uităm cum politicienii lor, la ei în țară, se tem să nu fie împușcați? Vom ascunde faptul că inclusiv cetățeni de-ai lor sunt ’’beneficarii’’ sinistrului de trafic uman care are ca direcție țările din Occident? Vom uita câți bani aruncă românii în buzunarele firmelor lor?

Nu! Nu trebuie nici să uităm, nici să plecăm, iarăși, capul și nici să tăcem! Trebuie să ne purtăm cu Olanda și cu interesele ei în UE și în România exact la fel cum o fac ei. Decent, fără isterii, dar ferm. Și nu am face decât să fim de partea legii și a adevărului. Adevăr pe care, din păcate, diplomația noastră a eșuat cu brio în a-l promova.