Bugetul pentru 2013

Săptămâna aceasta în Parlament am adoptat Legea Bugetului de Stat și cel al Asigurărilor Sociale pentru anul 2013. Împreună cu colegii senatori și deputați din USL, am dat un vot pozitiv proiectului prezentat de către Executiv. A fost un vot, în primul rând, de solidaritate, față de Guvernul USL condus de Victor Ponta. Așa cum însuși premierul a declarat, nu este un buget perfect, dar este cel mai bun buget pe care puteam să îl avem astăzi. În al doilea rând, a fost un vot cu speranța că anul viitor să avem un buget mult mai bun decât acesta.
Bugetul de stat şi al asigurărilor sociale pentru anul 2013 este construit având la bază ideea de a genera creştere economică. De asemenea, prin toate elementele sale, bugetul are în vedere şi menţinerea unui echilibru între toate categoriile sociale, precum şi între nevoia de dezvoltare şi de respectare a angajamentelor asumate în faţa organismelor internaţionale neomiţând nici componenta socială. Să nu uităm că 2013, ca şi anul 2014, sunt ani de vârf din punct de vedere al plăţilor pe care statul român trebuie să le facă în contul împrumuturilor contractate de la structurile financiare internaţionale, fiind vorba de miliarde de euro care trebuie să fie rambursate.
Chiar şi în aceste condiţii, cred că USL a reușit să facă faţă tuturor provocărilor fără să recurgem la tăierile specifice guvernărilor anterioare și sunt convins că actualul Guvern USL, susținut de parlamentarii săi, va încerca în continuare să găsească cele mai bune soluţii pentru a-şi atinge obiectivele de a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor României, de a diminua decalajul faţă de ţările Uniunii Europene.
Bani-lei-romanesti7

Bugetul în cifre

  • Bugetul de stat pe 2013 va avea un deficit de 18,176 miliarde de lei, pe fondul unor venituri proiectate la 98,182 miliarde lei şi unor cheltuieli de 116,36 miliarde lei.
  • Veniturile bugetului de stat pe 2013 sunt proiectate la 98,182 miliarde lei, în creştere cu 6,44% faţă de anul 2012, iar cheltuielile la 116,359 miliarde lei, în urcare cu 10,51% faţă de anul precedent.
  • Veniturile fiscale sunt estimate la 83,41 miliarde lei, în creştere cu 8,42% faţă de 2012, încasările din impozitul pe venit şi pe profit – 20,8 miliarde lei, în urcare cu 11,18%, iar încasările din accize – 20,87 miliarde lei, cu un plus de 8,62% faţă de anul precedent.
  • Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 14,638 miliarde lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care 2,125 miliarde lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, 10,39 miliarde lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, 368,3 milioane lei destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, a căror repartizare, pe unităţi administrativ-teritoriale, se face în funcţie de lungimea şi starea tehnică a acestora, prin hotărâre, de către consiliul judeţean, după consultarea primarilor, 1,754 miliarde lei pentru echilibrarea bugetelor locale.
  • Cheltuielile bugetului de stat sunt prevăzute la 116,359 miliarde lei, în creştere cu 10,51% faţă de 2012, din care cheltuieli de personal – 19,552 miliarde lei (plus 13,98%), cheltuieli cu bunuri şi servicii – 4,33 miliarde lei (minus 2,97%), cheltuielile cu dobânzile – 10,386 miliarde lei (plus 12,64%), iar subvenţiile – 3,496 miliarde lei (minus 12,85%).
  • Transferurile către unităţile administrativ-teritoriale vor însuma 28,99 miliarde lei, în urcare cu 8,64%, cheltuielile cu proiectele europene – 27,42 miliarde lei, plus 17,35%, iar cheltuielile cu asistenţa socială – 14,16 miliarde lei, cu un plus de 3,69%. 
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s