Întrebare parlamentară privind penalitatea CET Oradea pentru neconformarea la Schema ETS

Penalitatea de circa 33 milioane de euro pe care S.C. Electrocentrale Oradea S.A. o are de plătit pentru certificatele nerestituite la termen în cadrul Schemei de comercializare a cerificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (ETS) reprezintă o problemă serioasă care preocupă toți locuitorii municipiului Oradea. Oamenii își pun semne de întrebare privind viitorul companiei și, implicit, cum vor fi ei afectați de această problemă, cum își vor asigura încălzirea locuințelor în următorul sezon rece.

În acest context,  pentru o cât mai corectă informare a cetățenilor din Oradea pe care îi reprezint în Parlament, am adresat o întrebare Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice. În ea am solicitat clarificări privind situația existentă.

În primul rând, am solicitat să ni se comunice data la care Administraţia Fondului de Mediu va emite decizia de impunere către compania de termoficare și care va fi procedura ulterioară. De asemenea, am cerut detalii privind modalitatea în care se va produce încasarea efectivă a penalității (și cu ce impact asupra consumatorilor), având în vedere situația financiară în care se află S.C. Electrocentrale Oradea S.A.: activele sale se situează cu mult sub cuantumul datoriei înregistrate, mai mult decât atât, societatea fiind în procedură de insolvență, orice procedură de executare silită este suspendată.

Securitatea energetică a orașului este o problemă vitală, de aceea consider că lămurirea cât mai urgentă a situației CET-ului este o obligație a autorităților implicate!

1cet

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s