Medicamente mai ieftine pentru români

Astăzi dimineață, în plenul Senatului, în cadrul sesiunii de declarații politice, am vorbit despre un subiect extrem de sensibil pentru funcționarea sistemului de sănătate din țara noastră. Pe cât de sensibil, subiectul este pe atât de problematic pentru actuala conducere a Ministerului Sănătății. Mă refer la problema prețului medicamentelor vândute în România, mai exact la aplicarea sau, mai bine zis, neaplicarea Ordinului 75 din 2009.

Pentru a-i pune în temă pe toți cei mai puțin familiarizați cu funcționarea sistemului nostru de sănătate, trebuie să vă spun că acest ordin al ministrului sănătății a fost dat în februarie 2009 de către ministrul PSD al Sănătăţii, domnul Ion Bazac. Prin acesta se urmărea ca preţurile medicamentelor comercializate în România să scadă la cel mai mic nivel din Uniunea Europeană. Ordinul a fost ”uitat”, până când un alt ministru PSD, domnul Nicolae Bănicioiu l-a readus pe agenda publică. După schimbarea Guvernului din toamna anului trecut, miniștrii tehnocrați au decis însă să amâne aplicarea acestuia până la sfârșitul lui 2016.

Astăzi, Ministerul Sănătății are o mare dilemă: să aplice sau să nu aplice ordinul 75/2009? Problema pentru Ministerul Sănătății și domnul ministru Vlad Voiculescu este că dacă ar aplica Ordinul 75 care permite micşorarea preţului la medicamente, intervine pericolul exploziei exportului paralel de medicamente. Foarte multe medicamente ar dispărea efectiv din farmacii, pentru producători și distribuitori fiind mult mai profitabil să le vândă în alte țări pentru un profit mai mare. Pacienţii români ar fi direct afectaţi și ar avea mult de suferit. Apropo de producătorii de medicamente, dacă Ordinul  din 2009 s-ar aplica astăzi, potrivit unor estimări făcute de specialiști, companiile farmaceutice ar pierde câteva sute de milioane de euro. Prin neaplicarea in 2016 a acestui ordin, românii plătesc aproximativ 400 de milioane de euro în plus din Bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Unde se duc acești bani cred că nu este greu de ghicit pentru nimeni: în profitul companiilor internationale producatoare de medicamente.

Pe de altă parte, întrebarea care se pune este dacă domnul ministru Voiculescu este conștient că, în acest moment, neaplicând ordinul sus menționat comite o ilegalitate? Se numește abuz în serviciu! Mai mult decât atât, neaplicarea ordinului obligă statul român şi pacienții să plătească mai mult pe orice medicament!

medicamente1

Nu vreau să dramatizez situația, însă nu pot să înţeleg de ce un pacient român trebuie să plătească pe un medicament mai mult decât în celelalte ţări din UE. De ce, de exemplu, în Ungaria pacienții plătesc mai puţin pe acelaşi medicament decât în România? Poate domnul ministru Voiculescu înțelege mai bine. Până acum însă explicațiile domniei sale au fost neconvingătoare. Pe de altă parte însă, pacienții și medicii români așteaptă altceva decât explicații. Ei așteaptă măsuri și soluții cât mai rapide. Ministerul Sănătății are obligația legală și morală de a corecta situația și de a asigura funcționarea normală a sistemului sanitar. Iar normalitate înseamnă că prețul medicamentelor să fie stabilit în favoarea pacienților români și nu a unor interese financiare.

Tot astăzi, PSD a lansat „Petiţia pentru ieftinierea medicamentelor cu 35% de la 1 noiembrie”. Ea poate fi semnată online pe pagina de Facebook a PSD sau pe site-ul www.petitieonline.com.

Mesajul PSD este unul cât se poate de clar: între marile firme străine de medicamente și cetățenii români, PSD va fi mereu de partea românilor. Această petiție este un avertisment pentru actualul Guvern. Iar dacă Guvernul refuză totuși deblocarea ieftinirii medicamentelor, aceasta va fi una dintre primele măsuri pe care le vom lua dacă vom reveni la guvernare, după alegerile din 11 decembrie.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s