Bilanțul primelor 100 de zile ale mandatului de ministru al Sănătății

S-au împlinit 100 de zile din mandatul meu de ministru al Sănătății. Este timpul pentru un scurt bilanț al măsurilor și realizărilor din această perioadă.

Doresc să exprim de la bun început ideea că această demnitate mă onorează și mă responsabilizează profund. Este cea mai importantă perioadă din întreaga mea carieră politică de până acum, una în care pot lucra în mod direct la îmbunătățirea funcționării întregului sistem medical din țară în beneficiul pacienților. Cea mai mare mulțumire și satisfacție va fi aceea de a fi putut contribui, cât mai mult posibil, la îmbunătățirea actului medical oferit românilor. Dincolo de orice, nu am altă misiune decât aceasta.

Punerea în aplicare a Programului de guvernare al PSD, axat pe interesul și nevoile pacienților, pe păstrarea medicilor în țară și pe dezvoltarea infrastructurii medicale reprezintă prioritățile mele zilnice și va rămâne astfel până în ultima zi a mandatului. Iar această orientare se regăsește în toate măsurile luate în această perioadă, inclusiv în ceea ce privește finanțarea.

Cea mai mare provocare rămâne păstrarea echilibrului între gestionarea problemelor de zi cu zi ale ministerului și implementarea unei viziuni strategice de dezvoltare și modernizare a sistemului medical. Tocmai de aceea, astăzi, vreau să vorbim, pe de o parte, despre stadiul implementării măsurilor cuprinse în programul de Guvernare, pe de altă parte, despre problemele și situațiile pe care a trebuit să le rezolv din mers în aceste trei luni de zile.

Bilant_MS_100zile (2)

Dacă ar fi să evaluez primele 100 de zile ale mandatului, aș putea spune că am avut un prim trimestru bun, cu progrese notabile, cu crize gestionate – zic eu – eficient și cu îndeplinirea primelor puncte din Programul de guvernare pe sănătate. Pot să vă spun că am reușit să respectăm în totalitate calendarul de angajamente. Toate măsurile planificate pentru primul trimestru au fost adoptate și se află în implementare.

Iată care sunt acestea:

  • Încheierea contractelor cost-volum și cost-volum-rezultat între CNAS și deținătorii de autorizații de punere pe piață pentru medicamentele destinate afecțiunilor oncologice, hematologice și pacienților cu hepatită cronică cu virus C aflați în stadii de fibroză F2, F3 și ciroză decompensată;
  • Reducerea birocrației prin desființarea comisiilor administrative care aprobă tratamentele medicale la nivelul Caselor Județene de Asigurări de Sănătate;
  • Suplimentarea fondurilor pentru Programele naționale de sănătate;
  • Legea privind suplimentele alimentare, aflată în procedură parlamentară cu termen de aprobare trimestru IV;
  • Eliminarea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile obținute din investiții;
  • Prioritizarea investițiilor din Acordul cu Banca Mondială. Cele 250 de milioane euro din acest acord vor fi utilizate pentru dotarea cu aparatură performantă a spitalelor din România: echipamente de monitorizare, ventilație și ecografie pentru unitățile de primiri urgențe (UPU) din cadrul a 68 de spitale regionale/strategice, institute medicale, spitalele județene, spitale de pediatrie și spitale de suport; 277 mașini de anestezie destinate blocurilor operatorii din cadrul a aproximativ 50 de unități sanitare; echipamente de radioterapie destinate dotării a peste 12 centre naționale;
  • Actualizarea listei medicamentelor compensate. Am introdus 13 noi denumiri comune internaționale pe listele medicamentelor compensate și gratuite de care beneficiază pacienții din România, iar actualizare listei medicamentelor compensate va continua, ori de câte ori se impune;
  • Reducerea cu 35% a prețului medicamentelor care ies de sub patent. Prin abrogarea HG 800/2016, modul de calcul și procedura de avizare și aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor se vor realiza în conformitate cu Ordinul 268/28.03.2017.

