Transpunerea Directivei europene privind drepturile consumatorilor

Astăzi am adresat o întrebare către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în care am îndemnat la o transpunere mai rapidă în legislația românească a Directivei europene privind drepturile consumatorilor.

Uniunea Europeană a declanșat deja procedura de infrigement împotriva României, faza precontencioasă (cauza nr. 0191/2014), pentru nerespectarea termenului de transpunere a Directivei 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/12/CEE și a Directivei 1999/44/CE și de abrogare a Directivei 85/577/CEE și a Directivei 97/7/CE.

Practic, noua directivă ar trebui să înlocuiască două acte normative anterioare și are prevederi exprese pentru vânzarea la distanță, dar și pentru vânzarea în afara spațiilor comerciale. De asemenea, are și un capitol special care se referă la drepturile consumatorilor în general, în cazul în care se încheie un contract cu un furnizor de produse și servicii. Noua legislație europeană aduce schimbări – în special în ceea ce privește comerțul online, dar nu numai – care vin să întărească drepturile consumatorilor.

Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor a făcut public încă din decembrie 2012 un proiect de lege pentru transpunerea legislației europene, însă până acum nu a reușit implementarea directivei, chiar dacă termenul limită prevăzut a fost depășit de peste patru luni de zile (13 decembrie 2013).

Având în vedere declanșarea procedurii de infrigement și ținând cont de faptul că măsurile de transpunere ar trebui să se aplice deja contractelor începând cu data de 13 iunie 2014, am întrebat ANPC care este stadiul actual al transpunerii directivei și când se estimează finalizarea procedurilor, astfel încât și consumatorii din România să beneficieze de protecția unei legislații armonizate la nivel european.

ai-drepturi-nu-inchide-ochii-proximitate-01

Iată care sunt cele mai importante 10 schimbări

1) Propunerea va elimina tarifele și costurile ascunse pe internet

Consumatorii vor fi protejați împotriva „costurilor disimulate” pe internet. Este vorba despre tentativele autorilor de fraude de a-i face pe cetățeni să plătească pentru servicii așa-zise „gratuite”, cum ar fi horoscoapele sau rețetele de bucătărie. De acum înainte, consumatorii vor trebui să confirme în mod explicit că înțeleg faptul că trebuie să plătească un anumit preț.

2) O mai mare transparență a prețurilor

Comercianții trebuie să afișeze costul total al produsului sau al serviciului, precum și orice tarife suplimentare. Cei care efectuează cumpărături online nu vor trebui să plătească tarife suplimentare dacă nu au fost informați în mod corespunzător de acest lucru înainte de a realiza comanda.

3) Interzicerea opțiunilor predefinite pe site-urile internet

Atunci când faceți cumpărături online, de pildă cumpărați un bilet de avion, este posibil ca în timpul procesului de cumpărare să vi se pună la dispoziție opțiuni suplimentare, cum ar fi asigurările de călătorie sau închirierile de autoturisme. Aceste servicii suplimentare pot fi oferite prin așa-numitele „opțiuni predefinite”. În prezent, consumatorii sunt adesea obligați să deselecteze opțiunile în cauză dacă nu doresc aceste servicii suplimentare. Odată cu noua directivă, opțiunile predefinite vor fi interzise în întreaga Uniune Europeană.

4) 14 zile pentru a vă răzgândi cu privire la un bun sau serviciu achiziționat

Perioada pe care consumatorii o au la dispoziție pentru a renunța la un contract de vânzare-cumpărare se prelungește la 14 zile calendaristice (față de cele 7 zile prevăzute în prezent de legislația UE). Aceasta înseamnă că, în cazul în care se răzgândesc, consumatorii pot returna bunurile, oricare ar fi motivul.

  • Protecție suplimentară în cazul lipsei de informații: atunci când un vânzător nu a fost informat în mod clar clientul cu privire la dreptul de a renunța la contract, perioada de returnare se prelungește la un an.

  • Consumatorii vor fi totodată protejați și vor beneficia de dreptul de a renunța la contract și în cazul vizitelor solicitate, cum ar fi cazul în care un comerciant a telefonat în prealabil și a exercitat presiuni asupra consumatorului pentru ca acesta să fie de acord cu o vizită. În plus, nu mai trebuie să se facă diferența între vizitele solicitate și cele nesolicitate.

  • Dreptul de a renunța la contractul de vânzare-cumpărare se extinde și la licitațiile online, cum ar fi cele de pe site-ul eBay, deși bunurile cumpărate prin licitație vor putea fi returnate doar atunci când au fost cumpărate de la un comerciant profesionist.

