Întârzierile privind construcția spitalelor regionale nu sunt imputabile Ministerului Sănătății sau Guvernului României

În contextul vizitei doamnei prim ministru al României, Viorica Dăncilă la Bruxelles și al declarației transmise de comisarul european, doamna Corina Crețu, privind construcția celor trei spitalele regionale finanțate din fonduri europene, vreau să fac o precizare importantă.

Dacă se „înregistrează mari întârzieri”, așa cum a declarat doamna comisar Crețu, acestea nu sunt imputabile Ministerului Sănătății sau Guvernului României, cât modului deficitar de lucru al angajaților Băncii Europene de Investiții (BEI), partenerul nostru de proiect.

De altfel, am atras atenția conducerii BEI în mod oficial asupra eventualelor întârzieri care pot fi cauzate de activitatea consultanților externi angajați de către BEI și a modului în care aceștia au înțeles să colaboreze cu autoritățile române. Am avut o discuție directă cu domnul Flavio Schiavo Campo, șeful biroului BEI din București privind această colaborare deficitară.

În perioada mandatului de la Ministerul Sănătății, am acordat atenție și resurse pentru dezvoltarea acestor proiecte și am acționat cu responsabilitate pentru a le demara în calendarul stabilit. Ministerul Sănătății a luat toate măsurile la care ne-am angajat, inclusiv în Programul de Guvernare, pentru implementarea celor trei proiecte. Mai mult, în cursul anului trecut, nu am primit niciun semnal și nicio informare din partea Comisiei Europene privind vreo problemă sau vreo eventuală întârziere în ceea ce privește activitățile desfășurate de minister.

Consider că pacienții trebuie să aibă acces la toate informațiile privind derularea proiectelor de infrastructură sanitară și mai ales la cele vizând construcția spitalelor regionale, fără de care sistemul medical românesc nu se poate însănătoși.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s