Bilant_MS_100zile (3)

Bilant_MS_100zile (4)

Bilant_MS_100zile (5)

Bilant_MS_100zile (6)

În ceea ce privește eliminarea problemelor de discontinuitate temporară sau permanentă de punere pe piață a unor medicamente, am luat două măsuri importante: pe de o parte, am modificat ordinul de nevoi speciale pentru stabilirea prețului medicamentelor, pe de altă parte, am introdus măsura de a garanta permanent respectarea obligației de serviciu public prin asigurarea unui stoc minim, un stoc minim egal rulajul mediu lunar pentru fiecare medicament pentru care se deține autorizația de punere pe piață în România.

Bilant_MS_100zile (7)

În problema vaccinurilor pentru copii, în premieră, Ministerul Sănătății finanțează achiziționarea vaccinului pneumococic pentru copii (pentru cazurile de pneumonie, meningită sau sepsis). De asemenea, s-au achiziționat 630.000 doze de vaccin hexavalent (pentru nou-născuți, împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B și poliomielitei), precum și 153.800 doze de vaccin tetravalent (pentru copiii de șase ani împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive și poliomielitei). Totodată, am achiziționat 5.000 doze vaccin hepatitic B care vor fi distribuite către maternități la începutul lunii aprilie, în plus, statul norvegian oferind 10.000 de doze, procedurile de transfer fiind în curs de realizare. Având în vedere numărul mare de cazuri, de urgență se achiziționează 115.000 doze de vaccin ROR împotriva rujeolei. Se continuă și procedura de achiziție pe acord-cadru.

Bilant_MS_100zile (8)

Printre realizările acestor prime trei luni aș mai aminti și crearea cadrului legal pentru înființarea, la nivel local, a unor centre comunitare integrate care să ofere atât servicii medicale, cât și servicii sociale. Tot la capitolul realizări vreau să includ și corectarea și modificarea Anexei 1 din Ordinul 1306/1883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap, astfel încât copiii vor beneficia în continuare de însoțitor!

Bilant_MS_100zile (9)

Nu pot să închei acest scurt bilanț fără a face referire și la înțelegerea cu doamna comisar european, Corina Creţu. Împreună am convenit asupra unei abordări strategice a investițiilor în sănătate din fondurile europene, cu un plan concret de măsuri pentru a utiliza la maxim finanțările europene disponibile. Nu în ultimul rând aș mai aminti și finalizarea Legii salarizării unitare din sectorul bugetar care va duce la creșterea semnificativă a veniturilor cadrelor medicale din țara noastră.

Bilant_MS_100zile (10)

Sunt măsurile și rezultatele obținute în primele trei luni de mandat. Și este doar începutul! Energia mea și dorința de a realiza noi progrese sunt intacte și le-am cerut tuturor colegilor din minister să îmi fie alături, pentru că doar în echipă vom putea obține și alte rezultate. Agenda noastră este dictată de nevoile oamenilor și de obligația supremă de a le menține sau de a le readuce sănătatea. Oamenii trebuie să simtă că accentul se pune pe ei, pe sănătatea lor, iar cadrele medicale trebuie să vadă că au condiții bune de muncă și pot să își dezvolte o carieră aici în România.

În perioada care urmează îmi voi continui munca la același nivel ridicat ca și până acum pentru implementarea măsurilor asumate prin Programul de Guvernare și pentru a identifica și corecta deficiențele sistemice ale Sănătății din România. Aș vrea de asemenea ca în viitor, pe termen mediu și lung, să ne axăm și mai mult pe programe de informare și prevenție, având ca obiectiv eficientizarea cheltuielilor, astfel încât să putem folosi toate resursele disponibile acolo unde este într-adevăr nevoie de ele. De asemenea, așa cum am mai spus-o și cu alt prilej, până la sfârșitul acestui an, mi-aș dori să avem o nouă lege a sănătății, una clară și atotcuprinzătoare, care să nu necesite norme de aplicare și interpretare.

