Prevenția în sănătate nu se face prin amenzi și birocratizare

Astăzi vreau să abordez un subiect despre care mi-a fost cerută părerea în repetate rânduri în ultimele zile de către pacienți, studenți sau cunoscuți preocupați de evoluția sistemului sanitar românesc. Mă refer la controversata inițiativă legislativă a PNL privind activitatea de prevenție în sănătate.

 Putem fi de acord cu toții cu dezideratul prevenției în sănătate și cu faptul că prevenţia costă mai puţin decât tratarea bolilor. Nu putem fi de acord însă cu maniera politicianistă în care a fost abordat acest subiect de către cei din PNL, la fel cum nu putem fi de partea celor care propun introducerea de coerciții financiare pentru pacienții ”indisciplinați” sau cei care doresc creșterea birocrației prin înființarea unei agenții guvernamentale denumită pompos Agenția Națională de Prevenție în Sănătate.

Ca medic și ca un om cu viziune de stânga, nu mi se pare normal și uman să umilim oamenii și să instituim prin lege coerciții financiare pentru bolnavi. Stau să mă întreb în ce țară trăim dacă principala grijă a autorităților este să umble după bolnavi ca să încaseze de la aceștia amenda neplătită? Mai mult, există multe patologii ale căror tratamente impun costuri ridicate ce nu pot fi suportate de români. Oare de unde va putea plăti un bolnav sau familia acestuia amenda preconizată de PNL, când poate unii nu-și pot asigura nici măcar minimul necesar pentru un trai decent?

Ca social-democrat, consider că s-a pornit din start cu o abordare greșită, lipsită de compasiune, ca să nu spun că ea contravine total intereselor pacienților. În loc să pună problema cum să asigure tratamente inovatoare, cât mai folositoare pacienților, unii se gândesc, în mod mercantilist, cum să mai facă rost de niște bani de pe spinarea unor semeni aflați în dificultate. Este dureros să constați că aceasta este viziunea dreptei pentru sistemul de sănătate din România!

preventie

În al doilea rând, nu mi se pare normal și nici eficient să mai înființăm o agenție guvernamentală, adică să creștem birocrația în sistemul de sănătate. Am numărat: din 28 de articole cât are inițiativa legislativă, în 21 se face referire la Agenția Națională de Prevenție în Sănătate. Cred că mult mai corect ar fi fost ca propunerea să se cheme ”legea privind Agenția Națională de Prevenție în Sănătate”. Măcar așa era limpede pentru oricine care sunt intențiile reale ale celor care stau în spatele ei!

Pe scurt, propunerea PNL este neconstituțională, ambiguă și orientată împotriva intereselor pacienților! Înainte de a crea sancțiuni pentru bolnavii care nu se prezintă la medic, trebuie să ne asigurăm că aceștia au la dispoziție infrastructura medicală dezvoltată în toată țară. Asta ar trebui să ne preocupe pe toți, inclusiv pe cei din PNL, nu să mai înființăm niște agenții și să mai punem pe funcții niște oameni de partid.

Nu susțin și nu voi vota această inițiativă legislativă pentru că sunt convins că problema prevenției în sănătate nu se rezolvă prin amenzi sau prin înființarea vreunei agenții minune care să cheltuiască banii contribuabilului. Nu așa vom rezolva problema, ci prin eficientizarea instituțiilor pe care le avem deja și care funcționează, prin corectarea disfuncționalităților și sancționarea abaterilor, precum și prin dezvoltarea infrastructurii medicale, prin continuarea investițiilor în spitale noi și modernizarea celor vechi, dotarea lor cu aparatură de ultimă generație, dar și prin finanțarea adecvată a programelor de screening și stimularea angajării medicilor în toate zonele țării, inclusiv în mediul rural.

Acestea trebuie să fie prioritățile noastre și despre aceste lucruri ar trebui să fie dezbaterea publică, nu despre invențiile celor din PNL! Tocmai de aceea vă propun să încheiem aici aceste discuții sterile și să îi lăsăm pe domnii și doamnele din PNL să continue agenda lor privind amenzile date pacienților, iar noi să ne preocupăm de problemele cu adevărat importante pentru români!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s