Întâlnire cu Reprezentantul Permanent al României la UE

În această dimineață, în timpul misiunii de o zi pe care o efectuez la Bruxelles, am avut o primă întâlnire foarte utilă cu E.S. doamna ambasador Luminița Odobescu, reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană. Am discutat despre coordonarea eforturilor noastre pentru pregătirea Președinției române a Consiliului UE din 2019, în domeniul Sănătății.

La nivelul ministerului pe care îl conduc, perioada ianuarie-iunie 2019 va fi una extrem de intensă, iar pregătirea acestui proces ne dă ocazia de a obține, inclusiv cu sprijinul partenerilor europeni, noi progrese pentru sistemul de sănătate românesc.
Adică, dincolo de alte cuvinte, vreau ca anul 2019 să ne găsească nu doar apți de a ne îndeplini obligațiile pe plan european ci și în poziția de a oferi pacienților români servicii de sănătate mult mai bune, in condiții de eficiență și transparență maxime.

În acest context, am discutat și despre îndeplinirea obligațiilor noastre, în domeniul Sănătății, în cadrul mecanismului de cooperare și verificare. Este un subiect esențial, dat fiind faptul că Ministerul Sănătății a adus argumente solide privind pașii făcuți de România pentru îndeplinirea condiționalităților stabilite de Comisia Europeană. Desigur, vorbim despre un proces în desfășurare, și pe care sunt hotărât să îl finalizăm cu succes, astfel încât să putem utiliza fondurile europene pentru construirea spitalelor regionale propuse în programul de guvernare al PSD.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s