Vreau să fiți convinși de buna mea credință, de faptul că am și soluții și am și capacitatea de a le implementa. Vreau ca după jumătate de an de mandat, la viitorul bilanț al activității, să avem și mai multe rezultate. Sunt convins că va fi așa.

Reclame

Deblocarea Programului de finanțare cu Banca Mondială pentru dotarea cu aparatură performantă a spitalelor

Prima conferință de presă din mandatul de ministru al sănătății am susținut-o astăzi acasă la Oradea.
Am anunțat deblocarea Programului de finanțare cu Banca Mondială în valoare de 250 de milioane euro pentru dotarea cu aparatură performantă a spitalelor din România. Prima componentă activată este cea legată de radioterapie. În perioada imediat următoare, Institutul Oncologic şi Spitalul Elias, ambele din Bucureşti, precum și Centrul Oncologic din Oradea vor beneficia de aparatură medicală de ultimă generație (accelerator liniar de particule). În anii următori, programul se va extinde, astfel încât și alte centre și spitale din țară vor fi dotate cu aparatura atât de necesară în tratamentul bolnavilor de cancer și nu numai.
Totodată, 34 de spitale județene vor primi 240 de aparate de anestezie performante. Alte categorii de dotări care vor fi asigurate de Ministerul Sănătății sunt ventilatoarele, instrumente obligatorii pentru menținerea în viață a pacienților aflați în stare critică. De asemenea, spitalele județene care încă nu au computere tomograf vor fi dotate cu astfel de aparate tot din linia de finanțare cu Banca Mondială.

Acces mai rapid și mai simplu la medicamente: am eliminat comisiile administrative care aprobă tratamentele medicale

În ședința de Guvern de astăzi am adoptat o hotărâre importantă prin care dorim să ușurăm viața pacienților din România. Este vorba despre eliminarea comisiilor de experţi de la nivelul caselor județene de asigurări şi de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate care aprobă tratamentele medicale, o măsură prevăzută în Programul de guvernare și care este așteptată de către foarte mulți români.

Persoanele care suferă de afecțiuni grave precum cele oncologice, cardiovasculare, boli rare, etc. vor avea acces mai rapid și mai facil la medicamente gratuite și compensate după ce Guvernul a aprobat astăzi, prin Hotărâre, mai multe modificări prin care se elimină o verigă intermediară administrativă.

După modificările stabilite astăzi, pacienții vor putea beneficia de medicamente compensate și gratuite pentru afecțiunile menționate, în baza prescripției medicului specialist, fără a mai fi nevoie și de aprobarea comisiilor de experți de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Casele de Asigurări de Sănătate de la nivel local, după caz. Prin urmare, se scurtează timpul de la momentul diagnosticării până la momentul începerii tratamentului, iar în cazul pacienților pentru care tratamentul a fost deja inițiat, continuarea accesului la medicamente se va face mai rapid și mai simplu, fără a mai parcurge această procedură administrativă.

Concret, pentru 106 Denumiri Comerciale Internaționale (DCI) se elimină obligativitatea aprobării medicamentelor de către comisiile de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Casele de Asigurări de Sănătate de la nivel local. Prescrierea medicamentelor se va face de către medicul specialist, potrivit protocoalelor terapeutice aprobate prin Ordinul ministrului Sănătății și al președintelui CNAS 1301/500/2008, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, pacienții beneficiază de prescripție medicală la momentul diagnosticării, cu încadrarea în criteriile de eligibilitate potrivit protocoalelor terapeutice, asigurându-se astfel accesul mai rapid la medicamentele necesare.