  • Perioada în care consumatorul poate renunța la contractul de vânzare-cumpărare va începe din momentul în care acesta primește bunurile, iar nu în momentul încheierii contractului, așa cum e cazul în prezent. Normele se vor aplica în cazul vânzărilor pe internet, prin telefon sau prin poștă, precum și vânzărilor realizate în afara magazinelor, de exemplu la reședința consumatorului, pe stradă, la o reuniune de vânzare organizată la domiciliul unui client sau în timpul unei excursii organizate de comerciant.

5) Drepturi consolidate în ceea ce privește rambursarea

Comercianții trebuie să ramburseze consumatorilor prețul produsului în termen de 14 zile din momentul în care aceștia au renunțat la contractul de vânzare-cumpărare. În prețul de rambursare este inclus și costul livrării. În general, comerciantul va suporta riscul oricărei deteriorări a bunurilor survenite în timpul transportului, până în momentul în care consumatorul ia în primire bunurile.

6) Introducerea unui model de formular UE de renunțare la contract

Consumatorilor li se va pune la dispoziție un model de formular de renunțare la contract pe care îl pot utiliza (fără a fi însă obligați să o facă) în cazul în care se răzgândesc și doresc să renunțe la un contract încheiat la distanță sau la domiciliu. Grație acestuia, renunțarea la contract va fi mai ușoară și mai rapidă, indiferent în ce loc din UE a fost încheiat contractul.

7) Eliminarea suprataxelor pentru utilizarea cardurilor de credit și a liniilor directe de asistență

Comercianții nu vor putea percepe tarife suplimentare atunci când consumatorii utilizează carduri de credit (sau alte mijloace de plată), putând imputa doar costul real pe care îl suportă pentru a pune la dispoziția consumatorilor aceste mijloace de plată. Comercianții care operează linii directe de asistență ce le permit consumatorilor să îi contacteze în legătură cu contractul de vânzare nu vor putea percepe decât rata telefonică de bază pentru apeluri.

8) Informații mai clare cu privire la responsabilitatea plății aferente returnării bunurilor

Comercianții trebuie să informeze în prealabil și în mod clar consumatorii dacă doresc ca aceștia să suporte cheltuielile aferente returnării bunurilor, după ce s-au răzgândit cu privire la contract, în caz contrar comercianții fiind aceia care trebuie să plătească prețul aferent returnării. Comercianții trebuie să ofere înainte de cumpărare cel puțin o estimare cu privire la costurile maxime aferente returnării bunurilor voluminoase cumpărate pe internet sau prin poștă, cum ar fi o canapea, astfel încât consumatorii să poată face o alegere avizată înainte de a decide de unde să cumpere.

9) O mai mare protecție a consumatorilor în ceea ce privește produsele digitale

Informațiile cu privire la conținutul digital vor trebui de asemenea să fie mai clare, inclusiv în ceea ce privește compatibilitatea cu hardware-ul și cu software-ul și aplicarea oricăror măsuri de protecție, de exemplu a celor care limitează dreptul consumatorilor de a copia conținutul.

Consumatorii vor avea dreptul de a renunța la contractele de vânzare-cumpărare de conținut digital, cum ar fi produsele muzicale sau video, însă doar până în momentul în care începe procesul efectiv de descărcare.

10) Normele comune pentru întreprinderi vor facilita schimburile comerciale ale acestora în întreaga Europă

Acestea includ:

  • un set unic de norme de bază pentru contractele la distanță (vânzări prin telefon, poștă sau internet) și pentru contractele încheiate în afara spațiilor comerciale (vânzări care au loc în altă parte decât la sediul comercial al societății, de pildă pe stradă sau la domiciliu) la nivelul Uniunii Europene, creând condiții echitabile de concurență și reducând costurile de tranzacție pentru comercianții transfrontalieri, în special pentru vânzările pe internet;

  • formulare standard, care vor facilita activitatea comercianților: un formular privind respectarea cerințelor referitoare la informarea consumatorilor cu privire la dreptul de a renunța la contract;

  • norme specifice care se vor aplica micilor întreprinderi și meseriașilor, cum ar fi instalatorii. Nu va exista un drept de renunțare la contract pentru reparațiile și lucrările de întreținere urgente. Statele membre pot decide, de asemenea, să scutească de la anumite cerințe de informare comercianții care primesc solicitări din partea consumatorilor de a întreprinde reparații și lucrări de întreținere la domiciliul acestora în valoare mai mică de 200 euro.

    (sursa: http://www.protectia-consumatorilor.ro)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s