Creșterea absorbției fondurilor europene, prioritate pentru USL

Săptămâna aceasta am avut prima mea declarație politică din plenul Senatului. Ea s-a referit la problema accesării fondurilor europene. Puteți găsi aici textul declarației; în plus, am adăugat câteva date tehnice privind bugetul UE pentru politica de coeziune și cea agricolă în perioada 2014 – 2020.

Consiliul European de la finalul săptămânii trecute, în cadrul căruia s-a negociat viitorul buget european pentru perioada 2014-2020, a fost un eșec pentru România. Din păcate pentru noi, nu doar că nu ne-am atins niciunul din obiectivele convenite între Guvern și președinte, dar față de propunerea inițială de buget, întocmită în toamna anului trecut de către Comisia Europeană, România a pierdut 9 miliarde de euro!

Problema României este că față de 48 de miliarde, în următorii șapte ani, fondurile comunitare destinate nouă vor fi de doar 39,88 miliarde euro. Pe nimeni nu mai interesează faptul că față de perioada 2007 – 2013, se înregistrează o creștere a alocărilor pentru România! Pe de o parte, această creștere este una normală, în condițiile în care la realizarea actualului buget al Uniunii Europene, România nu a participat, fiindu-i promis de altfel la momentul respectiv că la următorul mecanism financiar multianual, 2014-2020, va primi mult mai mulți bani. Pe de altă parte, trebuie să mai ținem cont de un lucru: creșterea de 18% reprezintă abia inflația din ultimii ani. Așadar, haideți să nu ne mințim singuri!

Problema noastră este că puteam obține mai mulți bani, ca și alte state membre UE, dar nu am făcut-o. Degeaba încearcă unii sau alții să se ascundă în spatele unor strategii de comunicare: un eșec rămâne un eșec, indiferent cum vrei să-l ambalezi! Păcălelile statistice și de comunicare nu acoperă faptul că acest Consiliu European și prezența României la masa discuțiilor au fost un eșec!

În tot acest rău care ni s-a întâmplat la Bruxelles, singurul aspect pozitiv ce poate fi întrezărit este că ultimul cuvânt în privinţa bugetului îl va avea Parlamentul European. Bazându-mă și pe poziția colegilor din Partidul Socialist European, sunt încrezător că acolo lucrurile se vor putea îndrepta și se va putea obține un compromis corect, care să susțină politica de coeziune, creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă.

Președintele Traian Băsescu degeaba se scuză pentru rezultatul prost, spunândcă nu avea cum să ceară mai mult, avândîn vedere gradul extrem de mic de absorbție al fondurilor europene de până acum. Știți cum e: cine se scuză se acuză! Practic, președintelerecunoaște publiccă din cauza performanțelordezastruoase ale guvernelor PDL pe care le-a girat, România nu a putut primi mai mulți bani acum. Un argument pe cât de cinic, pe atât de păgubos pentru români.

euro

Dincolo însă de discuția despre mărimea bugetului de care va beneficia România din partea UE, consider că riscul cel mare pentru noi rămâne ca cele aproape 40 de miliarde de euro să fie doar pe hârtie. Dacă nu reușim să îmbunătățim ritmul de absorbţie, riscăm să vedem prea puțini bani folosiți în economia reală. Vă reamintesc că România a decontat efectiv la Bruxelles facturi de numai 2,2 miliarde de euro din aproape 20, deşi contractele semnate ar fi acoperit 14,9 miliarde de euro. Mai mult decât atât, unele programe operaționale au fost blocate din cauza problemelor apărute în gestionarea lor.