În prezent, la nivelul CNAS comisii de experți aprobă un număr de 70 de DCI-uri unice pentru următoarele arii terapeutice: afecțiuni oncologice, boli rare (ex. hemofilie, scleroză multiplă, scleroză tuberoasă etc), afecțiuni reumatice, tratamentul hepatitei cronice de tip B și C, tratamentul infertilității, obezitate. La nivelul caselor de asigurări de sănătate, comisiile la nivel local aprobă 36 de DCI-uri unice pentru următoarele arii terapeutice: afecțiuni cardiovasculare, tratamentul substitutiv al afecțiunilor oncologice, boala Parkinson, ADHD, diabet zaharat, tulburări de creștere la copii, scleroză multiplă, epilepsie.

Mai este important de știut faptul că până la intrarea în vigoare a hotărârii de guvern, adică 1 martie 2017, comisiile actuale vor soluţiona toate dosarele care se găsesc pe ordinea de zi, în aşa fel încât, de la data stabilită să se poată intra pe prescripţie directă.

Conferinta de presa 27 octombrie 2016

Transcrierea declaraţiilor făcute la conferinţa de presă din data de 27 octombrie 2016 de la sediul PSD Bihor.

Aș dori să încep conferinţa de presă făcând trimitere la declarațiile premierului Cioloș de ieri, care referindu-se la legea inițiată de PSD privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, votată de parlament, a spus că ar fi în afara legii. Aş să vă dau eu un exemplu din sănătate care arată cum Guvernul Cioloș a forțat într-adevăr legea. Guvernul condus de domnul Cioloș a dat o ordonață de urgență prin care a trecut atribuțiile legate de politicile de preț al medicamentelor de la Ministerul Sănătății la Guvern. Imediat după această ordonanță a și dat Hotărârea de Guvern prin care se amână reducerea prețului la medicamente.

În ședința de marți a Comisiei de Sănătate din Senat această Ordonanță a primit aviz negativ și cu acest aviz va intra în plen pentru a fi respinsă. Acest aviz negativ al Comisiei a fost dat pe baza faptului că autoritatea care trebuie să reglementeze prețul medicamentelor este Ministerul Sănătății, instituție care are expertiza necesară în acest domeniu. Nu văd de ce Guvernul care nu are specialiști și nu are nici atribuții ar prelua o asemenea prerogativă, decât pentru a amâna ieftinerea care trebuia să se producă așa cum era planificată inițial.

Guvernul Cioloș a amânat deja, în iunie, o decizie care ar fi ieftinit cu 35% medicamente importante pentru zeci de mii de bolnavi. Ministrul Sănătăţii și Guvernul prin HG de ieri au amânat a doua oară această măsură așteptată de către români până la data de 1 aprilie 2017. Și atunci ieftinirea va fi cu doar 10%. Abia peste 3 ani se va ajunge la 35% cât am propus noi din start.

Este o măsură care ne nemulțumește pe toți. Și nu doar pe noi cei din PSD, care am fi vrut ca ieftinirea să fie mai mare și să se producă mai repede. Această măsură cu bătaie pe termen lung, a reuşit, prin modul total netransparent și sfidător în care a acționat Ministerul Sănătății (în parenteză fie spus, nu este o situație singulară. E deja un stil de lucru. Actualul ministru așa a procedat în mai toate probleme importante), să nemulțumească toate părţile implicate: atât asociațiile pacienților cât și producătorii și distribuitorii de medicamente.

PSD a anunțat deja că în momentul în care vom reveni la guvernare, sper eu imediat după alegerile din 11 decembrie, una dintre primele măsuri pe care le vom lua va fi de a pune imediat în aplicare reducerea cu 35% a prețurilor la medicamentele inovative care își pierd patentul.

Ministerul Sănătății dispune de pârghiile legale necesare pentru a stopa exportul speculativ de medicamente și ar putea împiedica astfel revânzarea pe alte piețe a medicamentelor ieftine din România. Astfel poate garanta siguranța că pacienții vor avea acces la ele.

Există și astăzi o prevedere legală care îi obligă pe producătorii de medicamente să asigure necesarul de consum pe piața românească pentru fiecare medicament înregistrat. Mai mult, Ministerul Sănătății are posibilitatea legală de a interzice exportul pentru medicamente, dacă s-ar încerca astfel de speculații din partea distribuitorilor.

