Nici un copil bolnav de cancer nu trebuie să fie lăsat singur

În urmă cu câteva zile, pe 15 februarie, a fost marcată Ziua Internațională a copilului bolnav de cancer. Această zi a fost declarată, în 2003, de către Childhood Cancer International (fosta Confederație Internațională a Organizațiilor Părinților cu Copii Bolnavi de Cancer – ICCCPO), care cuprinde, în prezent, 177 de rețele de la nivel local și național conectate la organizații din 90 de țări de pe toate cele cinci continente.

Subiectul este unul de foarte mare actualitate și pentru România, având în vedere faptul că, anual, în țara noastră se înregistrează aproximativ 500 de cazuri noi de copii bolnavi de cancer. Și pentru că statisticile nu ne spun nimic despre suferința acestor copii și drama familiilor lor, am considerat oportun să fac, astăzi, o declarație de la tribuna Parlamentului. Consider că este un gest de solidaritate și de conștientizare asupra creșterii numărului de cazuri de copii bolnavi de cancer.

Există 12 tipuri de cancer care se dezvoltă în perioada copilăriei, leucemia și cancerul din zona creierului fiind considerate cele mai frecvente. Din păcate, 80% dintre decese au loc din lipsă de resurse, bani sau medicamente iar riscul mai mare este în rândul sugarilor. Deși cancerul la copii reprezintă un procentaj mic raportat la îmbolnăvirile care au loc la nivel global, majoritatea cazurilor pot fi soluționate pozitiv dacă tratamentul esențial este făcut în timp util. Descoperit din timp, cancerul la copii are șanse mari de vindecare!

copii-cancer

Pentru a ne putea lupta eficient contra acestei boli, e nevoie de o înțelegere mai profundă a problemelor și provocărilor cu care se confruntă cei bolnavi, necesitatea unui acces mai echitabil la un tratament cât mai bun și la îngrijire pentru toți copiii cu cancer. Copiii bolnavi se confruntă cu situații dificile și solicitante, precum izolarea lor de colegi și prieteni pentru perioade lungi de timp. Cel mai adesea, drumul parcurs în lupta cu boala este marcat de o durere imensă și de stres. În aceste împrejurări, nici un copil sau familia acestuia nu ar trebui să fie lăsați singuri.

Fiecare copil bolnav de cancer are dreptul la cea mai bună îngrijire medicală și psiho-socială, indiferent de statutul financiar al familiei sale, de originea sau etnia sa. Trebuie să conștientizăm cu toții că este de datoria noastră să oferim sprijin și suport tuturor copiilor și adolescenților care suferă din cauza acestei boli, dar și familiilor acestora.

(Declarație politică, 18 februarie 2015 – Senatul României)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s