Ordinul abuziv prin care mi s-au retras abilitarea şi dreptul de a coordona doctorate a fost anulat de Justiție!

Am fost tot timpul încrezător că Justiția îmi va da dreptate și, iată, că așa s-a și întâmplat!

În luna ianuarie, am reușit să obțin pe cale judecătoarească suspendarea Ordinului 5567/18.10.2016 dat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (M.E.N.C.S.) în afara cadrului legal, prin care mi se retrăgea atestatul de abilitare şi calitatea de conducător de doctorat.

Ieri, Curtea de Apel Oradea mi-a dat din nou dreptate, de data aceasta pe fond, și a decis ”anularea Ordinului nr. 5567/18.10.2016 emis de M.E.N.C.S. privind retragerea atestatului de abilitare şi a calităţii de conducător de doctorat a reclamantului şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestui ordin”. Practic, acest lucru înseamnă nu doar anularea ordinului fostului ministru tehnocrat Mircea Dumitru, dar şi a deciziei la fel de abuzive a C.N.A.T.D.C.U.

Este o decizie justă și, până la urmă, normală. Ea dovedește că tot acest așa-zis „scandal” nu are niciun fundament real, el nefiind altceva decât o încercare eșuată a unora (pe care îi deranjez) de a arunca cu noroi în imaginea mea.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s