Agenția Națională a Medicamentului are posibilitatea de urmări toate tranzacțiile cu medicamente.

Unii pretind că dacă medicamentele originale fără patent s-ar ieftini, atunci le-ar retrage de pe piață. Și asta e fals! Producătorii de medicamente au obligația de a notifica retragerea unui medicament de pe piața românească, iar după notificare au obligația de a furniza medicamentul respectiv timp de un an de zile înainte de a-l retrage.

În concluzie, este nevoie de regândirea politicilor privind medicamentele și prețul acestora. Şi acest lucru se poate face prin mai mult dialog și dezbatere , printr-o comunicare mai bună a Ministerului pentru agăsi soluțiile necesare și a evita greșelile. Din punctul meu de vedere şi din punctul de vedere al PSD, așa cum am mai spus-o și cu alte ocazii, ceea ce este cel mai important este să asigurăm două lucruri esențiale pentru politicile de sănătate: accesibilitatea și siguranța! Pacienţii români trebuie să beneficieze de medicamente la un preţ cât mai mic, iar statul român trebuie să se asigure că aceste medicamente sunt nu doar cele mai ieftine, dar că ele sunt și disponibile și accesibile tuturor celor care au nevoie de ele!

 medicamente

Al doilea subiect la care aş dori să mă refer vizează o măsură care vine în ajutorul pacienților, adoptată recent în Parlament și care, în toată această ”gălăgie” înainte de campanie, poate a trecut neobservată. Pe 11 octombrie în Senat am votat o propunere legislativă inițiată de PSD prin care dorim să venim în sprijinul asiguraților sistemului de sănătate publică, în sensul simplificării accesului acestora la pachetul de servicii medicale de bază. Este vorba despre modificarea articolului 230 din Legea 95/2006 în sensul ca pacienții ”să beneficieze de rambursarea ulterioară a tuturor cheltuielilor efectuate pentru investigațiile cuprinse în pachetul de servicii medicale de bază pentru specialitățile paraclinice la care ar fi fost îndreptățiți fără contribuție proprie, în termen de 60 de zile de la efectuarea plății. Practic, pacienții își vor putea efectua investigațiile, cu decontarea ulterioară de către Casa de Asigurări a cheltuielilor legate de obținerea acestor servicii.

 

Înainte să închei și să trecem la partea de întrebări, aș mai dori să vă spun ceva. Din păcate, suntem la aproape un an de la tragedia de la Colectiv însă din păcate, am serioase îndoieli că dacă, Doamne ferește, mâine s-ar întâmpla din nou, autoritățile și sistemul sanitar ar fi mai pregătite. Este foarte bine că rănitii din accidentul de la Clubul Colectiv vor beneficia în continuare de susținerea statului pentru tratamentele în străinatate până la sfîrșitul anului 2018și e foarte bine că s-au simplificat procedurile și birocrația.

Declarațiile de ieri ale domnului ministru Voiculescu mă neliniștesc însă profund. Ca ministru al sănătății și ca demnitar al statului roman nu poți să rămâi la stadiul unor constatări cinice de genul ”niciun oraş din Europa nu ar fi fost pregătit pentru un număr de peste o sută de arşi grav”.

Astfel de constatări și declarații nu ne ajută cu nimic. Întrebarea care se pune este: în ultimul an de zile, ce măsuri au luat acești tehnocrați pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete? Ce măsuri a luat Ministerul Sănătății pentru ca numărul victimelor să nu mai fie atât de mare, iar supraviețuitorii să aibă șanse reale de supraviețuire? Din păcate, răspunsul este unul care mă întristează: prea puține. Aici este marea problemă!

 România a pierdut un an de zile sub această guvernare tehnocrată care se pricepe la vorbe și discursuri meșteșugite, dar care însă a eșuat să producă aceea schimbare majoră pe care românii au așteptat-o. Eu sper ca pe 11 decembrie, românii prin votul lor acordat PSD să pună capăt acestui experiment nereușit și să revenim la o conducere legitimă și eficientă a guvernării.