Corupţia şi slaba pregătire ainstituţiilor noastre sunt motive de îngrijorare atât la Bruxelles, cât și la București. Guvernul USL are o mare responsabilitate în această direcție. Personal, rămân optimist pentru că știu că Executivul condus de Victor Ponta are pe agenda sa de priorități mărirea gradului de absorbție și gestionarea mai eficientă a fondurilor europene. Tocmai din acest motiv, Executivul a alocat cu 4 miliarde de lei mai mult în bugetul de anul acesta pentru cofinantarea programelor europene. Tot pentru o absorbție mult mai bună a fost creat și Ministerul Fondurilor Europene condus de un ministru care chiar are puteri asupra autorităților responsabile și care cred că va fi capabil de o gestionare mult mai bună a banilor europeni. De asemenea, Guvernul condus de Victor Ponta a dovedit că poate să deblocheze programele operaționale, blocate din cauza neregulilor constatate între 2009 și 2011. Am deblocat Programul Operațional Sectorial de Mediu și cel pe Dezvoltarea Resurselor Umane, urmează în viitorul apropiat și Programul Operațional Regional. Tot în acest context trebuie privită și preocuparea USL pentru viitoarea reogranizare administrativ-teritoarială. Pe lângă aceste măsuri la nivel politic, cred că mai sunt nevoie însă și de alte măsuri concrete, în plan admministrativ care să vizeze pe de o parte simplificarea procedurilor și întărirea capacității administrative, pe de altă parte un control mai eficient pentru combaterea abuzurilor și neregulilor. Doar așa, fondurile europene vor putea deveni motorul de creștere, de creare de locuri de muncă și de reducere a diferențelor de dezvoltare.

Situație comparativă alocări (în miliarde de euro) din fonduri structurale și de coeziune, raportat la numărul de locuitori, pentru perioada 2014 – 2020

comparatie_buget_UE

1. Politica de coeziune

  • Suma ce revine României: 21.825,8 milioane euro (preţuri 2011) – reprezintă o creştere de 10% faţă de alocarea 2007-2013 (19.841,64 milioane euro).
  • Se asigură eligibilitatea TVA pentru proiectele de infrastructură, prevedere ce are un efect semnificativ asupra capacităţii de absorbţie. 
  • Se menţine dubla plafonare asupra alocărilor aferente politicii de coeziune prin stabilirea unei creşteri limitate la 10% faţă de nivelul total al alocărilor 2007-2013 – prin mecanismul de reverse safety net. A fost introdusă în text o formulare care prevede că, la solicitarea Consiliului European, Comisia Europeană va identifica soluţii practice pentru reducerea riscului de dezangajare automata a fondurilor pe perioada de programare multianuală actuală 2007-2013, inclusiv prin amendarea Regulamentului 1083/2006 (evitarea unui risc de dezangajare pentru România de cca. 4 miliarde euro).
  •  

    Se introduce o nouă prevedere referitoare la aplicarea regulii de dezangajare n+3pentru viitoarea perspectivă financiară (2014-2020) pentru toate statele membre.

  •  

    Se menţine rata deco-finanţare de 85% pentru politica de coeziune, similar celei din actuala perspectiva financiara concomitent cu asigurarea unei rate de pre-finanţare de 4% – aplicabila si RO – numai pentru statele care au beneficiat de asistenta financiară începând cu anul 2010.

  •  

    Se păstrează prevederile referitoare la top-up, respectiv majorarea cu 10 puncte procentuale a ratei de co-finanţare în cazul statelor care beneficiază de programe de asistenţă financiară în baza art.136 şi 143 TFUE.

  •  

    Se introduc prevederi referitoare la alocări suplimentare pentru regiunile in care se înregistrează şomaj în rândul tinerilor. România se număra printre statele care vor beneficia de aceasta prevedere (impact estimat pentru România: 125 milioane euro).

  •  

    Se majorează cu 400 milioane euro finanţarea, la nivel UE, a Programului pentru persoanele cele mai defavorizate.

2. Politica Agricolă Comună

Sumele ce revin României: 17.516,9 milioane euro (preţuri 2011) +27% faţă de sumele aferente perioadei actuale 2007-2013 (13.828,4 milioane euro) din care:

– plăţi directe: 10.393 milioane euro (5.624,58 milioane euro)

– dezvoltare rurală: 7.123,9 milioane euro (8203,82 milioane euro)

  •  

    Se asigură o rată de co-finanţare de 75% precum şi o rata depre-finanţare de 4% pentru dezvoltare rurală

  • Se introduc şi pentru alocările aferente dezvoltării rurale prevederile referitoare la top-up, respectiv majorarea cu 10 puncte procentuale a ratei de co-finanţare în cazul statelor care beneficiază de programe de asistenţă financiară în baza art.136 şi 143 TFUE.

  •  Se asigură o flexibilitate de la Pilonul II – dezvoltare rurală la Pilonul I – plăţi directe de 15% + 10% adiţional pentru statele membre care au un nivel al plăţilor directe sub media de 90 euro/ha.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s