Austeritatea e greşită! România are nevoie de măsuri sănătoase de creştere economică

În plenul Senatului de astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii (pe care am marcat-o ieri), am adresat un sincer “La mulţi ani”  tuturor angajaţilor din sistemul medical românesc.

Tot astăzi, în sesiunea de declaraţii politice, am vorbit despre efectele negative generate de politicile de austeritate de dreapta şi am îndemnat Guvernul României pentru a implementa măsuri sănătoase de creştere economică pentru reducerea inechităţilor şi asigurarea dreptăţii sociale.

 Textul declaraţiei:

„Politicile de austeritate adoptate ca răspuns la criza datorilor din ultimii ani împing Europa într-o perioadă prelungită de sărăcie, şomaj ridicat, excludere socială, accentuare a inegalităţii şi disperare colectivă. Milioane de europeni trăiesc în nesiguranţă, fără să ştie la ce să se aştepte în viitor. Este una dintre cele mai periculoase stări psihologice. Vedem cum disperarea tăcută se întinde, ducând la depresie, resemnare şi pierderea speranţei. Noi milioane de oameni au ajuns să stea la cozi pentru a fi ajutaţi cu alimente, fără acces la îngrijire medicală sau posibilitatea de a-şi cumpăra medicamente. La fel de mulţi nu au locuri de muncă şi chiar şi dintre cei care lucrează mulţi încă au dificultăţi să-şi întreţină familiile, din cauza salariilor insuficiente şi a preţurilor în creştere continuă.

Criza locurilor de muncă, mai ales în rândul tinerilor, este una dintre cele mai grave probleme pentru Uniunea Europeană şi România. Este un semnal al adâncirii crizei, cu impact sever asupra oamenilor şi cu posibile riscuri de tulburări sociale şi extremism. Având în vedere şi creşterea costului vieţii, situaţia poate deveni periculoasă.

austeritate

Această stare de fapt este încă o dovadă în plus că măsurile de austeritate propovăduite de politicieni ”luminaţi” de dreapta şi implementate în trecut inclusiv în România, au contribuit la creşterea inegalităţilor sociale. Inegalităţile au crescut în aproximativ jumătate din ţările europene care au efectuat ajustări bugetare în perioada 2007-2012 pentru că planurile de economii bugetare conduc, în mod „tradiţional”, la pierderi de locuri de muncă, care au tendinţa de a consolida inegalităţile în detrimentul celor mai puţin favorizaţi, ale căror venituri depind aproape în totalitate de salarii.

Cu toţii trebuie să fim îngrijoraţi faţă de această creştere generală a inegalităţilor. Este nevoie şi în România de mai multă solidaritate şi de implementarea unor programe şi măsuri de stânga, cu  un pronunţat caracter social. Creşterea cheltuielilor publice pentru obiective sociale (spitale, şcoli) şi sprijinirea unei fiscalităţi „mai progresive” pentru cei mai bogaţi sunt doar două propuneri echitabile şi eficiente de relansare economică.”

În altă ordine de idei, doresc să vă mai anunţ că am depus o întrebare la adresa Ministerului Afacerilor Interne pe subiectul reducerii ratei deceselor în accidente rutiere.

Aşa cum rezultă din statisticile prezentate recent de către Comisia Europeană, România are cea mai mare rată a deceselor în accidente rutiere din Uniunea Europeană! Aceasta este aproape dublu faţă de media europeană: 92 de cazuri la 1 milion de locuitori, comparativ cu 52 de astfel de cazuri la nivel de UE (în medie).

Chiar dacă se află pe un trend descendent, această rată ridicată reprezintă în continuare o problemă serioasă şi îngrijorătoare. Tocmai de aceea consider că este nevoie de o sporire a eforturilor autorităţilor statului român pentru a scădea şi mai mult numărul accidentelor de pe şoselele şi străzile din România. Având în vedere acest context, am solicitat M.A.I. să îmi comunice ce plan de acţiuni are în vedere în domeniul siguranţei rutiere pentru reducerea ratei deceselor rutiere.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s