Interpelare privind numărul de medici din România și standardele de cost

Recent, ministrul sănătății, domnul Vlad Voiculescu a făcut mai multe declarații care au stârnit reacții negative din partea cadrelor medicale.

În primul rând, a transmis presei că ”în acest moment, din punct de vedere al centralizării informațiilor, nu există o statistică oficială unitară a numărului de medici care practică în România”. Pentru cadrele medicale și toți cei implicați în sistemul de sănătate din România, această afirmație a fost cel puțin surprinzătoare, mai ales că există statistici oficiale cât se poate de clare care indică cu precizie numărul medicilor care lucrează astăzi în România.

Conform datelor de la Colegiul Medicilor din România (CMR), organizaţia profesională care asigură informații complete și autorizate privind resursa umană din sistemul medical autohton, la ora actuală, în România, profesează 51.422 de medici. Această cifră reiese din documentele depuse la Colegiile județene, care atestă că medicii înscriși pe liste au plătit cotizația anuală, au drept de practică și au dovada educației medicale.

Într-o altă declarație de presă, ministrul sănătății a afirmat vizavi de costurile serviciilor medicale prestate de furnizori (spitale) pentru pacienți, că acestea „de foarte multe ori nu sunt fundamentate pe baze reale” și că ”decontările serviciilor din Fondul de Asigurări de Sănătate de multe ori nu acoperă costul real al serviciului respectiv”.

Având în vedere gravitatea acestor declarații, am adresat o interpelare către Ministerul Sănătății în care am cerut ministrului Voiculescu să îmi comunice măsurile pe care le va lua pentru a îmbunătăți cât mai repede mecanismele de calcul existente, precum și metodele și tehnicile de colectare a datelor ce vor fi folosite atât pentru elaborarea unor standarde de cost fundamentate ”real”, cât și pentru construirea de politici de sănătate ”bazate pe dovezi, nu pe interese de moment”.

Interpelare privind campania pentru depistarea cancerului de col uterin

În luna septembrie 2012, Ministerul Sănătății a lansat campania naţională pentru depistarea cancerului de col uterin. Astfel, orice femeie cu vârsta între 25 – 64 ani poate beneficia de testul Babeş Papanicolau în mod gratuit. Pentru a ajunge să îşi facă testul, pacientele trebuie să se prezinte la medicul de familie, care le îndrumă spre un spital specializat. În județul Bihor, două unități spitalicești realizează astfel de analize: Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea şi Spitalul Pelican Oradea.

Gynecology

Din nefericire, în județul Bihor există un număr mare de medici de familie care nu s-au înscris până acum în program pentru a presta servicii în favoarea derulării acestui test. Totodată, cu toate că este gratuit, puţine femei cu vârstă eligibilă s-au prezentat la screening. pe cale de consecință, județul nostru este pe locurile codașe, la nivel național, în ceea ce privește eficiența acestei campanii. Din datele pe care le dețin, la Spitalul Pelican Oradea, de exemplu, până acum şi-au făcut testul 3.500 de femei, în timp ce la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea doar 854 de persoane. Conform informațiilor furnizate de către Maternitatea Oradea, în județul Bihor sunt 166393 de doamne şi domnişoare cu vârsta între 25-64 de ani, eligibile pentru screeningul naţional gratuit, din care, anual, 33279 ar trebui să îşi facă testul. 

Pornind de la această situație problematică și având în vedere importanța prevenției în cazul cancerului de col uterin, am adresat o interpelare Ministerului Sănătății în care am cerut să mi se comunice ce măsuri se au în vedere pentru a stimula o implicare mai mare a medicilor de familie și pentru o mai bună mediatizare a acestei campanii, astfel încât să crească numărul femeilor care beneficiază de aceste teste gratuite. 

