Întrebare parlamentară privind situația învățământului superior din România

Recent, Curtea de Conturi a României a dat publicității ”Raportul de audit al performanței – Analiza fundamentării și evoluției situației obiectivului privind creșterea procentului absolvenților de învățământ superior, în conformitate cu prevederile strategiei Europa 2020”.

Chiar dacă acest raport este criticabil în multe puncte – argumentația conține foarte multe insinuări, dovezile prezentate sunt indirecte sau chiar irelevante,  apar contradicții – el realizează totuși una dintre cele mai nuanțate descrieri cantitative ale evoluțiilor din învățământul terțiar românesc, analizând performanța sistemului din perioada 2011-2015.

studenti
(sursa foto: internet)

Nu aș mai dori să reiau aici concluziile acestui raport al Curții de Conturi. Ele pot fi găsite aici. În schimb, am adresat o întrebare parlamentară către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice în care am cerut să mi se prezinte care este poziția oficială a ministerului vizavi de aceste concluzii.

De asemenea, l-am întrebat pe domnul ministru Curaj ce măsuri propune pentru îmbunătățirea modului de finanțare al universităților din România și ce soluții are pregătite pentru a rezolva problema subfinanțării acestora, cel puțin a universităților de stat. Nu în ultimul rând, am solicitat lămuriri privind ajustările de politică și criteriile pe baza cărora se vor realoca în mod optim resursele disponibile.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s