Din nou despre reorganizarea sistemului de sănătate publică

Săptămâna aceasta, la grupul parlamentar de la Senat al PSD am avut o discuție cu ministrul sănătății, Eugen Nicolăescu privind intențiile și planurile acestuia de reorganizare a sistemului național de sănătate.

Am să fiu cât se poate de sincer: concluzia senatorilor PSD după această discuție a fost de a NU susține măsurile preconizate de ministru. Iar argumentele noastre au fost cât se poate de solide.

În primul rând, măsurile de reorganizare anunțate sunt simple declarații de intenție; asupra lor nu a existat o consultare cu specialiștii noștri și nici nu există un consens politic. Domnul ministru s-a grăbit puțin să anunțe anumite măsuri asupra cărora nu există o înțelegere nici în Guvern și nici în USL. Guvernul USL din care face parte și domnul Nicolăescu a câștigat puterea prin votul democratic al românilor: tocmai de aceea cred că el nu trebuie să devină un mijloc de afirmare individuală, ci dimpotrivă să însemne valoficarea unei oportunități unice de a readuce țara pe drumul cel bun și de a asigura un trai mai bun pentru fiecare român. Ce vreau să spun este că prin astfel de abordări este posibil să câștigi la nivel individual (de exemplu, imagine), însă cu certitudine vom pierde la nivel de echipă. Ce este mai grav nu este că pierde o echipă aflată temporar la cârma Puterii, ci că se va pierde încrederea abia câștigată a românilor.

Toți susținem că este nevoie de anumite schimbări și reforme în domeniul sănătății, însă la fel cum a spus și premierul Victor Ponta, este foarte important și cum facem aceste lucruri. Putem fi de acord cu domnul ministru asupra obiectivelor propuse (eficientizarea și îmbunătățirea sistemului), însă avem viziuni diferite în ceea ce privește mijloacele prin care putem atinge aceste obiective. Or, în acest caz soluția ar trebui să reiasă în urma dialogului și a consensului.

În al doilea rând, ”reformele” structurale ale ministerelor cu valențe regionale ar trebui să se implementeze abia după ce va exista o decizie politică clară în ceea ce privește delimitarea viitoarea regiuni administrative și atribuțiile acestora. Vom susține orice măsură de reorganizare care este bine explicată și bine fundamentată și vine în sprijinul pacienților și a celor care lucrează în sistemul de sănătate. Nu susținem însă măsuri care vor stârni nemulțumiri și care vor pune oamenii și medicii pe drumuri.

De asemenea, susținem o regionalizare care va simplifica și îmbunătăți actul administrativ și va reduce birocrația. Cu toții ne dorim o regionalizare care să îmbunătățească accesul oamenilor la serviciul public și nu doar de dragul reformei. Cred că aici este cel de-al doilea punct vulnerabil al proiectului ministerial: măsurile propuse contrazic flagrant principiile unei regionalizări sănătoase. Practic se iau atribuții de la nivel local și județean și sunt transferate la nivel regional și central. Mă refer aici la reorganizarea Direcțiilor de Sănătate Publică și a Seviciului de Ambulanță, precum și la programele de sănătate publică și centralizarea achizițiilor publice. Sensul regionalizării ar trebui să fie invers: să descentralizăm și să întărim autoritățile locale; să luăm atribuții de la ministere și autorități centrale – agenții, autorități, etc – și să le dăm la nivel local și regional. În acest sens, nu înțeleg de ce pe de o parte sunt vizate reducerea unor posturi din sistem, dar în același timp, se propune și înființarea unor agenții centrale cu personalitate juridică, unde vor trebui făcute angajări! Nu cred că este cel mai bun semnal pe care îl putem transmite!

În concluzie: reforma în sănătate nu trebuie făcută pe genunchi și în pripă. Să așteptăm să vedem cum se va finaliza procesul de regionalizare și între timp să ne gândim foarte bine ce măsuri dorim să luăm, cu ce costuri și cu ce beneficii! 

dsp_bihor